nici un fel de mântuire în politeism. Politeismul este o cale fără nici un final. Aceasta fiindcă el se bazează pe o tautologie teologică. Acea de a susţine că Dumnezeu nu este unul ci sunt o zicând, a adormit, iar fraţii mirându-se, au proslăvit pe Dumnezeu”. (Pateric. Cap. XXVI, 2).

35 “Un bătrân şedea în pustie departe de apă douăsprezece mile. Şi mergând într-o zi să aducă apă, s-a supărat si a zis : Ce trebuinţă este de osteneala aceasta ? Să viu şi să petrec aproape de apa. Şi aceasta zicând întru sine, a simţit pe oarecare venind după dânsul. Şi întorcându-se a văzut pe cel ce venea după el ca îi număra paşii. Şi l-a întrebat pe dânsul bătrânul zicând : Cine eşti ? Iar el a zis : îngerul Domnului sunt şi sunt trimis să

număr paşii tăi si să-ţi dau ţie plata. Şi aceasta auzind bătrânul, întărindu-se cu sufletul, s-a făcut şi mai osârduitor. Şi s-a mai dus înăuntru cinci mile, adică a locuit mai înăuntrul pustiei, departe de apa şaptesprezece mile.” (Pateric, cap. XXI, 9).

28

multiplicitate de Dumnezei. Alte cauze pentru care unii au susţinut politeismul este faptul că

Dumnezeu s-a descoperit pe Sine sub mai multe forme în timpul şi pe parcursul istoriei. Cu Moise a vorbit dintr-un rug care ardea dar nu se mistuia, Sfântului Ilie i s-a arătat într-un vânt uşor, lui David şi Solomon sub chipul unui nor care a umbrit templul de la Ierusalim şi evreilor din vremea ocupaţiei italiene sub chipul unui om înviat Domnul Iisus Hristos. Toate aceste manifestări multiple ale lui Dumnezeu au făcut pe unii să creadă că de fapt nu există un singur Dumnezeu ci mai mulţi dumnezei.

Dumnezeu poate lua sute şi zeci de triliarde de înfăţişări fiindcă este o fiinţă

supranaturală care este dincolo de orice capacitate de înţelegere şi de pricepere a minţii umane. A limita pe Dumnezeu nu se poate face dar, trebuie să ştim că faptul că Dumnezeu poate să se înfăţişeze sub orice chip voieşte nu înseamnă că este acelaşi Dumnezeu.36

Politeiştii au adus mai multe acuze la realitatea existenţei lui Dumnezeu. Unele dintre ele sunt blasfemiatorii şi nu le voi enumera aici. Nu trebuie să ne îndoim de faptul că politeiştii se pot pocăi şi îndrepta dacă voiesc cu adevărat. Sunt mulţi politeişti care nu cred în Dumnezeu şi nici nu vor să urmeze lui, dar sunt unii care se pocăiesc şi se întorc la Dumnezeu. Un astfel de caz a fost în antichitate Sfântul Dionsie Areopagitul, după cum am menţionat deja contestat de mai mulţi că ar fii sfânt. Crescut în mediul politeist atenian, Sfântul Dionisie Areopagitul avea să se convertească la monoteism şi creştinism în urma predicii Sfântului Apostol Pavel din Areopagul atenian. Ulterior el avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi teologi ai monoteismului creştin.37 Sfântul Dionisie Areopagitul a fost probabil unul dintre cele mai celebre cazuri de convertire şi de întoarcere de la politeism la monoteism. Au fost mult mai multe cazuri dar l-am enunţat numai pe acesta fiindcă pe cât a fost de celebru pe atât a fost şi de controversat.38 Dumnezeu în mila şi în iubirea Sa de oameni poate întoarce pe cei pierduţi de la calea întunericului şi a politeismului la calea luminii şi a monoteismului.

Lupta dintre monoteism şi politeism este din acest punct de vedere extrem de acerbă.

Politeiştii explică răul după cum am spus nu din cauza diavolului ci mai mult din cauza neînţelegerilor dintre Dumnezeii din panteonul lor. Cu greu putem vorbii de o eshatologie în politeism şi mai ales de o angelologie. Îngerii la fel ca şi diavolul sunt dumnezei în politeism la fel ca şi alţi dumnezei pe care nu îi cunoaştem şi pe care eventual îi vom cunoaşte în viitor.

Unele doctrine politeiste susţin că după moarte sufletelor celor morţi vor devenii şi ei dumnezei.

