Politeismul este însă o credinţă falsă şi neadevărată. Totuşi credinţa politeistă nu este una ateistă şi prin urmare pentru politeişti există o cale de întoarcere la Dumnezeu. Pentru cei care ţin de religiile politeiste africane sau asiane trebuie mai mult decât orice să ne rugăm. Rugăciunea pentru semenii noştri rătăciţi de la credinţa monoteistă este cât se poate de eficace în acest sens. În primul rând trebuie să vedem acest lucru ca şi o acceptare a semenilor noştri în Dumnezeu. De mai multe ori politeismul expune realitatea răului printr-o luptă dintre anumiţi dumnezei. Unii dumnezei sunt în luptă unii cu alţii. Aşa se explică că a apărut răul pe pământ. Dumnezeii politeismului sunt foarte diferiţi de cei ai monoteismului. Ei de multe ori îşi dispută supremaţia într-un univers ostil şi răzbunător. Scenariul religios al politeismului este foarte bine să fie cunoscut dar trebuie să ştim din capul locului că el este doar unul fictiv şi ficţional. Este bine să ştim care sunt concepţiile politeiste despre Dumnezeu dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să ni le împropriem. În viaţa de zii cu zii ne lovim de foarte multe concepţii sociale, politice sau guvernamentale dar acest lucru nu 32 Erich von Daiken, Călăreţii dumnezeilor (Peguin grups, 1999).
33 Termenul de politeism a fost pentru prima dată folosit în istorie de Filon al Alexandrei. Deşi el era evreu a folosit un termen elin pentru a îşi expune opiniile sale.
26
înseamnă că suntem de acord cu ele şi trebuie să ni le împropriem şi noi. Multe dintre ideile religiose ale politeismului şi ale politeiştilor sunt demne de unele scenarii science fiction, cum ar fii Dumnezei care îşi dispută supremaţia asupra pământului şi a universului. În politeism nu există propriu zis diavol. Politeismul crede că iadul este sub posesia unui alt dumnezeu care este un dumnezeu rău dar el nu este un diavol. Trebuie să recunoaştem că imaginea pe care ne-o prezintă politeismul despre Dumnezeu este una extrem de optimistă. Dumnezeii antici vegheau stelele, pământul şi vietăţile din lume.
Politeismul este mai mult decât orice ceea ce am putea denumii un lucru care trebuie privit din punctul de vedere al principiului „cercetaţi toate, ţine-ţi ce este bine.” (1
Tesaloniceni 5, 21). Ceea ce este cel mai probabil este că vom găsii lucrarea îngerilor în politeism prin încercările lor de a îi aduce înapoi la monoteism şi adevăratul Dumnezeu pe aderenţi. Faptul pentru care am abordat tema politeismului este şi datorită lucrului că mai multe sisteme politeiste sunt morale adică cred într-o viaţă morală şi sfântă. Este adevărat că
sunt sisteme politeiste care sunt imorale. Dar sunt şi sisteme politeiste care cred moral într-o multiplicitate de dumnezei. Prin urmare este cât se poate de adevărat că nu putem fii ignoranţi faţă de sistemele politeiste din lume şi din trecut şi din prezent.
În antichitate au existat mai mulţi autori care au popularizat conceptele generice ale polteismului. Unul celebru a fost Homer [Ομιρος] care a scris Iliada şi Odisea. Dar mai putem amintii nume sonore cum ar fii Ovidiu, Virgiliu sau celebra Saffo de pe insula Lesbos. Probabil că au existat mult mai mulţi autori antici care au popularizat politeismul dar nu mai ştim de ei astăzi. Popoarele politeiste cum sunt cele ale elinilor, italienilor, asirienilor, sumerienlor sau babilonienilor au avut foarte mulţi scriitori care au polularizat marile concepţii şi doctrine politeiste. Mai mult a existat în antichitate şi un anumit gen de literatură sau poezie închinată
dumnezeilor din diferite tradiţii religioase ale lumii. Mai mult decât orice ştim că aceste genuri literare au început să dispară în timpul apariţiei creştinismului care a culminat cu anul 313 când împăratul Constantin cel Mare a emis decretul de la Milano prin care creştinismul devenea credinţa oficială a lumii civilizate.
