Până atunci nici un comandant roman nu a cutezat nici măcar să se gândească la un marş asupra propriei capitale. Armata în frunte cu consulul putea trece hotarul Oraşului Etern numai după ce i se acorda triumf. Dar pentru Sylla poporul roman, care se considera stăpânul lumii, nu era decât o gloată fără nume, iar învingătorul cimbrilor şi teutonilor, Marius — un politician în care nimeni nu mai avea încredere. Sylla considera că legea e o vorbă goală, iar Oraşul Etern este o localitate fără garnizoană, cu întărituri pe jumătate ruinate, care putea fi cucerită mult mai uşor decât Bovianul, de exemplu.
In fruntea a şase legiuni, el pătrunde în Roma. Se încing lupte de stradă, în timpul cărora Sylla zdrobeşte oastea lui Marius. Acum el e stăpânul oraşului. Pentru întâia dată în istoria multiseculară a Romei în pieţele ei ardeau focurile de tabără ale legionarilor. Marius şi ceilalţi conducători ai partidei popularilor îşi găsiră scăpare în fugă. Senatul a declarat doisprezece oameni duşmani ai patriei, care urmau să fie executaţi.
După ce i-a zdrobit în felul acesta pe democraţi şi a întărit puterea Senatului, Sylla porneşte spre Răsărit, împotriva lui Mitradate. Era o acţiune foarte riscantă, căci consulul nu avea nici flotă de război, nici bani, şi lăsa în spatele său poporul roman pornit împotriva sa şi Războiul Aliaţilor neterminat. Dar armata romană era superioară celei a lui Mitradate, dacă nu numeric, cel puţin prin capacitatea ei de luptă. Şi de partea lui Sylla erau clasele înstărite din Grecia, speriate de răscoalele sclavilor şi ale sărăcimii, răscoale provocate la chemarea regelui Pontului.
Sylla acţiona prompt şi cu hotărâre. Întrucât avea nevoie de flotă, l-a trimis în Mediterana Orientală pe ajutorul său, Licinius Lucullus, pentru a angaja piraţi fenicieni, cretani şi cilicieni.
În anul 87 î.Hr. romanii au înconjurat Atena şi Pireul, centrul răscoalei din Grecia, şi au pornit cu multă energie lucrările de asediu. Atena a fost luată cu asalt (în 86 î.Hr.), după care în oraş a început un măcel groaznic, populaţia fiind jefuită şi omorâtă fără milă de către soldaţii lui Sylla.
Când acesta a poruncit să i se predea bogăţiile templului lui Apollo din Delfi, preoţii au răspuns că nu se încumetă a se atinge de tezaur, pentru că zeul şi-ar fi arătat supărarea (în templu se auzea un cânt, însoţit de muzică). La care Sylla răspunse râzând că, dimpotrivă, zeul îi predă cu plăcere comorile, deoarece cântul şi muzica sunt, precum se ştie, manifestări de bucurie, nu de mânie. Preoţii, neavând încotro, au îndeplinit ordinul.
În bătăliile de la Orchomenos şi Cheroneea, ambele în Beoţia, romanii au zdrobit două armate ale lui Mitradate şi au curăţat de pontieni toată Grecia.
Dar biruinţele lui Sylla au fost reduse la nimic de evenimentele care se petreceau în Italia. In timp ce el lupta cu Mitradate în Orient, partida popularilor a acaparat iarăşi puterea la Roma. Marius a revenit în capitală, avid de răzbunare. Partida popularilor convine cu italienii răsculaţi şi începe răfuiala fără cruţare cu cei ce au fost de partea cârmuirii aristocratice. Asasinările, confiscările şi surghiunurile se ţineau lanţ.
Dar zilele bătrânului Marius erau numărate: vârsta înaintată, rănile şi lipsurile i-au măcinat sănătatea. Se îmbolnăvi de friguri. În timpul bolii, care dură şapte zile, i se năzăreau mereu bătălii şi biruinţe asupra lui Mitradate. Chiar şi în pragul morţii nu-l părăsea invidia pentru rivalul său mai norocos.
