Impenetrabile, cu veşnic foc încercuite, în faţa porţilor stăteau, pe fiecare parte, Două închipuiri nemaivăzute.
Prima părea femeie până la brâu, frumoasă, Dar termina hidos, în nenumărate Cute solzoase, cu trup voluminos de şarpe, Armat cu vârf ucigător. Cam la brâul ei O haită de dulăi din Iad, care-n veci Lătratul nu-şi opresc, din largile căscate guri, într-o hidoasă hărmălaie; totuşi, când doresc, Dacă lătratul deranja, se pot târî în pântecele ei, şi-acolo să-şi găsească adăpost; Totuşi puteau lătra într-una şi urla Fără a fi văzuţi. Mult mai puţin hidoşi decât aceştia
PARADISUL PIERDUT
51
Erau acei ce-o chinuiau pe Schylia, când Se-mbăia în marea ce desparte Calabria De asprul ţărm trinacric; nici cei care Pe vrăjitoarea nopţii o urmează, Nu-s mai urâţi, când chemată-n taină, Prin văzduh zburând pe mătură, Atrasă de miros de sânge de copil, Cu lapone vrăjitoare să dănţuiască, în timp ce luna se ascunde în eclipsă
La farmecele lor. Forma cealaltă, Dacă formă putem numi ceva ce n-avea Nimic lămurit în mădulare, încheieturi şi membre; Sau substanţă de poate fi numită ceea ce Mai degrabă o umbră părea a fi, Căci toate se arătau şi una, şi alta, neagră stătea Ca noaptea, feroce ca zece furii, Grozavă precum Iadul, rotind mereu O-ngrozitoare lance; iar ceea ce părea Să-i fie capul, ca o coroană-mpărătească
Arăta, Satan era acum aproape şi De la locul său, monstrul se ridică, iute leşindu-i în întâmpinare; Iadul Se zguduia sub paşii săi.
Neîmblânzitul duşman privi să vadă
Ce-i arătarea, mirat privind-o şi nu cu spaimă
(Că nu se teme de nici o zămislire, decât doar De Dumnezeu şi Fiul) şi cu privire dispreţuitoare, Cel dintâi grăi: "De unde eşti şi ce eşti, Scârboasă Arătare, tu care îndrăzneşti, Deşi întunecată şi îngrozitoare, în calea mea Ţi-arăţi a frunţii tale hâde neplămadă, Spre aceste porţi? Prin ele vreau să trec
52
JOHN MILTON
Şi sigură să fii, nu-ţi cer îngăduinţa.
Retrage-te! Sau gustă nebunia şi învaţă
Făcătura Iadului să nu înfrunţi tu, Spirite Cereşti!"
La care Goblinul, plin de mânie, replică:
"Nu eşti tu trădătorul înger? Nu eşti acela.
Care primul, pacea din Ceruri ai înfrânt-o, La fel credinţa? Cu tine ai târât, în orgolioasa răzvrătire a armelor Pe fiii Cerului a treia parte, urzind în contra Preaînaltului; şi ca şi tine şi ei au fost goniţi De lângă Dumnezeu, condamnaţi Să vă petreceţi tot restul zilelor eterne în cazne şi-n nenorocire? Şi tu, Un duh al Cerului te socoteşti, când Iadul ţi-este temniţă şi aici sufli sfidare Şi dispreţ, unde eu domnesc şi Lucrul ce te va mânia mai mult, sunt regele Şi seniorul tău? întoarce-te înapoi La cazna ta, tu fals fugar! Şi aripii tale Iuţeală să-i mai adaugi, ca biciul meu cu scorpioni Să nu te-ajungă, sau dintr-o lovitură de lance, Să nu încerci o groază neîncercată, Stranie oroare şi chinuri nesimţite până acum!"
Aşa vorbi oribila Teroare, la trup mărindu-se De zece ori, aşa vorbind şi-aşa ameninţând, Mai groaznică şi mai diformă. Dar, Pe altă parte, încins de indignare, stătea Satan, Neînfricat, arzând ca o cometă ce arde întregul Ophiuchus, sub cerul arctic, din cumplita-i coamă
Războaie lungi şi molimi scuturând. Fiecare Către capul celuilalt ţinti mortala lovitură, Iar mâinile nu urmau a doua oară
PARADISUL PIERDUT
53
Să lovească; se înfruntară amândoi ca doi Nori negri, ce, încărcaţi de crunta artilerie cerească, Mugind veniră deasupra Mării Caspice; Statură o clipă frunte-n frunte, până când Vântul şuieră semnalul, să se unească
în neagra lor ciocnire, în văzduhuri.
Aşa se încruntau grozavii combatanţi, Că Iadul mai mult se-ntunecă, atât de mult Se-asemănau; căci niciodată, să întâlnească
Un astfel de duşman nu le va mai fi dat.
Şi-acum fapte măreţe s-ar fi întâmplat.
De Iadul ar fi răsunat, dacă şerpeasca vrăjitoare în mână cu fatala cheie, la poarta Iadului Nu s-ar fi înălţat şi cu ţipăt groaznic Se repezi între ei:
"O tată, ce are mâna ta de gând, în propriul fiu Vrei să loveşti? Ce furii, o, fiule, te îndeamnă
Cu lancea ucigaşă părintele să îţi omori?
Şi pentru cine? Ştii?
Pentru acela ce stă în Ceruri şi Râde chiar acum de tine, sclavul său, ce trebuie Porunca să-i îndeplineşti, pornită din mânie Justiţie, cum îi spune el, care într-o zi Pe amândoi vă va distruge "
Aşa vorbi aceasta, şi la vorbele-i Ciuma infernală
Se potoli şi întrebă Satan:
"Ciudat vorbita-i, astfel că mâna mea grăbită
Prin fapte nu mai vrea să-şi spună voia, Până nu aflu de la tine ce eşti tu, cu două chipuri, Şi de ce, când mă-ntâlneşti în astă infernală vale îmi strigi că-s tată şi că fantasma asta Mi-este fiu. Nu te ştiu şi niciodată nu am avut
54
JOHN MILTON
In faţa-mi privelişti mai detestabile Decât el cu tine?" La acestea, portăreasa Cerului Răspunse: "Cum, m-ai uitat şi astfel par privirii tale?
Eu ce vestită am fost în Cer odinioară
