carte am prezentat marile sau principalele religii ale lumii nu înseamnă că personal credem că toate aceste religii sunt adevărate. Unele religii sunt decadente şi pervertite.

Lumea religiei sau omul religios de mai multe ori nu este potrivit pentru zilele şi vremurile noastre. Omul de azi este mai mult decât orice un om tehnic şi un om ştiinţific cu profunde înclinaţii hedoniste. Simţul religios al comuniunii cu Dumnezeu este în vremurile noastre un fapt învechit. Lumea de azi de fapt şi pierdut credinţa. Secolul al XXI-lea trebuie să fie un secol al credinţei şi ale religiei. Nu avem nimic de pierdut din acest fapt. Omul şi-a pus de mai multe ori speranţele şi nădejdea în lucruri care nu i-au adus ceea ce sconta el. La începutul secolului al XX-lea umanitatea sconta că universul întreg v-a fii explorat de o avansare ştiinţifică şi tehnologică din astronomie. Avansarea ştiinţifică în planul astronomiei nu a decurs pe departe cum şi-ar fii dorit omul. De ce să nu spunem că la începutul secolului al XX-lea umanitatea visa la explorarea întregului spaţiu cosmic. Nimeni însă nu a ridicat problema voinţei lui Dumnezeu în această tematică. Deşi omul s-a voit în secolul al XX-lea un mare explorator cosmic, planurile şi gândurile lui Dumnezeu nu au fost îndreptate prea mult în această direcţie. De aici secolul al XX-lea a avut probabil cel mai mare abandon de la religie şi credinţă.

În secolul al XX-lea omul i-a reproşat lui Dumnezeu că este ţinut captiv pe o singură

planetă în timp ce în univers sunt alte miliarde de planete. Ceea ce ştiinţa şi astronomia contemporană eşuaiază să înţeleagă este că Dumnezeu l-a pus pe om pe pământ pentru a alege dintre două spaţii eshatologice de viaţă: raiul şi iadul. Pentru mai mulţi însă aceste spaţii au fost dincolo de orice doar simple imaginaţii ale unei religii muribunde şi învechite.

De mai multe ori lumea religiei şi a credinţei pare nefolositoare în faţa aşteptărilor ultratehnologice şi suprasofisticate electronic ale zilelor de început de secol al XXI-lea.

Cinematografia ne-a familiarizat cu un viitor în care fiecare dintr-o noi nu v-a mai conduce o maşină ci o navetă spaţială. Aceste lucruri au rămas de cele mai multe ori scenarii Science Fiction. Fiindcă nu am ajuns să trăim conform standardelor unei producţii science fiction, foarte mulţi văd rugăciunile şi slujbele aduse lui Dumnezeu şi îngerilor Săi ca fiind învechite şi nefolositoare.

Cu ce ar putea duce înainte umanitatea repetarea unui cult ortodox învechit cu formule seci şi vagi când noi avem nevoie de navete spaţiale care să circule prin spaţiu cu viteza luminii, roboţi care să ne facă toate treburile casnice sau de la serviciu, tehnici medicale care să ne menţină veşnic tineri şi să ne de-a elixirul tinereţii fără de bătrâneţe sau în cele din urmă cu ce ar putea să ne ajute nişte slujbe interminabile de la Biserica Ortodoxă când noi 154 Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă (Episcopia Ortodoxă Romanului, 2000).

118

avem nevoie de sisteme de oxigenare a atmosferei lunii şi a celorlalte planete pentru a le putea coloniza? La o analiză mai profundă vom vedea că toate acestea sunt pretexte pentru a evita a duce o viaţă religioasă obişnuită şi normală. Dumnezeu nu se contrazice pe sine dintru începuturi. Ceea ce a spus Dumnezeu în cartea Facerii la începuturile umanităţii

„creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” a rămas valabil şi în zilele noastre. Dacă

Dumnezeu intenţiona să ne facă pe toţi ca şi o rasă de elită a exploatării spaţiului cosmic probabil că acest lucru era menţionat în Biblie şi în cărţile sfinţilor părinţi. Când Dumnezeu ne-a creat el n-a intenţionat pentru planeta pământ în mod sigur. Dumnezeu a intenţionat ca această planetă să fie casa noastră. Din acest punct de vedere aspiraţiile de cucerire a cosmosului nu sunt rele dar ele nu sunt conforme cu intenţiile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ne-a pus pe această planetă trebuie să avem încredere în Dumnezeu fiindcă El ştie mult mai bine decât noi sau decât ne-am putea noi imagina că a făcut-o.