După moartea lui puterea a fost preluată de către democraţii mai cumpătaţi, care se temeau ca aceste cruzimi fără seamă să nu detaşeze de ei păturile bogate din Roma. Omorurile au încetat. Robii şi italienii care executaseră ordinele lui Marius au fost strânşi la un loc sub pretextul de a li se plăti simbria, apoi au fost înconjuraţi de armată şi nimiciţi. Conducătorii partidei popularilor voiau să demonstreze astfel că ei n-au avut nimic comun cu sălbăticiile săvârşite şi că toată vina o purta doar Marius.
În acest timp izbucniră răscoale împotriva lui Mitradate în oraşele din Asia Mică. Vestea că ostile pontice au fost izgonite din Grecia şi că a apărut o nouă armată romană, sub conducerea fruntaşului democraţilor Flaccus, a dat curaj claselor înstărite ale populaţiei din Asia Mică, nemulţumită de politica lui Mitradate. Pe la sfârşitul anului 85 î.Hr. situaţia acestuia a devenit extrem de grea. După bătălia de la Orcho-menos el pierduse definitiv Grecia. O parte din Asia Mică fusese ocupată de armata lui Flaccus, iar cealaltă era bântuită de răscoale. Şi, colac peste pupăză, apăruse o flotă romană, organizată de Sylla. Mitradate, totuşi, mai avea o ieşire: dată fiind disputa dintre aristocraţii şi democraţii romani, el putea să obţină condiţii destul de avantajoase pentru el, încheind pace cu Sylla ori cu Flaccus, mai bine zis, cu acela care avea să se arate mai îngăduitor.
Mitradate începu deci tratativele cu ambii comandanţi romani concomitent. Se declară gata să renunţe la teritoriile pierdute în Grecia, dar stăruia să rămână alipite la regatul său stăpânirile romane din Asia. Sylla respinse aceste condiţii impertinente şi-şi trecu ostile în Asia, înainte ca Mitradate să fi încheiat vreo convenţie cu democraţii. Apariţia lui Sylla în Asia îl sili pe regele Pontului să accepte imediat condiţiile de pace. Profitând de vacarmul care zguduia Republica Romană, el reuşi să obţină condiţii dacă nu convenabile, cel puţin acceptabile.
Mitradate fu obligat să restituie regiunile ocupate, să elibereze prizonierii, să-i predea lui Sylla flota sa, alcătuită din 80 de corăbii de război, să dea o cantitate mare de provizii şi să plătească solda cuvenită armatei romane, precum şi cheltuielile de război.
După ce o isprăvi cu Mitradate, Sylla se porni împotriva armatei democraţilor romani, care se găsea în Asia Mică. Această armată era mai slabă decât armata lui atât numeric, cât şi prin nivelul disciplinei. Cu puţin înainte de apariţia lui Sylla în Asia ofiţerii armatei democratice au complotat împotriva lui Flaccus şi l-au ucis. In locul lui a fost ales Caius Flavius Fimbrius, care luase parte împreună cu Marius la măcelărirea aristocraţilor romani.
Când Sylla se apropia de tabăra inamicului, soldaţii armatei democratice au început să o părăsească. Disperat, Fimbrius şi-a pus capăt zilelor. Sylla începu apoi să se pregătească pentru marşul în Italia împotriva partidei popularilor, care a preluat puterea la Roma. Oraşele din Asia Mică, care au luat parte la căsăpirea negustorilor romani, la chemarea lui Mitradate au fost forţate să plătească amenzi mari.