Din nou vom încerca să arătăm că monoteismul şi politeismul sunt de fapt două noţiuni care au existat antecedent lumii noastre după cum o ştim noi în zilele noastre. Din mai multe 36 Ceea ce este interesant să ştim este că deşi diavolul poate lua chipul îngerilor, Dumnezeu nu i-a chipul îngerilor niciodată. Aceasta fiindcă Dumnezeu nu are nici o intenţie de a ne duce în eroare sau confuzie.

37 Istoria îl ţine minte pe sfântul Dionisie Areopagitul în special pentru trei lucrări fundamentale: Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească şi Numele lui Dumnezeu. Unii cărturari susţin că Sfântul Dionsie Areopagitul nu a fost elin de neam ci autorul corpusului dionisian ar fii fost un sirian care a trăit mai apoi prin secolul al V-lea.

Teoria a fost dezminţită de teologii ortodocşi aproape unanim. A existat un sfânt Dionsie Areopagiul şi este adevărat că el a fost în tinereţe un politeist dar mai apoi s-a convertit şi s-a întors la Dumnezeu. Poate a fost o lucrare a sfinţilor îngeri ca Dionisie să se întoarcă de la întunericul politeismului la lumina monoteismului.

38 Tradiţia creştin ortodoxă ne mărturiseşte că la Muntele Athos, la vremea când încă mai trăia fecioara Maria, Maica Domnului, lumea era politeistă şi se închina unui dumnezeu pe nume Apolo. Odată cu intrarea fecioarei Maria pe teritoriul Athosului din zielele noastre tradiţia ne spune că idolii lui Apolo s-au prăbuşit instantaneu la pământ şi din cel mai mare s-a putut auzii o voce diavolească care a zis următoarele cuvinte: „nu pot suporta sfinţenia ce tocmai a întrat în Athos, şi trebuie să plec.” Cel mai probabil Apolo a fost un diavol care bântuia în antichitate regiunea Athosului. Aceasta dacă este să credem informaţiile pe care le avem. A se vedea Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, (Alba Iulia, 1994).

29

puncte de vedere diavolii sunt politeişti în timp ce îngerii sunt monoteişti. La oameni însă

problema nu se pute chiar atât de radical. Omul nu este o fiinţă spirituală sau pnevmatică

cum sunt îngerii şi prin urmare el este supus greşelii. După cum am enunţat cazul Sfântului Dionisie Areopagitul au existat mai mulţi în trecut care după o perioadă de rătăcire politeistă

s-au reîntors la monoteism. Omul este o fiinţă supusă greşelii şi prin urmare trebuie să

arătăm înţelegere pentru acest lucru.

O altă cauză umană a politeismului poate fii entuziasmul religios sau cel teologic. Din prea mult entuziasm sau o iubire greşit amplasată unii ajuns să creadă că de fapt nu este un singur Dumnezeu ci mai mulţi dumnezei. Dumnezeu a stârnit în fiinţa umană un sentiment excesiv care a dus la crezul eronat că sunt mai mulţi dumnezei. Politeismul nu are nevoie de îngerii de fapt, fiindcă ipotetic în politeism sunt extrem de mulţi dumnezei încât orice înger este de fapt un Dumnezeu.39

Rolul îngerilor în religiile politeiste este unul de salvare. Îngerii salvează persoane şi suflete de la pierzanie. Deşi politeismul este o problemă gravă din punct de vedere teologic şi religios, ci care doresc să se întoarcă la Dumnezeu o pot face dacă se pocăiesc de greşeala lor. Religiile sumerienilor, erau politeiste dar ei credeau într-un fel de fiinţe angelice care erau mai mult un fel de dumnezei mai mici. Pe templele sumeriene dedicate mai multor dumnezei se pot vedea unele fiinţe cu feţe umane şi aripi foarte asemănătoare cu icoanele îngerilor din lumea bizantină. În Sumeria îngeri nu aveau rolul de a media între Dumnezeu şi umanitate ci între dumnezei şi umanitate. Unii cred că primele menţionări ale îngerilor au fost în cadrul politeismului sumerian.