Din punct de vedere religios pe pământ există probleme mult mai grave decât cea de a ajunge să explorăm sau să colonizăm tot universul. Omul este de mai multe ori este prins în lanţul păcatelor şi al patimilor fără să conştientizeze acest lucru. La ce folos pentru omul care este imoral şi pătimaş să exploreze miliardele planete ale universului dacă el nu a reuşit să

se despătimească şi să nu mai păcătuiască? Probleme morale ale omului sunt mult mai grave decât problemele astronomice sau tehnologice ale omului. Acest lucru trebuie foarte bine înţeles. La începutul secolului al XXI-lea omul şi umanitatea în mare nu are încă capacitatea de a crea o civilizaţie în care să nu existe păcat. Dacă acest lucru este aşa cum ne-am putea imagina că am putea exploata tot spaţiul cosmic şi dacă am face-o la ce bun fiindcă acest lucru ne-ar ţine tot ca şi sclavi sau captivi ai păcatului? Dacă omul este rob al păcatului şi el îşi extinde civilizaţia lui în tot universul el nu face decât să extindă păcatul cu toate implicaţiile lui în tot universul. Aceste rânduri par extreme din partea unui teolog ortodox dar ele nu sunt extreme pentru mentalitatea şi aspiraţiile secolului al XXI-lea. Secolul al XXI-lea încă mai dă naştere la adolescenţi care sunt expuşi păcatului şi patimilor extrem de repede.

Poate că dacă acest lucru ar exista şi adolescenţii secolului al XXI-lea nu ar fii atât de obişnuiţi cu păcatele şi patimile probabil că vremurile noastre ar arăta altfel. În realitate mai multe minţi bolnave ale zilelor noastre sunt dispuse să creeze o cultură sau civilizaţie a păcatului care dacă s-au putea ar înghite tot universul. Păcatele omului nu rămân fără

consecinţe. Poate că păcatele umanităţii sunt atât de mari încât Dumnezeu nu a îngăduit până în secolul al XXI-lea colonizarea unei alte planete decât pământul.155

Credinţa este prin urmare cea pe care trebuie să o cultivăm şi acest lucru v-a aduce rezolvare la mai multe dintre problemele noastre contemporane. Dar mai înainte de a cultiva credinţa trebuie să ştim care este credinţa adevărată. Dumnezeu a creat o lume liberă care are opţiunea de a Îl alege şi a îi slujii sau din contră de a Îl respinge şi a nega. Aceasta fiindcă

un Dumnezeu care ar impune credinţa în Sine oamenilor ar fii un Dumnezeu tiranic sau dictatorial.156 Trebuie să ştim că ierarhiile îngereşti nu sunt libere şi nu sunt produsul unei 155 Este interesantă să remarcăm că lumea religiei nu operează cu vectorii ştiinţei. Ştiinţa absolutizează tehnica, matematica, fizica sau chimia. Există o întreagă legătură care îi asimilează pe îngerii lui Dumnezeu cu extratereştirii astronomiei. Vom enumera câteva dintre cele mai importante titluri. Mary Morris, Angels and aliens, (Picador USA, 1999). Keith Thompson, Angels and aliens, OZN şi imaginaţia mitică (Fawcett Columbine, 1993).

156 John Milton a fost cel care a respins pe Dumnezeu şi existenţa Sa ca şi principiu al monarhiei. Milton considera că Dumnezeu din ceruri este un tiran, fiindcă el nu dă libertate de alegere îngerilor şi sfinţilor din ceruri decât Sine însuşi. A se vedea Michael Bryson, Tirania raiului: respingerea lui Milton ca şi rege (Tipografia Universităţii din Delaware, 2004).

119

tiranii. Îngerii sunt spuşi în mod liber lui Dumnezeu care este creatorul lor. Sunt mai multe arme pe care le avem pentru a birui împotriva diavolului. Sfântul apostol Pavel spunea că

credinţa, iubirea şi dragostea sunt cele mai mari virtuţi dar sunt şi alte arme cu care putem lupta împotriva răului. Răul nu are o cauză naturală şi este un principiu străin lumii noastre.

Formele de manifestare ale răului sunt multiple în lumea noastră, dar cea mai mare şi cea mai grotească formă de manifestare a răului este moartea. Eternitatea morţii ne spune că

răul nu provine din lumea noastră fiindcă în lumea noastră totul este supus unui interval temporal.

Credinţa în Dumnezeu este o trăsătură a tuturor religiilor. Religiile care nu afirmă

credinţa în Dumnezeu sunt religii false şi trebuie să nu le ascultăm. Păgânismul a fost mai mult decât orice o pervertire a sentimentului religios. Religia este din mai multe puncte de vedere o culminare a spiritului şi a creativităţii ingenuităţii umane. Pe seama religiei s-au pus mai multe lucruri false şi neadevărate. Oamenii religiei prin excelenţă sunt sfinţii şi teologii.

