credinţa noastră nu rămâne indiferentă în ceruri în faţa îngerilor şi a lui Dumnezeu. Sfinţii îngerii se îndepărtează de oamenii răi şi pătimaşi fiindcă aceştia se înconjoară de prezenţele malefice ale diavolior. După cum am arătat în această carte sfinţii îngeri sunt conştienţi că

oamenii sunt de mai multe ori subiect al înşelăciunii şi a curselor demonice. Diavolii sunt mult mai feroce şi mai răi decât ne-am imagina. Dar acest lucru nu trebuie să ne sperie. Noi ne gândim şi cerem mai mult decât orice ajutorul lui Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii asul nostru din mânecă în lupta împotriva celui rău. Deşi noi cădem în capcanele diavolilor de cele mai multe ori prin păcate Dumnezeu ştie răutatea şi cruzimea diavolilor. Dumnezeu prin sfântul arhanghel Mihail i-a înfrânt odată în ceruri pe diavoli şi i-a aruncat în iad. Creaţia lumii şi a universului a tras din nou atenţia diavolilor care şi-au concentrat din nou atenţia şi eforturile în spre noua creaţie a lui Dumnezeu. Diavolii ar voi distrugerea integrală a lumii şi a universului dacă le-ar fii îngăduit fiindcă ei au ajuns la acest grad ultim de perversiune şi de răutate. Ei ştiu însă că nu pot face acest lucru.

114

Ocazional diavolii au scăpat din iad. Sfinţii Părinţi ne spun că diavolii sunt lăsaţi să

lucreze în lumea noastră numai până la judecata de apoi. Acest lucru a fost îngăduit de Dumnezeu pentru a se face o discernere sau separaţie netă dintre cei buni şi cei răi. Diavolii sunt cei care ne ispitesc şi ţelul lor este permanent de a ne îndrepta spre rău. Diavolii pot fii biruiţi numai dacă în lupta sau în încleştarea cu ei nu pe punem încrederea în noi înşine ci în Dumnezeu şi puterea Sa. Credinţa în Dumnezeu este una dintre principalele arme împotriva lui Dumnezeu. Prezenţa îngerilor lui Dumnezeu a fost şi este discretă mai mult decât orice. Ei nu forţează şi nici nu bruschează pe nimeni şi sunt acolo unde de multe ori nimeni nu ar crede că sunt.

O altă prezenţă îngerească o avem consemnată în viaţa cuviosului Alipie. Se spune că

în Ucraina la mănăstirea Pecerska la Kiev a existat un călugăr extrem de cuvios care trăit prin secolul al IX-lea. Alipie a fost un mare iconar. Avea harul picturii şi putea picta extrem de bine. El picta şi Biserici şi mai şi restaura icoane. Alipie de la Pecerska a fost un om credincios. Se spune că pe când ajunsese bătrân, un om bogat a venit la Alipie şi i-a cerut să

îi picteze o icoană cu Adormirea Maicii Domnului. Din iubire Alipie a fost de acord dar cuviosul monah era deja bătrân şi bolnav şi nu mai putea picta ca şi în tinereţe. Bogatul a venit pe la cuviosul Alipie şi l-a tot întrebat de icoană. Alipie i-a spus că v-a avea icoana. La un moment dat bogatul nu a mai crezut cuvintelor sale fiindcă vedea că Alipie era din ce în ce mai bolnav de la zi la zi. La un moment dat un înger din cer îşi făcu simţită prezenţa în chilia lui Alipie şi pictă icoana adormirii Maicii Domnului pe care o ceruse băgatul. A pictat-o cu o repeziciune ieşită din comun că în 3 ore a fost gata. Îngerul l-a întrebat dacă este bune icoana. Alipie a încredinţat că da. Îngerul a luat icoana şi s-a făcut nevăzut. A doua zii când bogatul a venit la biserică el a găsit icoana gata pictată. Uimit el a mers la cuviosul Alipie să îl întrebe cine a pictat icoana? Acesta i-a spus că un înger din cer care tocmai a venit să îi i-a sufletul. Alipie a mai trăit două zile şi a murit în pace.