Înainte de a se îmbarca pe corăbii, Sylla a hotărât să verifice încă o dată devotamentul ostaşilor săi. A spus deci că din cauza cheltuielilor foarte mari, armata nu mai dispune de mijloace financiare pentru noua campanie. Soldaţii au pus mână de la mână şi i-au oferit consulului, din propriile lor economii, o sumă impresionantă pentru războiul din Italia. Sylla nu a luat banii, le-a mulţumit soldaţilor pentru devotament: acum ştia că îl vor urma fără murmur, gata să înfrunte orice primejdie.
In anul 83 î.Hr. a debarcat împreună cu armata sa la Brundisium, în sudul Italiei. Partizanii aristocraţiei veneau la el din toate părţile. Uniţi în jurul lui Sylla, ei erau mai tari ca duşmanii lor, democraţii. Acum era limpede cine va învinge. Sylla dispunea de feuitte-fo«tastice"d"e'bani, obţinuţi prin pustiirea Orientului. Îndată după debarcare el a reuşit, cu bani, să atragă de partea sa armata unuia dintre cei doi consuli democraţi. Armata celuilalt consul a fost asediată de Sylla în oraşul Capua.
Democraţii au întreprins măsuri extraordinare pentru a continua lupta: au fost topite vasele de aur şi de argint din templele Romei pentru a se bate din ele monede; în armata democratică se înrolau voluntarii italieni — participanţi la răscoala de odinioară împotriva Romei. Într-un timp scurt, a fost creată o armată uriaşă, care număra aproape 40 de legiuni.
In capitală din nou erau exterminaţi cei suspectaţi de simpatie pentru aristocraţi. Dar dominaţia democraţilor nu mai avea să dureze mult. În 82 î.Hr. Sylla cucereşte Roma. În unele părţi ale Italiei rămăşiţele armatei democraţilor şi italienilor răsculaţi mai opuneau rezistenţă, dar aceasta era o luptă fără şanse de reuşită.
Atunci a început o cruntă răfuială. Sylla a hotărât să dea o lecţie cumplită maselor poporului. El a poruncit ca şase mii de prizonieri să fie aduşi pe Câmpul lui Marte şi măcelăriţi. Strigătele celor înjunghiaţi ca vitele se auzeau până în templul Bellonei, unde Sylla rostea tocmai atunci un discurs în faţa senatorilor. Aceştia erau îngroziţi de baia de sânge. Dar consulul i-a sfătuit să nu acorde nici o atenţie celor ce se întâmplau afară, deoarece nu s-a produs nimic deosebit, pur şi simplu, soldaţilor săi li s-a poruncit să-i înveţe minte pe câţiva ticăloşi. După aceasta locuitorii Romei au înţeles că victoria lui Sylla nu i-a scăpat de vărsări de sânge, ci în locul unui călău le-a adus altul.
Mulţi erau uimiţi de această înverşunare a învingătorului. Toţi ştiau că Marius fusese un om crud din fire, iar puterea nelimitată dădea frâu liber viciilor lui. Sylla însă era considerat încă din tinereţe drept un binefăcător. Se credea că, ajungând la putere, Sylla va curma barbaria lui Marius. Dar, după ce a cucerit Roma, el l-a întrecut pe comandantul de oşti prin cruzime, după cum l-a întrecut mai înainte prin glorie.
S-au întocmit liste de proscripţie pentru persoanele declarate în afara legii, pe care figurau numele celor suspectaţi de simpatie pentru democraţi. Chiar de la început au fost condamnaţi la moarte 40 de senatori şi aproape 1600 de alţi oameni. Sylla a declarat că va da daruri celor care-i vor ucide, bani celor care-i vor trăda şi pedepse celor care-i vor găzdui pe osândiţi. Peste puţin timp el a trecut pe liste încă o seamă de oameni. Cei condamnaţi erau omorâţi oriunde — în casă, pe stradă şi chiar în templu. Unii dintre nenorociţi se aruncau la picioarele lui Sylla, cerând îndurare, dar el rămânea neînduplecat, şi victimele erau omorâte chiar în prezenţa lui. Oamenii erau atât de înspăimântaţi, încât nimeni dintre martori nu îndrăznea să le ia apărarea.
