89
Călugărul cel bătrân a început să suspecteze că el ar fii pe drum diavolul fiindcă în faţa crâşmei s-a închinat în timp ce în faţa bisericii a dat cu pietre.
Au ajuns mai apoi la o casă cu cinci copii care erau orfani. Îngerul s-a dus şi a dat foc casei. Din nou călugărul a început să aibă îndoieli despre acest înger. Mai târziu au ajuns în Alexandria şi au dat de o vilă mare unde proprietarul nu era acasă. Îngerul s-a suit pe casă şi în câteva minute de demolat-o. Atunci călugărul l-a oprit pe înger şi l-a întrebat fără să mai reziste:
-Tu eşti drac sau înger?
-De ce?
- Fiindcă numai rele faci. Am fost la oamenii aceia şi ai furat un vas de argint. Oamenii o să zică că suntem hoţi.
- Părinte vasul acela era al bisericii. Îl furase străbunicul lor de la biserică şi ei nu ştiau.
Din cauza acelui furt nouă suflete se chinuiau în iad. Mi s-a făcut milă şi am luat vasul şi fiindcă nu îmi trebuia l-am aruncat în râu unde a doua zii a venit paracliserul bisericii şi l-a pus înapoi. Când v-a fii pus din nou la biserică cei 9 vor ieşi din iad. Am făcut trei lucruri bune: am scos 9 suflete din iad, i-am ferit pe cei doi să ajungă în iad şi am restituit un obiect furat.
- Bine dar cu copilul omorât cum rămâne?
- Şi acolo am făcut un bine. Acel copil a fost născut de părinţi într-o zii de paşti fiindcă
ei nu s-a înfrânat. Peste 20 de ani când avea să fie mare el ar fi ajuns un mare tâlhar. Aşa că
eu i-am luat sufletul şi am ferit lumea de crimele odioase pe care el ar fii putut să le facă.
-Dar de ce ai omorât şi câinele?
- Tot un lucru bun am făcut. Acel câine avea să turbeze a doua zii. El avea să o muşte pe stăpâna lui. Din nou mi s-a făcut milă şi am ferit-o să sufere.
- Dar la cârciumă de ce ai făcut trei cruci şi te-ai închinat?
- Tot un lucru bun am făcut. În acea cârciumă stăteau cei mai gospodari oameni ai satului şi se sfătuiau să construiască o biserică. Când am trecut pe acolo m-am închinat hotărârii lor.
- Dar la biserica ruinată de ce ai dat cu pietre în ea?
- Biserica era pustie şi jucau dracii pe sfânta masă de pustiirea ei. Am făcut cruce pe pietre şi am dat cu ele după draci şi ei au fugit. Nu am dat după biserică ci după draci.
- Dar casa copiilor de cei ai aprins-o? Nu ai avut milă de ei?
- Tot un bine le-am făcut. Acei copii erau orfani şi nu ştiau că sub casa lor era ascunsă o comoară. După ce casa v-a arde ei vor găsii comoara şi vor ajunge oameni bogaţi şi credincioşi. Dacă nu dădeam foc casei nu găseau comoara.
- Dar în Alexandria de ce ai demolat vila?
- Acea vilă a fost făcută cu bani furaţi. Proprietarii erau la o nuntă. Când vor venii şi o vor vedea arsă şi se vor hotărî vor face una cu bani cinstiţi. Apoi acest înger cu chipul unui călugăr ortodox s-a făcut nevăzut. Din acea zii monahul nu s-a mai îndoit de judecăţile nepătrunse de mintea omenească a lui Dumnezeu. Buddhismul deşi este o religie eronată
sau greşită are un puternic accent pe ascetism. Prin urmare vom vorbi mai multe despre ascetism.120 O faptă ascetică poate fii şi pocăinţa adevărată care este mai mult decât orice ceea ce are nevoie un om pentru a se întoarce la Dumnezeu. Pocăinţa este o virtute fiindcă
120 Ludo J.R. Milis, Angelic monks and earthly men: monasticism and its meaning in medieval society (Boydell & Brewer Ltd, 1999).
90
arată capacitatea omului de a se întoarce la Dumnezeu.121 Este de remarcat că în literatura ascetică, asceza îl face pe ascet să fie în comuniune cu îngerii lui Dumnezeu în timp ce lăcomia îl face părtaş cu diavolii. Asceza este una dintre trăsăturile sfinţilor care au ajuns la o comuniune cu Dumnezeu şi cu sfinţii îngeri.