Această întâmplare vine să ne spună că Dumnezeu trimite îngerii Săi atunci când nu ne-am aştepta. Îngerii lui Dumnezeu sunt cei în care trebuie să avem credinţă şi nădejde că

îşi vor face lucrarea lor şi ne vor mântui. Îngerii ne ajută în procesul mântuirii dar ei nu sunt mântuitori. Domnul Iisus Hristos este mântuitor. Sfântul Paisie cel Mare era un călugăr mare şi ascet vestit pentru asceza sa. La un moment dar a văzut o mulţime mare de îngeri în pustie. El se întreba:

- Ce caută atât de mulţi îngeri în pustiu?

- Suntem păzitori ai monahilor fiindcă aşa ne-a trimit Dumnezeu, a răspuns unul dintre îngeri.150

Pe îngerii lui Dumnezeu îi facem binevoitori faţă de noi şi prin acte de milostenie sau filantropice. Egoismul şi individualismul în nici un caz nu ne aproprie de îngeri. Milostenia şi filantropia sunt semnele unui om superior. Omul superior este departe de a fii un om egoist.

Este adevărat că cultura şi genul de viaţă egoist este unul inferior şi cât se poate de îngust.

Faptul că îngerii nu rămân indiferenţi la faptele noastre de milostenie şi filantropie îl găsim menţionat în în următoarea întâmplare: „A fost odată, prin părţile Africii, un vameş creştin, dar tare zgârcit şi rău, pe nume Petru. Nu dăduse niciodată nimănui nici măcar o bucată de pâine. Odată, săracii au vorbit despre el şi unul, mai şugubăţ, a făcut prinsoare că el va reuşi să obţină o pomană de la Petru. S-a dus la vameş, care tocmai descărca o căruţă cu pâine.

150 Cuviosul Iacov regreta că oamenii nu ştiu câţi îngeri sunt în altar în timpul Sfintei Liturghii. Odată, minunându-se de ei, uitase să iasă cu Sfintele Daruri. Atunci a simţit că-l împinge ceva de umăr: era o aripă uriaşă, cu care un arhanghel îl îndemna să facă Vohodul Mare.

115

Atâta gălăgie a făcut săracul, cerându-i de pomană, încât, furios, Petru a luat o pâine şi a aruncat-o în el, ca să îl alunge. Săracul a luat-o bucuros şi a plecat. Noaptea, Petru a avut un vis înfricoşător. Se făcea că se afla în faţa unui Judecător şi nişte negri urâţi voiau să-i ia sufletul, deoarece nu a făcut nimic bun. Un înger luminos a venit cu o pâine şi a zis:

- Nu este adevărat! Ieri, Petru a dat o pâine unui sărac. Iată pâinea! Judecătorul, care era Domnul Hristos, a spus:

- Să punem pe cântar faptele rele ale lui Petru într-o parte şi pâinea în cealaltă parte.

Şi ce să vezi? Prin mila Domnului, pâinea a cântărit mai mult decât faptele rele, şi necuraţii au dispărut. După ce s-a trezit, Petru s-a gândit:

- Dacă o pâine dată fără voie unui sărac m-a ajutat atât de mult, cât de plăcuţi sunt, oare, lui Dumnezeu cei ce fac milostenie tot timpul? ”151

Prin urmare credinţa dimpreună cu faptele bune sunt plăcute lui Dumnezeu. Dar după

cum am spus, credinţa în Dumnezeu trebuie să fie însoţită de fapte bune şi de rugăciune.

Dacă pe lângă credinţă mai adăugăm fapte bune cu siguranţă că suntem pe calea cea dreaptă. Vom ilustra acest lucru printr-un alt exemplu care este menit să ne arate faptul că

rugăciunea este un lucru bine plăcut în faţa lui Dumnezeu: „Într-o zi, trei îngeri se plimbau prin grădina Domnului. Fiecare încerca să se considere mai credincios şi mai bun decât ceilalţi, până când Dumnezeu hotărî că este momentul să-i determine să se oprească din această încercare. Îi chemă la El pe cei trei îngeri şi le porunci să meargă pe pământ şi să

facă ceva prin care să-şi arate credinţa, iar cel care va reuşi ca prin fapta sa minunată să-L