Apariţia creştinismului a fost privită de mai mulţi ca şi o luptă împotriva politeismului dar acest lucru este numai parţial adevărat. În antichitate pilonul cel mai mare de rezistenţă
împotriva politeismului l-a jucat mai mult decât orice iudaismul mozaic. Mai mulţi istorici seculari au declarat că politeismul a murit odată cu apariţia creştinismului dar acest lucru este reprobabil şi exagerat. Politeismul este probabil un teren de luptă transcendent dintre îngerii lui Dumnezeu şi diavolii din iad. În acest conflict sau încleştare noi dăm resursele politeismului îngerilor lui Dumnezeu. Politeismul din lume la ora actuală investeşte enorm de multe resurse şi energii în diferire crezuri care foarte bine ar putea fii folosite pentru crezuri monoteiste. Am putea spune că monoteismul nu costă atât de mult ca şi investiţie şi capital decât politeismul. Dumnezeu a dat omului libertatea şi prin urmare omul are libertatea de a alege între monoteism şi politeism.
La nivel real nu există nici un înger al politeismului dar noi trebuie să fim siguri că omul are libertatea de opţiune sau de crez. 34 Prin urmare, ştim că îngerii sunt luptători pentru 34 “Un bătrân oarecare şezând singur în chilie s-a îmbolnăvit. Şi neavând pe cineva să-l slujească, mânca orice găsea în chilie; şi aşa a făcut multe zile, fiindcă nu a venit nimenea la el spre cercetare. Iar după ce a trecut treizeci de zile, de vreme ce nu venise nimenea la el, a trimis Dumnezeu pe un înger să-i slujească lui si a petrecut cu el şapte zile. Apoi si-au adus aminte fraţii si au venit spre cercetarea lui si bătând ei în uşă, s-a dus îngerul. Iar bătrânul striga dinlăuntru : Duceţi-vă de aicea, fraţilor ! Iar ei stricând uşa au intrat şi l-au întrebat pentru ce strigă? Iar el a răspuns lor: Treizeci de zile am pătimit şi nimenea nu m-a cercetat, si iată şapte zile sunt de când Dumnezeu a trimis un înger de îmi slujea şi cum aţi intrat voi, s-a depărtat de la mine. Şi acestea 27
adevărata credinţă şi nu pentru credinţele deşarte politeiste. Dincolo de orice, Dumnezeu este mai mult decât orice cel care a îngăduit politeismul din cauza neputinţei şi a îngustimii minţii umane. Îngerii sunt de multe ori şi cu cei care sunt pe căile străine ale politeismului indiferent de ce natură este el: asiatic, australian, african, european sau american. Pe parcursul istoriei îngerii lui Dumnezeu au tras de la întunericul politeismului mai mult persoane şi personalităţi. Un astfel de caz generic a fost poporul evreu care de mai multe ori a păşit pe calea politeismului. În antichitate politeismul era cât se poate de mult asemănat idolatriei. Diferiţilor dumnezei le erau ridicate statui care erau adorate şi venerate ca şi dumnezeii înseşi. Multe dintre aceste culte politeiste antice au venit pe un fond sincer. Omul şi-a simţit micimea în faţa unui univers imens care îl copleşea. Mai mulţi înţelepţi orientali şi occidentali au crezul că există astfel mai mulţi dumnezei. Acest sentiment este probabil unui nevinovat şi nepăcătos fiindcă cu adevărat din punct de vedere psihologic sau psihic este greu pentru om să cuprindă infinitatea lui Dumnezeu din care acest univers este doar o fărâmă.35 Din nou acest capitol nu apără deloc politeismul sub nici o formă doar că omul este o fiinţă imprevizibilă şi de mai multe ori el nu învaţă din erorile şi greşelile trecutului.
Antichitatea s-a scăldat în valurile mlăştinoase ale politeismului. Partenonul, Coloseumul, pietrele de la Stonhenge au ziguratele în formă de piramide au fost mai mult sau mai puţin dedicate dumnezeilor. Politeismul a impresionat lumea antică prin grandoarea unor temple.
El continuă să impresioneze şi alţi pe mulţi naivi şi creduli prin diferitele tehnici de meditaţie sau diferitele promisiuni care le face.