Când în capitală nu a mai rămas nimeni din cei care puteau fi consideraţi vinovaţi, Sylla s-a năpustit asupra regiunilor din Italia. A trimis în multe oraşe colonişti dintre soldaţii săi pentru a avea garnizoane în toată ţara. Pământul care aparţinea localnicilor, casele şi bunurile lor erau împărţite soldaţilor. Întreaga Republică se cutremura de groază. Nimeni nu cuteza să se opună conducătorului aristocraţiei. Numai în Spania viteazul Sertorius, sprijinit de populaţia băştinaşă, a dus o luptă îndelungată contra lui Sylla şi a oamenilor acestuia.
După biruinţa asupra democraţilor Sylla devine dictator. El instaurează din nou dominaţia aristocraţiei şi o consolidează.
Partizanii lui Sylla se folosesc de proscripţii şi confiscări pentru a se îmbogăţi. Astfel, unul din ofiţerii lui, Marcus Licinius Crassus, datorită proscripţiilor a devenit cel mai bogat om din Roma. Ca să răsplătească râvna oamenilor săi, Sylla nu-i împiedica să prade. El împărţea cu dărnicie moşiile confiscate, le dăruia terenuri imense şi populate, cu venituri mari, ofiţerilor săi, doamnelor frumoase şi tuturor aventurierilor.
Cunoscând bine lăcomia aristocraţiei romane, Sylla căuta s-o îmbuneze, ca aceasta să nu-i creeze obstacole. Dar Sylla înţelegea la fel de bine că nobilimea nu mai este în stare să conducă Republica. De aceea el îşi selectează adepţi întru reinstaurarea vechiului regim dintre transfugii din tabăra democratică. Între aristocraţi şi aceşti parveniţi, care nu aveau strămoşi de onoare, nici genealogie, au apărut divergenţe. Sylla însă ştia să-şi ţină oamenii în frâu. Când unul din tovarăşii lui de luptă cei mai apropiaţi, Lucreţius Ofella, şi-a propus candidatura pentru consulat, contrar voinţei dictatorului, acesta a poruncit să fie omorât în piaţa centrală a Romei, chiar în faţa Adunării Poporului.
Sylla îşi dădea foarte bine seama de precaritatea regimului instaurat de el, care readucea în fruntea statului aristocraţia. El cunoştea de minune oamenii şi le prezicea fără greş viitorul. Astfel, când prietenii săi aristocraţi l-au rugat să-l ierte pe un nepot de al lui Marius — viitorul dictator Caius Iulius Caesar, Sylla i-a şters numele de pe lista de proscrişi, dar a observat:
— O să vă pară rău de ceea ce aţi făcut. Acest tânăr are în el o sută de Marius...
Cnaeus Pompeius, unul din admiratorii dictatorului, a influenţat alegerea în funcţia de consul a lui Marcus Lepidus. După votare, când se întorceau acasă şi Pompeius şi-a exprimat bucuria că are influenţă asupra alegătorilor, Sylla i-a spus:
— N-ai făcut chiar rău, tinere, că l-ai ajutat pe Lepidus să devină consul. Dar acum să fii cu ochii în patru, că nu prea ştii pe cine ai ales.
Prezicerea dictatorului s-a adeverit: în curând Marcus Lepidus se declară împotriva lui Pompeius, care susţinea regimul Sylla.
După ce a repus aristocraţia în vechile ei drepturi şi privilegii, Sylla a mai făcut un act de mare curaj: a instaurat dictatura şi a revenit la viaţa particulară. În calitate de stăpân absolut al Republicii el dispunea, după bunul său plac, de viaţa şi averea a milioane de oameni. Dar într-o bună zi atotputernicul dictator a renunţat de bună voie la prerogativele sale, a dizolvat garda personală şi s-a adresat Adunării Poporului cu propunerea: dacă doreşte cineva să-i ceară socoteală privind activitatea sa, el e gata să răspundă. Înmărmurită, adunarea tăcea... Atunci Sylla a părăsit tribuna şi a trecut semeţ prin această mulţime, în care nu exista, poate, nici un om căruia el să nu-i fi făcut vreun rău.