În sumeriană înger se spunea Ipa după cele mai multe probabilităţi. Ceea ce este cât se poate de remarcabil este că civilizaţia şi cultura sumeriană a existat acum mai bine de 4000

de ani. Sumerienii vorbeau de o categorie de fiinţe care fac legătura sau mediază între Dumnezeu şi umanitate. Ei sunt după cum am spus reprezentaţi pe mai multe temple şi sălaşuri religioase sumeriene. Sumerienii îi considerau un fel de semidumnezei. Mai mult decât atât, sumerienii vorbeau chiar de o ierarhie a acestor fiinţe înaripate care este foarte asemănătoare cu ierarhia îngerilor care o ştim în zilele noastre ce este grupată din 9 ierarhii de îngeri. Civilizaţia sumeriană s-a stins cu mai bine de 2000 de ani înainte de Hristos deci acum aproximativ 4000 de ani. Sumeria a fost cucerită de Asiria şi Babilonia.

Este de remarcat că sumerienii au fost printre primii care au elaborat şi o iconografie a îngerilor. Fiinţe înaripate asemănătoare îngerilor sunt descoperite pe mai multe dintre inscripţiile arheologice sumeriene. Sumeria a fost un caz unic am putea spune în cazul angelologiei şi a monoteismului. Sumerienii credeau în îngerii dar credeau că ei slujesc mai mulţi dumnezei şi nu unul singur. Prin urmare, ei au elaborat am putea spune o protoangelologie. Această angelologie era politeistă dar putem spune că pentru nivelul de cultură şi penvmatologie antică, Sumeria şi-a adus un aport important pe care nu putem să

nu îl menţionăm. Sumerienii erau conştienţi că mai există încă o lume nevăzută paralelă cu a noastră. Ei ştiau că există spirite şi credeau că dumnezeii sunt făcuţi din spirite.

Prin urmare, primele mărturisiri despre existenţa îngerilor apar undeva acum 6000 sau 7000 de ani în Orientul Mijlociu în culturi antice ca şi Sumeria sau Israel. Este important să

ştim că acum 7000 de ani lumea ştia de existenţa îngerilor. S-a scurs mult timp de atunci şi există enorm de multe scrieri pe această temă care continuă să fascineze mintea umană.

39 Poate nu este întâmplător că Maica Alexandra [fosta principesă Ileana a Românei] scria şi ea acum mai bine de 20 de ani o carte despre îngeri. Maica Alexandra Sfinţii îngeri (Editura Anastasia, ediţia a II-a; Bucureşti, 2009).

30

Aceste mărturii sunt încă totuşi destul de primare şi nu pot alcătui corpusul unei angelologii bine elaborate pe care o avem de la sfinţii părinţi sau de la alţi teologi ortodocşi sau teologi creştini. În Sumeria îngerii erau un fel de „mesageri ai Dumnezeilor” din ceruri. Prin urmare ei erau un fel de îngeri numai că nu era un singur Dumnezeu ci mai mulţi dumnezei. Religia sumerienilor era o religia care s-a apropiat cel mai mult de adevărul angelologiei monoteiste din zilele noastre. Cred că trebuie să avem înţelegere faţă de eforturile şi încercările sumerienilor de a se raporta la îngerii. Deşi ei au vorbit despre îngeri, nu au fost capabili încă

să vorbească despre un singur Dumnezeu.

Sfântul Macarie cel Mare a arătat în viaţa sa foarte multă înţelegere referitoare la politeişti. Se spune că odată Sfântul Macarie cel Mare călătorea cu un monah mai tânăr. La un moment dat ei au ajuns pe lângă un preot politeist şi mergând pe cale ucenicul sfântului l-a întâmpinat cu cuvinte foarte aspre. Sfântul Macarie cel Mare a fost mult mai reţinut şi i-a adresat numai cuvinte iubitoare şi frumoase. Preotul politeist l-a întrebat pe Sfântul Macarie de ce este aşa de amabil cu el. Atunci sfântul i-a spus că el simte multă părere de rău şi milă

faţă de politeişti fiindcă toate nevoinţele lor sunt zadarnice. Auzind acestea preotul politeist a fost profund mişcat şi a sfârşit prin a se convertii la credinţa adevărată şi la ortodoxie şi chiar s-a şi călugărit întorcând pe mulţi alţi politeişti de la rătăcirile lor.40