Islamul este o religie a orientului mijlociu care crede în Dumnezeu dar într-un mod propriu în funcţie de mentalitatea şi aspiraţiile arabe. Foarte mulţi dintre semenii noştri eşuiază să

accepte că Dumnezeu a creat o lume diversă şi că trebuie să ne acceptăm sau tolerăm unii pe alţii. Credinţa în Dumnezeu nu duce la eliminarea sau omorârea celor care nu cred ca şi noi ci mai mult decât orice la toleranţa şi compasiunea faţă de ei fiindcă nu sunt încă destul de maturi să primească adevărul existenţei lui Dumnezeu.

Secolul al XXI-lea trebuie să fie un secol al toleranţei religioase şi a acceptări diversităţii de pe glob. Mai mulţi adepţi ai religiilor îşi camuflează fundamentalismul şi extremismul religios în regionalismul geografic. Astfel credincioşii din Asia nu vor să ştie despre cei din Auastralia şi cei din Europa nu vor să ştie de cei din America. La fel de bine cei din America nu vor să ştie de cei din Africa. Secolul al XXI-lea trebuie să aducă la o unitate a lumii şi a umanităţii prin credinţă. Dacă avem credinţă vom căuta unitatea şi înţelegerea pe glob. Vom căuta să ne acceptăm unii pe alţii ca şi făpturi unice şi perfectibile ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu spune teologia ortodoxă nu a creat o lume perfectă dar el a creat o lume perfectibilă, adică ne-a lăsat şi nouă şanse de a ne aduce partea de contribuţie la procesul de realizare al lumii. Nu vom duce lumea la împlinirea ei prin dezbinare, prin ură, prin terorism, crimă sau prin exterminarea adversarilor.

Mai mult decât orice se cuvine să iubim lumea care este creaţie a lui Dumnezeu. Mai mulţi dintre noi abuzăm lumea şi o tratăm ca şi pe o proprietate personală şi nu ca şi o creaţie a lui Dumnezeu. Eşuăm de mai multe ori să vedem lumea ca şi creaţie a lui Dumnezeu şi poate din această cauză lumea noastră devine tot mai urâtă şi mai schizoidă.

Lumea de azi nu mai prezintă pentru mulţi un spaţiu care aduce aminte de creaţia lui Dumnezeu. Lumea a fost creată de Dumnezeu pentru a ne da o imagine a complexităţii şi a vastităţii Sale. Vedem că trăim într-o lume diversă care din nefericire funcţionează pe principiul anihilării duşmanului şi a răsplătirii prietenilor. Omul îşi distruge duşmanii de multe ori inconştient de implicaţiile acestui fapt pe termen lung. Cele două războie mondiale din secolul al XX-lea, atentatele teroriste din anul 2001, predispoziţia spre violenţă a mai multor state extremiste creează de multe ori o atmosferă insuportabilă pentru zilele noastre. De mai multe ori lumea preţuieşte cruzimea mai mult decât credinţa în Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu sinceră şi dezinteresată este un remediu pentru mai multe maladii ale lumii secolului al XXI-lea.157

157 Russel Stanard, Dumnezeu pentru secolul al XXI-lea (Templeton Press, 2000).

120

Răutatea şi cruzimea secolului al XXI-lea are forme de o cruzime ieşită din comun.

Aceste forme sunt de mai multe ori camuflate şi nu pot fii identificate imediat. Predispoziţia din lumea cinematografului şi televiziune pentru personaje distructive şi violente este cea mai bună dovadă. Violenţa face mare rating la televizor. Lumea musulmană din secolul al XXI-lea este din mai multe puncte de vedere o lume care neagă adevărul din jur. Acest lucru a dus la acte disperate de terorism şi cruzime. Lumea musulmană din mai multe puncte de vedere este o lume care nu este actuală pentru vremurile contemporane. Această lume a creat un imperiu pe care istoria îl reţine sub numele de imperiul otoman. Otomanii au fost din nefericire oameni războinici care mai mult decât orice au impus supremaţia prin viclenia acceptării Coranului cu sabia. Coranul a fost de mai multe ori un pretext pentru a impune supremaţia otomană. Otomanii au fost probabil cea mai cunoscută cultură musulmană a lumii. Această cultură a fost din nefericire una a războinicilor. Războiul în numele lui Mohamed şi a Coranului a fost mai mult decât orice ceea ce am putea denumii o trăsătură a islamului.

În rândurile de faţă am arătat că a avea o credinţă în Dumnezeu este un lucru bun. Dar acesta nu este decât începutul unui mare periplu prin marile religii şi credinţe ale lumii.

