Sergei se uită la el.
Medicul spune:
— Marcus, la cinci minute, șansele de a-l aduce înapoi sunt practic inexistente. Celulele din creierul lui mor repede.
— Reed și cu mine am vorbit despre asta de dimineață. Este gata să treacă prin asta.
— Scoate-l afară, zice Helena.
— Nici eu nu mă simt confortabil cu asta, spune Sergei.
— Te rog, ai încredere în mine! Rulează programul încă o dată.
Sergei oftează și tastează repede ceva.
— Inițiere program de reactivare amintire. Aprindere lumini.
În timp ce Helena îl privește fix pe Slade, el spune:
— Jee-woon l-a scos pe omul acela dintr-o casă de drogați din unul dintre cele mai periculoase cartiere din San Francisco. Era inconștient, iar acul încă îi atârna din braț. Probabil că ar fi fost mort până acum dacă nu era…
— Asta nu este o justificare, spune ea.
— Înțeleg de ce simți asta. Aș vrea să vă rog pe toți să aveți încredere în mine încă puțin. Reed o să fie bine.
— Marcus, dacă intenționezi cumva să îl resuscitezi pe domnul King, ți-aș sugera să le spui doctorilor mei să-l scoată din rezervor imediat, zice doctorul Wilson. Chiar dacă reușim să-i facem inima să bată din nou, dacă funcțiile sale cognitive s-au dus nu-ți va fi de folos cu nimic.
— Nu-l scoatem din rezervor.
Sergei se ridică și se îndreaptă spre ieșire.
Helena pleacă de pe scaunul ei, urmându-l imediat.
— Ușa este încuiată din afară, spune Slade. Și, chiar dacă ați ieși, personalul meu de securitate așteaptă pe hol. Îmi pare rău, am avut senzația că vă veți pierde cumpătul când vom ajunge la acest moment.
— Dana, Aaron, scoateți-l pe domnul King din rezervor și începeți imediat resuscitarea! rostește doctorul la microfon.
Helena se uită prin peretele de sticlă. Medicii care stau lângă trusa de resuscitare nu se mișcă.
— Aaron! Dana!
— Nu te pot auzi, zice Slade. Am oprit interfonul din sala de testare imediat după ce ai început administrarea medicamentelor.
Sergei se îmbrâncește în ușă, lovindu-se cu umărul de metal.
— Vrei să schimbi lumea? întreabă Slade. De asta este nevoie. Așa se simte. Momente de hotărâre precisă, de oțel.
În imaginile cu camera nocturnă din rezervor, Reed nu mișcă niciun mușchi.
Apa este perfect calmă.
Helena se uită la monitorul medicului. Timp de la moartea inimii – 304 secunde.
— Am trecut de limita de cinci minute, îi spune ea doctorului Wilson. Există speranță?
— Nu știu.
Helena se repede spre un scaun gol și-l ridică de jos; Jee-woon și Slade își dau seama ce face cu o jumătate de secundă prea târziu și amândoi se ridică iute de pe scaune ca s-o oprească.
Ea saltă scaunul peste umăr și-l aruncă spre fereastră.
Dar nu apucă să atingă sticla.
BARRY
6 noiembrie 2018
Deschide ochii, dar nu vede nimic. Senzația de timp a dispărut. Ar fi putut să treacă ani întregi. Sau doar secunde. Clipește, dar nu se schimbă nimic. Se întreabă: „Am murit?” Trage aer în piept, apoi îl suflă afară. Când ridică brațul, aude apa mișcând și simte ceva alunecându-i pe suprafața pielii.
Își dă seama că plutește pe spate, fără efort, într-o apă care are exact temperatura pielii sale. Când nu se mișcă, nu o poate simți, iar când rămâne nemișcat din nou, este izbit de senzația că trupul său nu are început și sfârșit.
Nu… este o simplă senzație. Are ceva fixat pe antebrațul stâng.
Întinde mâna dreaptă și atinge un obiect ce pare a fi o casetă tare din plastic, lată de doi centimetri, poate patru. Încearcă să o desprindă, dar fie a fost lipită, fie a fost încorporată în pielea lui.
— Barry…
Este vocea bărbatului dinainte. Cel care stătea pe scaun, obligându-l pe Barry să vorbească despre Meghan în timp ce era legat de acel fotoliu.