încânte pe Creator va fi răsplătit. Ei au acceptat şi au venit pe pământ, petrecând o zi întreagă printre muritori. Primul înger a început să vindece toate animalele bolnave şi s-a rugat pentru oameni ca să nu mai păcătuiască. Al doilea a adus copiilor icoane şi cărţi religioase, pentru a se ruga şi pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu, încercând să afle sensul cuvântului Mântuitorului nostru Iisus Hristos: "Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia cerurilor". Al treilea însă stătea şi privea la toţi oamenii care vieţuiau în acel loc. Aproape că se însera şi el începea să fie din ce în ce mai trist, căci nu ştia ce ar fi trebuit să facă pentru a fi plăcut Domnului Dumnezeu. Îndată, pe lângă el se chinuia cu greu să treacă un om care abia putea să se deplaseze. Văzându-l aşa necăjit, îngerului i se făcu milă de el şi începu să plângă cu amar şi să-L roage pe Dumnezeu să-l vindece pe acel om. Nu după mult timp, omul putu să meargă fără nici o greutate şi-I mulţumi din tot sufletul său Bunului Dumnezeu pentru ajutorul dat. Ajunşi în faţa Creatorului, fapta cea mai plăcută a fost considerată a celui de-al treilea înger, care s-a rugat cu lacrimi pentru un suflet greu încercat.”152

La fel de bine trebuie să fim atenţi să nu le cerem semenilor perfecţiunea în credinţă

fără să o oferim noi. De mai multe ori suntem tentaţi de a cere perfecţiunea în credinţă de la alţii fără să o oferim noi. Credinţa este o probă la care cei mai buni sunt sfinţii lui Dumnezeu.

Dumnezeu este mai mult decât orice creator al îngerilor şi al oamenilor. El a lăsat ca puntea de comuniune dintre aceste două lumi să fie credinţa. Credinţa însă poate fii foarte uşor distorsionată. Vedem mai multe distorsiuni de credinţă în marile religii ale lumii, oamenii care fie din neputinţă sau voluntar cred greşit. Credinţa în Dumnezeu este un lucru bun şi atunci când acest lucru au interzis s-au găsit martiri care să îşi de-a viaţa pentru credinţă.

151 Această întâmplare a fost consemnată de mai mulţi autori bisericeşti. Ea poate fii găsită şi la adresa

http://ziarullumina.ro/pagina-copiilor/intamplari-minunate-cu-ingeri.

152 Poveste elaborată de Ştefan Andrei Clenci, cls. a IV-a, Parohia Fişcălia, Jud. Vâlcea.

116

Libertatea de credinţă uneori coincide cu libertatea de religie şi alteori nu. Avem credinţă în Dumnezeu şi existenţa Sa. La fel de bine trebuie să avem credinţă în propria mântuire. Credinţa în Dumnezeu este un lucru pe care trebuie să îl luăm în serios. De mai multe ori oamenii s-au găsit că tot ceea ce le-a rămas în lumea aceasta schimbătoare şi nesigură a fost credinţa în Dumnezeu. În numele credinţei oamenii au ridicat biserici, catedrale şi mănăstiri pentru a îşi arăta sau a îşi demonstra credinţa în Dumnezeu. Pentru cei care nu sunt sfinţi credinţa se măsoară mai mult decât orice prin cât se roagă, cât postesc, câte pelerinaje fac pe la mănăstiri şi de câte ori sunt dispuşi să îşi spovedească păcatele sincer. Credinţa în Dumnezeu este mai mult decât orice ceea ce am putea numii o cale a celor care Îl caută pe Dumnezeu. Căutându-l pe Dumnezeu vom da la un moment dat şi de îngerii Săi. Credinţa în îngeri face parte din cultul îngerilor care este parte a Bisericii Ortodoxe şi a teologiei ortodoxe.