Nu trebuie să avem din nou ură şi dispreţ faţă de politeism şi politeişti. Politeismul de la începutul mileniului al treilea şi din secolul al XXI-lea nu este un politeism idolatru cum era cel cu care s-au confruntat sfinţii apostoli şi sfinţii martiri ai primelor secole ale creştinismului. Acest politeism este mai mult unul ideologic şi doctrinar. Politeismul secolului al XXI-lea este din acest punct de vedere un politeism cât se poate de ambiguu şi care caută
noi modalităţi de a se exprima şi de ieşii în relief. Lupta este mare în acest fel. Politeismul secolului al XXI-lea este mai mult decât orice newagist. El vrea un fel de pseudo-unificare a tuturor sistemelor religioase din toate veacurile şi din toate timpurilor.
Sub cupola politeismului contemporan pot fii cuprinse toate religie şi toate crezurile şi mai ales toate sistemele doctrinare. Politeismul din vremurile de azi se vrea unui de natură
cosmică. Este greu să vorbim de o angelologie politeistă fiindcă în angelologia politeistă nu există nici un fel de înger personal. Îngerii sunt prezenţi în politeism pentru a căuta pe cei pierduţi fiindcă politeismul în sens real nu face decât să ne ducă în iad şi în Gheenă. Doar diavolii susţin că sunt mai mulţi dumnezeii fiindcă dumnezei au voit să se facă pe sine mai începuturile universului şi a lumii. Scriem rândurile de faţă din dorinţa de a fii bine percepuţi şi înţeleşi. Îngerii sunt mai mult decât orice prezenţi în politeism pentru a mai da încă o şansă
celor pierduţi de a se mânuii. Din acest punct de vedere angelologic şi soteriologic nu există
nici un fel de mântuire în politeism. Politeismul este o cale fără nici un final. Aceasta fiindcă el se bazează pe o tautologie teologică. Acea de a susţine că Dumnezeu nu este unul ci sunt o zicând, a adormit, iar fraţii mirându-se, au proslăvit pe Dumnezeu”. (Pateric. Cap. XXVI, 2).
35 “Un bătrân şedea în pustie departe de apă douăsprezece mile. Şi mergând într-o zi să aducă apă, s-a supărat si a zis : Ce trebuinţă este de osteneala aceasta ? Să viu şi să petrec aproape de apa. Şi aceasta zicând întru sine, a simţit pe oarecare venind după dânsul. Şi întorcându-se a văzut pe cel ce venea după el ca îi număra paşii. Şi l-a întrebat pe dânsul bătrânul zicând : Cine eşti ? Iar el a zis : îngerul Domnului sunt şi sunt trimis să
număr paşii tăi si să-ţi dau ţie plata. Şi aceasta auzind bătrânul, întărindu-se cu sufletul, s-a făcut şi mai osârduitor. Şi s-a mai dus înăuntru cinci mile, adică a locuit mai înăuntrul pustiei, departe de apa şaptesprezece mile.” (Pateric, cap. XXI, 9).
28
multiplicitate de Dumnezei. Alte cauze pentru care unii au susţinut politeismul este faptul că
Dumnezeu s-a descoperit pe Sine sub mai multe forme în timpul şi pe parcursul istoriei. Cu Moise a vorbit dintr-un rug care ardea dar nu se mistuia, Sfântului Ilie i s-a arătat într-un vânt uşor, lui David şi Solomon sub chipul unui nor care a umbrit templul de la Ierusalim şi evreilor din vremea ocupaţiei italiene sub chipul unui om înviat Domnul Iisus Hristos. Toate aceste manifestări multiple ale lui Dumnezeu au făcut pe unii să creadă că de fapt nu există un singur Dumnezeu ci mai mulţi dumnezei.
