Prin frumuseţe, în mijlocul soborului de serafimi, Care urzeau cu tine război contra Regelui ceresc. Deodată ai fost cuprins De-o mizerabilă durere, ochii tăi orbiţi Şi întunecaţi plutiră în întuneric, Iar capu-ţi arunca groase şi repezi flăcări, Până când se desfăcu şi-n stânga; Asemeni ţie, strălucitoare la chip şi stat, De frumuseţe scăpărând, zeiţă-n arme, Eu ţi-am ieşit din cap. Uimirea a cuprins Pe toţi războinicii cereşti, ce se dădură înapoi, Speriaţi întâi, numindu-mă Păcat la început, Semn purtător de rău mă socotiră; Dar s-au obişnuit cu mine repede, Cu graţiile atrăgandu-i de partea mea Pe toţi, pe rând, dar mai ales pe tine, De multe ori imaginea-ţi perfectă
Văzându-ţi-o în mine, ai devenit îndrăgostit; Asemenea plăceri cu mine ai gustat în taină, încât o grea povară
Mi-a crescut în pântec. în acest timp, Războiul izbucni, cu lupte pe câmpiile cereşti, Din care cu izbânda s-a ales Atotputernicul vrăjmaş
(Cum altfel s-ar fi putut?); iar nouă ne-a rămas înfrângerea şi fuga prin Empireu. Din dunga Cerului, împinşi, se prăvăliră-ai noştri în Genune Şi la un loc cu ei şi eu mă prăvălii; atunci această
Cheie în mână mi-a fost dată, cu poruncă
PARADISUL PIERDUT
55
Să ţin în veci aceste porţi închise, ca nimeni Să nu treacă fără ca eu să ie deschid. Gânditoare Şi singură m-am aşezat aici, dar n-am stat muit Până când pântecul, de tine fecundat Şi-acum crescut peste măsură, simţi Teribile mişcări şi groaznice dureri.
Intr-un sfârşit, progenitura asta odioasă
Pe care-o vezi, din tine scoborâtă, Crud sfârtecându-mă pe dinăuntru, cu violenţă
Drumul şi-a croit afară, de groază şi durere Contorsionându-mi trupul, partea de jos Astfel mi se transformă. Dar el, duşmanul Meu, născut din mine, ieşi rotindu-şi Lancea lui fatală, sortită doar să nimicească totul.
Eu am fugit şi «Moarte» am strigat; iadul se zgudui hidosul nume când îl auzi, Şi din toate grotele suspine se-auziră, Ecoul strigând din nou: «Moarte»!, Eu am fugit, dar el mă urmărea (se pare Mai mult mânat de voluptăţi decât de furie) Şi de departe, mult mai iute ca mine, Din urmă mă ajunse, stnvindu-mă
Cu îmbrăţişări de-a siia, pe mine, mama sa, Şi din viol am zămislit pe aceşti monştri, Care lătrând mereu mă împresurară, Cum vezi, din oră-n oră concepuţi, Cu chinuri infinite pentru mine, căci atunci Când intră din nou în pântec, rozându-mi Măruntaiele mereu, urlând, căci ele Li-s ospăţul; apei ieşind afară, mă înconjoară
Cu noi terori, astfel încât nu-mi pot afla Repaus nici o clipă. în faţa mea stă cumplita moarte,
JOHN MILTON
Fiul şi duşmanul meu, care-i asmute pe mine, A sa mamă; m-ar devora căci n-are altă pradă, Dar ştie că sfârşitul meu e şi al lui Şi că amară îmbucătură eu i-aş fi, Atunci când s-ar mai întâmpla şi asta, Căci am pieri, aşa cum poruncit-a soarta.
Dar tu, o, tată, te fereşte de ucigaşa lui săgeată!
Nu spera în van că în armura ta strălucitoare, Călită-n cer, invulnerabil eşti, căci nimeni, Decât cel care sus domneşte, nu-i poate rezista."
