De ascultare şi credinţă puteau să dea?
Cum să-mi fi fost pe plac aşa o ascultare, Când raţiunea şi voinţa (alegere fiind şi raţiunea), De libertate fiind lipsite, dacă există, sunt în van, Căci ele-ar fi servit nevoii, şi nu mie?
Astfel c-u fost creat aşa cum drept era
PARADISUL PIERDUT
69
Şi nu pot să-şi acuze Creatorul şi nici destinul, Ca şi cum predestinarea i-ar fi condus.
Singuri, prin propria voinţă, îşi hotărâră
Răzvrătirea, nu eu; chiar prevăzută, Preştiinţa mea greşeala să le schimbe Nu putea. Deci, fără cel mai mic impuls Şi fără nici o umbră de influenţă de la soartă
Sau prevederea mea de neschimbat, Cad în greşeală, ei singuri responsabili Şi-n judecată, şi-n alegere; eu liberi l-am creat şi liberi trebuie să rămână
Până când ei înşişi în lanţuri se vor fereca; Altfel s-ar cere firea să le-o schimb Şi să revoc tot eu eterna lege, cea care Şi libertatea lor a ordonat.
Oamenii vor cădea, de-aceştia primii ispitiţi, Aşa că omul va cunoaşte îndurare, Ceilalţi, însă, nu: în milă şi-n dreptate, Astfel, în Cer şi pe Pământ, va triumfa înaltă slava mea. Dar mila, cea de pe urmă
Şi cea dintâi, va străluci-ntre toate cel mai tare "
în timp ce Domnul astfel glăsuia, Cerul Cu-aromă de ambrozie se umplea, iar binecuvântatul spirit risipea Un simţământ al unei negrăite bucurii.
Dincolo de orice-asemuire, se vedea Şi fiul Domnului, de glorie-nconjurat; în ei întruchipată, a Tatălui pură esenţă
Strălucea, iar pe faţa sa divina compasiune, Iubirea fără margini şi îndurarea Se citeau. El astfel către Tatăl său grăi:
"O, Tată, plin de îndurare fost-a vorba
70
JOHN MILTON
Care a închis divina-ţi cuvântare, în care spui că totuşi Omul se va bucura De îndurare, căci amândouă, Cerul Şi Pământul, înaltă laudă îţi vor aduce, Prin numeroase imnuri şi cântări, De tine binecuvântate-n veci, vor răsuna, înconjurându-ţi tronul. Dar oare Omul Va fi de tot pierdut, el, ultima ta plăsmuire Şi cel mai tânăr fiu al tău, să cadă, Chiar şi împins de nebunia sa şi ispitit?
Departe acest gând să fie de tine, Tată, Tu cel ce eşti judecătorul lucrurilor Pe care le-ai creat şi numai drept Vei judeca de-a pururi. Vrei oare Ca duşmanul să-şi obţină scopul şi pe tine Să te nemulţumească? Răul de-ar reuşi Să-şi împlinească, stricând tot rodul Bunătăţii tale, se va întoarce mândru La condamnarea sa, dar
împlinindu-şi răzbunarea şi cu el, în Iad, Târând întreaga rasă omenească, de el coruptă.
Sau vrei cu mâna-ţi să-ţi nimiceşti creaţia Şi pentru el tu să desfaci ceea ce întru gloria-ţi săvârşita-i. Astfel, mărirea Şi bunătatea ta ar fi supuse îndoielii Şi blasfemiei fără apărare!"
La acestea, măreţul Creator răspunse:
"O, fiule, tu care eşti a sufletului meu întâie desfătare, fiu zămislit din sânul meu, Tu, care singur eşti cuvântul şi înţelepciunea mea, Puterea mea, rostita-i gândurile mele Aşa cum cugetu-mi etern ie-a hotărât.
PARADISUL PIERDUT
71
Oamenii nu vor fi pierduţi cu totul, ci să se mântuiască
Vor putea, chiar dacă nu din propria dorinţă, Ci numai prin înalta-mi îndurare Pe care slobod eu le-o dăruiesc; Şi înc-o dată puterile slăbite le voi reînnoi, Chiar dacă porunca ei mi-au încălcat-o Şi păcătuind s-au subjugat unor dorinţe Nemăsurate; reînălţaţi de mine, înc-o dată să îşi înfrunte vor putea Duşmanul lor de moarte, de mine înălţaţi încât să ştie cât de fragilă condiţia lor le este Şi că doar mie mântuirea-mi datorează, Eu care am ales din mila-mi cea sublimă
Pe unii, ca să stea deasupra celorlalţi; Aceasta mi-este vrerea: ceilalţi M-or auzi strigând şi preveniţi de multe ori De starea lor întru păcat, cerându-le Ca să împace divinitatea mâniată, în timp ce îndurarea mea Ie-o ofeream; Le voi lumina de-ajuns simţirea întunecată, Inima de piatră le voi înmuia, încât să poată
Rugi să-mi înalţe şi să se căiască şi Ascultarea ce mi-o datorează să mi-o dăruiască.
La rugă, la credinţă şi la ascultare, şi dacă
Dăruite sunt cu sincere intenţii, Urechea mea în veci nu va fi surdă
Şi ochii mereu vor fi deschişi.
Şi călăuză omului voi pune, supremul meu arbitru, Conştiinţa, căreia dându-i ascultare, lumină
Din lumină vor vedea şi în final, Curaţi şi teferi îşi vor atinge scopul.
Această mare suferinţă a mea şi ziua
72
JOHN MILTON
îndurării mele nu vor gusta cei ce cu nepăsare şi Dispreţ le vor privi; mai împietrit va fi cel împietrit, Iar orbul mai orbit va fi, ca să se poticnească
Şi mai jos să cadă; şi pe nimeni, decât pe aceştia De la mine îi voi îndepărta.