Dumnezeu poate lua sute şi zeci de triliarde de înfăţişări fiindcă este o fiinţă
supranaturală care este dincolo de orice capacitate de înţelegere şi de pricepere a minţii umane. A limita pe Dumnezeu nu se poate face dar, trebuie să ştim că faptul că Dumnezeu poate să se înfăţişeze sub orice chip voieşte nu înseamnă că este acelaşi Dumnezeu.36
Politeiştii au adus mai multe acuze la realitatea existenţei lui Dumnezeu. Unele dintre ele sunt blasfemiatorii şi nu le voi enumera aici. Nu trebuie să ne îndoim de faptul că politeiştii se pot pocăi şi îndrepta dacă voiesc cu adevărat. Sunt mulţi politeişti care nu cred în Dumnezeu şi nici nu vor să urmeze lui, dar sunt unii care se pocăiesc şi se întorc la Dumnezeu. Un astfel de caz a fost în antichitate Sfântul Dionsie Areopagitul, după cum am menţionat deja contestat de mai mulţi că ar fii sfânt. Crescut în mediul politeist atenian, Sfântul Dionisie Areopagitul avea să se convertească la monoteism şi creştinism în urma predicii Sfântului Apostol Pavel din Areopagul atenian. Ulterior el avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi teologi ai monoteismului creştin.37 Sfântul Dionisie Areopagitul a fost probabil unul dintre cele mai celebre cazuri de convertire şi de întoarcere de la politeism la monoteism. Au fost mult mai multe cazuri dar l-am enunţat numai pe acesta fiindcă pe cât a fost de celebru pe atât a fost şi de controversat.38 Dumnezeu în mila şi în iubirea Sa de oameni poate întoarce pe cei pierduţi de la calea întunericului şi a politeismului la calea luminii şi a monoteismului.
Lupta dintre monoteism şi politeism este din acest punct de vedere extrem de acerbă.
Politeiştii explică răul după cum am spus nu din cauza diavolului ci mai mult din cauza neînţelegerilor dintre Dumnezeii din panteonul lor. Cu greu putem vorbii de o eshatologie în politeism şi mai ales de o angelologie. Îngerii la fel ca şi diavolul sunt dumnezei în politeism la fel ca şi alţi dumnezei pe care nu îi cunoaştem şi pe care eventual îi vom cunoaşte în viitor.
Unele doctrine politeiste susţin că după moarte sufletelor celor morţi vor devenii şi ei dumnezei.
Din nou vom încerca să arătăm că monoteismul şi politeismul sunt de fapt două noţiuni care au existat antecedent lumii noastre după cum o ştim noi în zilele noastre. Din mai multe 36 Ceea ce este interesant să ştim este că deşi diavolul poate lua chipul îngerilor, Dumnezeu nu i-a chipul îngerilor niciodată. Aceasta fiindcă Dumnezeu nu are nici o intenţie de a ne duce în eroare sau confuzie.
37 Istoria îl ţine minte pe sfântul Dionisie Areopagitul în special pentru trei lucrări fundamentale: Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească şi Numele lui Dumnezeu. Unii cărturari susţin că Sfântul Dionsie Areopagitul nu a fost elin de neam ci autorul corpusului dionisian ar fii fost un sirian care a trăit mai apoi prin secolul al V-lea.
Teoria a fost dezminţită de teologii ortodocşi aproape unanim. A existat un sfânt Dionsie Areopagiul şi este adevărat că el a fost în tinereţe un politeist dar mai apoi s-a convertit şi s-a întors la Dumnezeu. Poate a fost o lucrare a sfinţilor îngeri ca Dionisie să se întoarcă de la întunericul politeismului la lumina monoteismului.
38 Tradiţia creştin ortodoxă ne mărturiseşte că la Muntele Athos, la vremea când încă mai trăia fecioara Maria, Maica Domnului, lumea era politeistă şi se închina unui dumnezeu pe nume Apolo. Odată cu intrarea fecioarei Maria pe teritoriul Athosului din zielele noastre tradiţia ne spune că idolii lui Apolo s-au prăbuşit instantaneu la pământ şi din cel mai mare s-a putut auzii o voce diavolească care a zis următoarele cuvinte: „nu pot suporta sfinţenia ce tocmai a întrat în Athos, şi trebuie să plec.” Cel mai probabil Apolo a fost un diavol care bântuia în antichitate regiunea Athosului. Aceasta dacă este să credem informaţiile pe care le avem. A se vedea Teoclit Dionisiatul, Dialoguri la Athos, (Alba Iulia, 1994).
29
puncte de vedere diavolii sunt politeişti în timp ce îngerii sunt monoteişti. La oameni însă
problema nu se pute chiar atât de radical. Omul nu este o fiinţă spirituală sau pnevmatică
cum sunt îngerii şi prin urmare el este supus greşelii. După cum am enunţat cazul Sfântului Dionisie Areopagitul au existat mai mulţi în trecut care după o perioadă de rătăcire politeistă