Aşa grăi aceasta şi duşmanul repede învăţă
Să linguşească, cu glas mult mai dulceag El răspunzând:
"Dragă fiică de vreme ce mă consideri domn, Şi îmi arăţi un fiu atât de chipeş, drag zălog Al plăcerilor, ce împreună am avut în Ceruri, Şi-al bucuriei, atunci dulce, astăzi tristă tare, Din cauza schimbării crude, care Asupra noastră, azi s-a abătut; să ştii Că eu nu vin aici ca un duşman, ci Ca să vă eliberez din această întunecată
Casă de dureri pe amândoi, dar Şi pe ostile de spirite, ce împreună cu noi Din Ceruri au căzut. Sunt solul lor Şi merg pe calea asta aspră, eu pentru toţi Primejdia înfruntând, cu singuratici paşi, Cătând prin golul imens un loc prezis, Ce după semne judecând, este deja creat, Vast şi rotund, un loc al fericirii aflat La hotarul Cerului; aici sălăşluieşte o rasă
De superioare fiinţe, care probabil Ne umplu nouă locul, totuşi mai departe
PARADISUL PIERDUT
57
De Cer fiind ţinute, de teama ca în Ceruri Să nu se işte noi tulburări. Dacă e asta, Sau un lucru mult mai tainic, eu într-acolo mă grăbesc, să cercetez; cum voi afla îndată, la voi mă voi întoarce şi o să vă duc, Pe tine şi pe Moartea, către un loc în care Liniştea să v-o găsiţi şi să zburaţi silenţios Prin aerul îmbălsămat cu dulci miresme.
Acolo vă veţi ghiftui în voie, toate Prada voastră fiind."
El încetă, căci amândoi păreau grozav De mulţumiţi, iar Moartea rânji C-un zâmbet groaznic, când auzi că foamea-i Va găsi astâmpăr şi-şi binecuvânta grozavi-i colţi, Sortiţi acelor ceasuri minunate. La fel de fericită, Mama sa astfel vorbi:
"Păstrez această cheie, a infernalei Gropi, ce Prin voia şi comanda puternicului Rege, La mine azi se află, interzicându-mi să descui Aceste porţi de diamant; împotriva tuturor, Stă moartea gata. cu lancea ei, fără să-i fie frică
Că vreo putere vie i-ar putea veni de hac.
Dar oare, sunt eu datoare celui ce sus domneşte, Care mă urăşte şi m-a zvârlit aici, în acest întunecat, Cumplit Tartar, urâtă treabă dându-mi Şi închizându-mă aici, pe mine, Care-am trăit în Ceruri; aici, veşnic chinuită
De groaznice terori, făpturi din mine, Care mă rod necontenit pe dinăuntru?
De tu mi-eşti tatăl, tu zămislitorul, tu Cel ce-mi dete viaţă, deci pe cine trebuie S-ascult? Pe cine să urmez? Tu eşti acela
58
JOHN MILTON
Care mă va duce în curând în lumea Fericirii şi a luminii, acolo printre zeii Care trăiesc în linişte şi printre care Voi domni în dreapta ta, aşa cum Fiicei şi iubitei sale, în veci i se cuvine."
Spunând acestea, apucă fatala cheie, Unealtă tristă a năpastei noastre, şi Către porţi rostogolindu-şi bestiala trenă, Grilajul uriaş îl ridică, căci numai ea Putea ca să îl salte; apoi în broască
Cheia cu încâlcite crestături roti, Mutând din loc zăvoarele de fier şi stâncă; Scrâşnind prelung, cu zvâcnet mânios Porţile infernale se deschiseră; ţâţânile Iscară tunet greu, cutremurând până şi Adâncul Erebusului. Ea deschise, dar Să deschidă nu mai avea putere: porţile, Larg deschise, astfel încât o armie întreagă, Cu steaguri fluturând în vânt, cu cai Şi mare car de iuptă. putea să treacă
Chiar şi fără rânduială, atât de largi deschise Erau aceste porţi, precum o gură de cuptor, Ce scoate fum şi flăcări roşii, în faţa ochilor deodată li se-arată secretele Străvechiului abis: întunecat, nelimitat ocean, Fără hotare şi fără limite, unde lungimea, Lăţimea şi-adâncimea pierdute sunt Ca timpul şi ca spaţiul; acolo unde bătrâna Noapte Şi Haosul, ai Naturii înaintaşi, menţin Eterna anarhie, printre războaie zgomotoase.
Căci Caldul, Frigul, Umedul, Uscatul, cei patru Aspri campioni, întâietatea aici ei şi-o dispută,