Faptele ascetice au fost din cele mai vechi vremuri o modalitate prin care omul a voit să se facă pe sine asemenea îngerilor. Monahii din cele mai vechi vremuri au voit să se facă
pe sine asemenea îngerilor. Ascetul este un prieten şi un iubitor al îngerilor. El dovedeşte acest lucru prin faptul că duce o viaţă raţională şi închinată lui Dumnezeu. Dar după cum a spus, odată ce omul ajunge să urmeze îngerilor din ceruri, diavolii devin mânioşi. Mai mulţi sfinţii au fost din acest motiv victimă atacurilor demonice. Sfântul Atonie cel Mare a fost victimă a atacurilor diavoleşti de mai multe ori. Uneori ceste atacuri erau violente soldându-se cu bătăi încât sfântul rămânea aproape inconştient pe podeaua chiliei sale. Sfântul Antonie cel Mare este considerat de mai mulţi un înger în trup. Mai mult decât atât datorită
nevoinţelor sale suprafireşti putea vindeca boli şi a devenit făcători de minuni. Asceţii sunt prieteni ai îngerilor şi duşmani temuţi ai demonilor.
Un exemplu de mare ascet a fost Sfântul Ilarion cel Mare. A fost probabil unul dintre cei mai mari asceţi ai tuturor timpurilor. Iată ce ne spune sinaxarul Bisericii Ortodoxe despre el:
„în deşert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minţii, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post şi rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaş vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri şi năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângând, femei tânguindu-se, lei răgind şi alte dobitoace făcând gălăgie. Sfântul a înţeles meşteşugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depăşească frica. Odată, nişte hoţi l-au atacat pe Ilarion şi numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viaţa păcătoasă pe care o duceau.”122 Asceţii sunt prin urmare oameni extraordinari care au dat dovadă de mult curaj şi de multă vigilenţă
spirituală. Ei sunt dincolo de orice ceea ce am putea denumii modele de urmat pentru noi cei slabi şi nestatornici în credinţă. Modelul ascetic este unul mai dificil dar el este din fericire un model care ne duce la Dumnezeu şi la comuniunea cu îngerii.
121 „În timpul domniei împăratului Mauriciu, bântuia un tâlhar vestit în împrejurimile Constantinopolului. El era spaima tuturor celor ce locuiau şi în marea cetate şi în împrejurimile ei. Într-o zi însuşi împăratul i-a trimis acestui vestit tâlhar o cruce preţioasă în dar, arătându-i prin aceasta că nimic rău nu i se va întâmpla dacă se va preda. Tâlharul a luat crucea şi s-a predat. Sosind la Constantinopol, el a căzut cu faţa la pământ înaintea împăratului şi ia implorat iertarea. Împăratul şi-a ţinut cuvântul şi 1-a iertat, dându-i drumul în pace. Îndată după
aceasta tâlharul s-a îmbolnăvit greu, şi şi-a simţit sfârşitul aproape. El s-a pocăit cu amar de toate păcatele lui şi s-a rugat cu lacrimi lui Hristos ca să îl ierte, aşa cum îl iertase şi împăratul. El a vărsat atât de multe lacrimi la rugăciunile lui, încât a udat cu totul un ştergar mare. După zece zile de plâns şi rugăciune, tâlharul cel pocăit s-a săvârşit din viaţă, în noaptea în care a murit, doctorul lui a avut o vedenie minunată: pe când sufletul tâlharului tocmai ieşise din trup, el a văzut în jurul lui mulţime de diavoli ca nişte bărbaţi negri, care ţineau în mâini bucăţi de hârtie pe care erau trecute păcatele lui. Dar au venit acolo şi doi îngeri luminoşi. Aceştia au adus o balanţă
pe care au pus-o la mijloc, între ei şi demoni. Aceştia din urmă s-au aruncat bucuroşi şi au îngrămădit pe unul din talere toate grelele păcate ale tâlharului. Iar celălalt taler a rămas gol. Atunci îngerii s-au sfătuit între ei «Ce vom aşeza aici ? Să căutăm, poate vom găsi ceva bun». Atunci în mâinile unuia dintre îngeri s-a arătat ştergarul cu totul ud de lacrimile de pocăinţă ale tâlharului. Îngerul 1-a pus cu grăbire pe celălalt taler, şi aşa s-a văzut că
ştergarul a fost mult mai greu decât hârtiile dracilor. Atunci diavolii s-au risipit urlând deznădăjduiţi, iar îngerii au luat sufletul tâlharului pocăit şi 1-au dus la Rai, slăvind pe Iubitorul de oameni Dumnezeu.”
mitropolitul-muntenegrului-sf-iulian-sihastrul-si-didim-cel-orb-proloagele-de-la-ohrida. A se vedea şi Proloagele de la Orhida.
122 A se vedea Sinaxarul pe data de 21 octombrie din Minei.
91