Fiecare religie şi credinţă pretinde că deţine adevărul absolut despre Dumnezeu. Dumnezeu este însă unul şi din acest motiv unele religii au ajuns să nege că există numai unui singur Dumnezeu. Dacă există mai mulţi dumnezei cu siguranţă un dumnezeu v-a fii potrivit pentru fiecare religie. Acest relativism este o trăsătură a mentalităţii de azi. Relativismul religios se manifestă şi în relativismul de credinţă. Credinţa în îngeri o avem descoperită de la Dumnezeu. Biserica Ortodoxă susţine crezul că fiecare om primeşte un înger păzitor în momentul vieţii care îl v-a însoţii pe om până în momentul morţii. Aceste lucruri se acceptă

prin credinţă şi nu prin investigaţii religioase.

Lumea îngerilor a continuat să îi fascineze însă şi pe musulmani. Mahomed însuşi a fost fascinat de îngeri. Este reprobabil însă dacă el a fost vizitat de un înger din cer care i-a dictat Coranul. Probabil fascinaţia lui Mohamed cu îngerii a fost atât de mare încât el a căzut în cealaltă extremă de a nu accepta că el nu a fost vizitat de un înger. Se ştie despre o întâmplare din vieţile sfinţilor că un diavol s-a prefăcut într-un înger şi s-a dus la un monah pentru a îl înşela. Diavolul sub chip de lumină a venit şi i-a spus

- Sunt un înger din cer care a fost trimis de Dumnezeu pentru marea ta virtute. În acest moment călugărul şi-a astupat faţa să nu îl vadă pe înger. Nemulţumit diavolul cu chip de înger l-a întrebat pe înger:

- Sunt un înger, nu te bucuri că am fost trimis de Dumnezeu la tine?

- Dacă eşti cu adevărat un înger, aş vrea să te văd în viaţa de apoi fiindcă nu mă

consider vrednic să văd îngeri.

Auzind acest lucru diavolul cu chip de înger s-a făcut nevăzut fiindcă nu a suportat modestia şi smerenia călugărului.

Această întâmplare ni se adresează nouă tuturor celor care suntem însetaţi de îngerii.

Mai toţi am voi să vedem aceste fiinţe minunate şi uimitoare despre care vorbeşte Biblia şi sfinţii părinţi. Adevărul este că nu îi vedem. Ştim că există îngeri dar în mai mulţi dintre noi se naşte o nemulţumire fiindcă nu îi putem vedea aici şi acum. Trebuie să ne aducem aminte că îngeri sunt după sfinţii părinţi fiinţe şi existenţe care populează raiul şi nu pământul. În timp ce raiul este al lui Dumnezeu şi al îngerilor, pământul este mai mult decât orice al 121

oamenilor, animalelor şi al vegetaţiei.158 Acest capitol se vrea mai mult decât orice o introducere în tematica islamului şi a religiei islamice. Islamul a fost dincolo de orice ceea ce am putea denumii o cultură menită să gratifice persoana lui Mohamed mai mulţi islamici sunt nemulţumiţi de modul în care sunt şi cum sunt percepuţi în exterior.

Percepţia asupra îngerilor variază de la religie la religie. Mai multe lucruri pe care le susţine o anumită religie sunt negate şi contrazise de altele. Ştim astfel că oamenii sunt cei care sunt chemaţi să îi caute pe îngeri şi să le ceară ajutorul. Îngerii sunt cei care ne pot ajuta în lupta noastră cu forţele răului şi ale întunericului. Confuzia lumii în care trăim de mai multe ori ne împinge în direcţii eronate şi greşite şi nu mai ştim de existenţa îngerilor şi de funcţiile lor. Oricum ştim că existenţa lui Dumnezeu este mai mult decât orice o existenţă care ne impune şi un recurs angelologic. Îngerii sunt de cele mai multe ori prezenţi în mod vizibil în jurul persoanelor sfinte care i-au viaţa credinţei şi a religiei în serios. Este bine să fim familiari cu religia islamică dar nu trebuie să îi urmăm ei.159

Capitolul nostru despre islam se încheie aici. Suntem conştienţi că acest capitol a fost doar o introducere la tematica islamului. Suntem conştienţi că am omis mai multe lucruri cum ar fii căderea Constantinopolui la anul 1453 sau tranformarea Catedralei Ortodoxe din Constantinopol Sfânta Sofia în moschee musulmană. Similarul pentru Biserică la musulmani după cum se ştie este moschea. Preotul musulman se numeşte imam. Musulmanii nu sunt atei şi acest lucru trebuie să îl avem în vedere când vorbim despre ei. Ei nu neagă existenţa lui Dumnezeu, doar că credinţa lor este un extremistă şi fundamentalistă.160

CAPITOLUL AL X-LEA