Acestui gen de abordare a tematicii politeismului am încercat şi eu să urmez în cartea mea. Se cuvine să avem neînţelegere cu foarte mulţi dintre semenii noştri care rătăcesc de mai multe ori pe căile politeismului din diferitele crezuri ale religiilor lumii. Gama de ofertă

politeistă a fost întotdeauna mare şi nu este întâmplător că este mult mai mare decât a monoteismului. Poate aceste lucru se leagă şi de cuvintele Domnului Iisus Hristos că „largă

este calea care duce la pierzanie şi mulţi sunt cei care apucă pe ea.” 41 Prin urmare cât omul trăieşte el are posibilitatea de a se pocăi sau a se întoarce de la calea politeismului sau religiilor politeiste care cred în mai mult dumnezei. Acest lucru nu mai este posibil după

moartea omului. Politeismul dacă nu este dus la extreme poate fii convertit. Marea parte a celor care părăsesc monoteismul şi se întorc de la el spre politeism ştiu foarte bine că

adevărul teologic este monoteist dar ei de mai multe ori asemenea preotului politeist din viaţa Sfântului Macarie vor dovezi reale şi adevărate ale sfinţeniei monoteismului.

Monoteismul şi sfinţenia sunt două tematici cât se poate de legate dar sunt totuşi două

problematici distincte. Sfinţenia lui Dumnezeu nu este condiţionată de faptul că există un 40 Dincolo de problematica politeismului este foarte important să arătăm în această carte că prezenţe îngereşti au fost semnalizate în viaţa Sfântului Macarie cel Mare sau Macarie Egipteanul. Pe când acesta a ajuns la vârsta maturităţii şi îşi ridica problema ce v-a face se v-a căsătorii s-au se v-a călugării, s-a dus într-un loc mai retras din Egipt unde s-a rugat lui Dumnezeu. Atunci un înger din ceruri I s-a arătat şi i-a spus: “Dumnezeu ţi-a dat ţie şi fiilor tăi moştenire această pustie.” În acelaşi timp îngerul i-a arătat pustia din regiunea Sketisului din Egipt.

Aşa s-a făcut că Macarie cel Mare a devenit călugăr şi mai apoi eremit. Ca şi în cazul alegerii Sfântului Nicolae al Mirelor Lichiei, un înger a intervenit şi în cazul Sfântului Macarie cel Mare. Tot despre sfântul Macarie cel Mare ni se spune, că după moartea sa unii au aflat că este sfânt şi au voit să afle felul de viaţă al Sfântului Macarie.

Astfel au întrebat pe egumenul mănăstirii la care a stat Macarie în primii ani mai înainte de a se face eremit ce fel de viaţă a dus el? Egumenul a mărturisit atunci că de fiecare dată când Sfântul Macarie cel Mare venea fie din pustie sau din mănăstire se se împărtăşească la liturghie, în locul lui se cobora un înger din ceruri care îl împărtăşea şi el nu l-a împărtăşit niciodată fiindcă acest înger se suprapunea exact în momentul când el voia să

îi de-a împărtăşania.

41 “Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată estecalea care duce la pierzanie şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. D a r s t r â m t ă e p o a r t a , î n g u s t ă e s t e c a l e a c a r e d u c e l a v i a ţ ă ş i puţini sunt cei ce o află.” Matei 7, 13-14.

31

singur Dumnezeu sau de singularitatea lui Dumnezeu. Cei dintre monoteişti care pleacă din religiile monoteiste o fac pe fondul unui gol al experimentării şi cunoaşteri sfinţeniei. În mare politeiştii sunt cauză a unui fel de împlinire sau de satisfacţie a nevoii de sfinţenie în politeism. Dezamăgiţi că nu au găsit o sfinţenie fulminantă şi automată mulţi dintre ei renunţă la adevăratul Dumnezeu pentru ale credinţe şi alte religii sau alţi dumnezei. De cele mai multe ori nemulţumirea politeiştilor pleacă de la faptul că vor sfinţenia de la alţii dar niciodată de la ei înşişi. Sunt şi cazuri după cum am văzut de politeişti care renunţă la crezurile lor dar sunt extrem de rare. Mulţi dintre politeişti ajung să se împietrească în politeism şi nu îi mai putem aduce înapoi. În acest caz numai marea milostivire a lui Dumnezeu mai poate face ceva.

Ceea ce ortodoxia crede este că de în timp ce îngerii vin şi stau în jurul Bisericilor şi mai ales a Bisericilor creştine ortodoxe, în jurul templelor politeiste de mai multe ori vin diavolii fiindcă politeismul le deschide acea uşă pe care Dumnezeu a închis-o atunci când diavolul a voit să i-a locul lui Dumnezeu. Mai mult decât orice trebuie să fim conştienţi de acest lucru.