Mulţi s-au mirat de această hotărâre a lui Sylla. Caius Iulius Caesar, devenit mai târziu dictator, susţinea că demisia lui Sylla ar fi fost o greşeală. Dar acelaşi Caesar, care spre sfârşit se menţinea cu greu la putere, a căzut sub loviturile de pumnal ale complotiştilor; pe când Sylla a murit de moarte bună, înconjurat de prieteni devotaţi.
Omul acesta a obţinut tot ce a visat. În plus, ambiţia lui Sylla era deosebită: îl însufleţea mai mult acţiunea, învingerea greutăţilor, decât scopul în sine.
A cuceri puterea era pentru el o satisfacţie superioară executării ei. După ce a obţinut tot ce şi-a dorit, el a observat că puterea îl împiedică să se bucure din plin de frumuseţile vieţii. S-a retras la una din moşiile sale, unde îşi consuma timpul vânând, pescuind şi scriindu-şi memoriile. Tocmai atunci îi moare soţia, Caecilia Metella. Deşi era în etate, Sylla se căsătoreşte (pentru a cincea oară) cu Valeria Mesalla, sora cunoscutului avocat roman Hortensius, rival al celebrului Cicero.
Sylla moare la şaizeci de ani, în urma unei hemoragii în gâtlej (78 î.Hr.). Când se discuta la Roma cum să fie înmormântat, mulţi ziceau că un tiran nu merită funeralii fastuoase. Dar amintirea lui şi frica faţă de Sylla mai dăinuiau. Deci s-a hotărât să-i fie adus corpul neînsufleţit în capitală şi înhumat aici.
Nicicând Italia nu a cunoscut asemenea înmormântare. Alaiului funerar i se alăturau pâlcuri de oameni şi mai cu seamă admiratorii lui Sylla. În frunte erau purtate drapelele de luptă ale dictatorului. Părea că întreaga armată doreşte să se adune pentru ultima oară în jurul comandantului, care a condus-o în atâtea rânduri spre victorie. În cele din urmă, nesfârşitul cortegiu îndoliat a intrat în capitală. Senatul a hotărât să incinereze corpul lui Sylla.
Rămăşiţele lui pământeşti au fost îngropate pe Câmpul lui Marte, alături de mormintele vechilor căpetenii ale Romei. Inscripţia de pe mausoleul lui Sylla era pregătită din timp chiar de el: „Nici un muritor n-a făcut mai mult bine prietenilor şi mai mult rău duşmanilor săi".
Tare la trup şi la cuget, cu ochii albaştri şi părul blond, cu obrazul uimitor de alb, care la cea mai mică emoţie se înroşea, Sylla a fost un bărbat frumos. Iubea desfătările. Era agreat şi în saloanele aristocratice, şi în corturile soldăţeşti. Neîntrecut la vorbă şi bun camarad, prietenii lui, fie nobili, fie cetăţeni de rând, vedeau în el un om inimos, întotdeauna gata să le dea o mână de ajutor. Fusese un admirator al vinului şi al femeilor: un an întreg matroanele romane au purtat doliu în amintirea lui.
Aprecia spiritul umoristic şi spunea bancuri. Aşa bunăoară, pe când Sylla (faptul s-a întâmplat în timpul dictaturii) conducea vânzarea prin licitaţie a bunurilor unor proscrişi, un poet a venit să-i ofere nişte versuri proaste, dar care îi elogiau faptele. Sylla a poruncit să i se dea scribului o sumă de bani din averea confiscată, cu condiţia să jure că nu va mai scrie versuri...