După cum am arătat în această carte de mai multe ori îngerii au lucrat acolo unde nu ne-am fii aşteptat. Dumnezeu a lăsat îngerii Săi care să îi realizeze planurile după judecăţi şi raţiuni care nu ne sunt cunoscute. Foarte mulţi se simt ignoraţi de prezenţa protectivă a sfinţilor îngeri. La fel de bine sunt mai mulţi care cauză în existenţa şi prezenţa îngerilor senzaţionalul sau interesul propriu. Cultul îngerilor a fost din cele mai vechi vremuri un cult al iubirii şi al adevărului. Îngerii sunt asimilaţi cu toate lucrurile şi valorile pozitive: iubire, pace, adevăr, răbdare, comuniune, frumuseţe. Sunt mulţi care îi asimilează pe îngerii lui Dumnezeu în schimb cu alte noţiuni: civilizaţii extraterestre, forme superioare de inteligenţă

extraterestră sau altele asemenea. Lumea religiei se deosebeşte în a le găsii originea şi provenienţa sfinţilor îngeri.153

Credinţa în Dumnezeu şi în sfinţii îngeri este pentru mulţi o piatră de poticnire. Cum am putea crede în ceva care nu se vede şi care este dincolo de universul şi lumea noastră? Vom vedea că credinţa în Dumnezeu şi îngerii Săi se explică extrem de mult şi de bine. În mod real universul ne duce cu gândul la o cauză creatoare a apariţiei sale. Universul în mod logic nu putea apare de la sine şi din moment ce el este natural probabil că există o cauză

supranaturală a apariţiei sale. Naturalitatea universului ne spune că Creatorul lui este o fiinţă

supranaturală fiindcă numai un lucru sau o fiinţă supranaturală al putea crea sau face un lucru natural.

Dacă Dumnezeu ştim că a creat acest univers material mai putem ştii deductiv că el a creat şi alte fiinţe spirituale asemănătoare cu Sine. După cum am spus, logica îl poate duce pe om la Dumnezeu dar nu şi la concluzia existenţei îngerilor Săi. Îngerii lui Dumnezeu sunt mai mult decât orice realităţi transcedente care se arată omului în funcţie de necesitate. Din acest motiv mai mulţi oameni nu au văzut îngeri deşi ştiu de existenţa lor. Îngerii sunt fiinţe ale binelui în timp ce diavolii sunt fiinţe ale răului. Paradoxal acest gen de caracteristici îl putem vedea şi în lumea noastră: unii oameni sunt buni, în timp ce alţii sunt răi. Referatele biblice spun că această lume este doar un teren de diferenţiere dintre cele două categorii de oameni. Cei care sunt buni urmează lui Dumnezeu şi a îngerilor, în timp ce cei care sunt răi urmează diavolilor. Dacă religia afirmă că localizarea diavolilor este iadul sau infernul, ce ne-ar face să credem că nu este aşa? Mai mulţi oameni răi au făcut răul voluntar şi ştiu că

destinaţia lor finală este iadul. Mai apare o problemă în toate aceste demersuri. Păcatul este bun sau rău?

În teologia ortodoxă amartiologia este ştiinţa teologică care se ocupă cu păcatul.

Păcatul este un lucru negativ în mare dar de mai multe ori Dumnezeu îl lasă pe om să cadă în 153 Învăţătură de credinţă ortodoxă, (Editura apologeticum: Bucureşti, 2006).

117

păcate mici pentru a fii modest sau a se smerii. Conştiinţa că cineva este sfânt a făcut de mai multe ori ca acea persoană să cadă în păcatul mândriei. Aşa că de mai multe ori unii au ajuns la sfinţeniei după ce au făcut unele păcate mai mici. La fel de bine păcatele nu sunt toate de aceiaşi categorie sau gravitate. Sunt păcate de natură teologică care sunt extrem de grave sau cele mai grave: blasfemia, hula sau erezia. Apoi sunt păcate grave cum este omorul, homosexualitatea, perversiunea şi cele asemenea. În cele din urmă sunt păcate mici cum este minciuna, clevetirea sau bârfa, fumatul sau onania. Toate aceste păcate îl separă pe om de Dumnezeu dar în cazul păcatelor mai mici comuniunea cu Dumnezeu poate fii refăcută.

Fiecare om din această lume are datoria de a studia marile adevăruri de credinţă. Omul este liber să afle că există atâtea credinţe câte religii sunt. Gama este foarte mare şi am arătat că

ea variază de la religii politeiste la religii monoteiste.154 Faptul că există libertatate religioasă

pe glob nu înseamnă că toate religiile sunt adevărate. La fel de bine, faptul că în această