117
Dar n-o găseşti în zâmbetul plătit al desfrânatelor, Lipsit de dragoste şi bucurie şi tandreţe; Şi nici n-ai s-o găseşti la curte, dansând învălmăşit, sau sub destrăbălată mască, în balurile ţinute în miez de noapte Şi nici în serenadele pe care hămesitul îndrăgostit Le cântă la geamul mândrei prea-frumoase, Pe care mai bine ar părăsi-o îndată cu dispreţ, îmbrăţişaţi, Adam şi Eva dormeau înconjuraţi De cântul privighetorilor şi peste trupurile goale Din bolta înflorită trandafiri curgeau.
Dormi fără grijă, pereche binecuvântată, Atâta vreme cât nu cauţi o şi mai fericită stare Şi doar atât cât ştii, să preţuieşti!
Cu conul ei de umbră măsurase Noaptea O jumătate din drumul către vasta-i boltă
Sublunară, şi de pe poarta lor de fildeş
Heruvimii ieşeau la ora lor obişnuită, înarmaţi, războinic patrulând; Atunci, la următoru'-n grad astfel îi spuse Gabriel:
"Tu, Uziel, ia jumătate din aceste gărzi Şi coasta dinspre sud păzeşte-o cu stricteţe, în timp ce ceilalţi o vor veghea la nord; Cu toţii la apus ne-om întâlni."
Se despărţiră precum o flacără şi jumătate Spre lance se-ndreptă, iar ceilalţi spre scut.
Dintre aceştia, doi îngeri mai puternici Şi de încredere, care-i stăteau aproape, El chemă şi le dădu porunca asta:
"Ithuriel şi Zephon, zburaţi ca vântul Şi prin grădină căutaţi şi nici un colţ necăutat Să nu lăsaţi; dar mai ales acolo unde
118
JOHN MILTON
Sălăşluiesc acele două creaturi, Acum probabil adormite, la adăpost de rău.
în seara asta, venit cu raza soarelui din asfinţit, Un Spirit ne-a vestit cum că un spirit infernal A fost văzut spre aceste locuri îndreptându-se (Cine ar fi putut să creadă?), scăpat Dintr-ale Iadului zăbrele, cu gânduri rele Venit fără îndoială. Pe-acesta dacă-l veţi găsi, Să-l prindeţi repede şi să-l aduceţi!"
Spunând acestea, se puse-n faţă să conducă
Şirurile strălucitoare, luna făcând-o să pălească; Cei doi porniră-n zbor ca să-l găsească
Pe cel ce-l căutau; şi îl găsiră în chip de broască
Stând la urechea Evei şi-ncercând Prin trucuri diavoleşti ia minte să-i ajungă, Şi mai apoi, închipuirea să îi plăsmuiască
După placul lui; sau, turnând venin, Spiritul putea să îi murdărească, Şi astfel, cel puţin, gânduri necumpătate, De răzvrătire, speranţe vane şi dorinţi deşarte, Umflate de înfumurare, putea în ea ca să trezească, în timp ce toate astea încerca să facă, Ithuriel cu spada îl atinse, căci nu e falsitate Să îndure atingerea cerească şi pe loc Să nu revină la înfăţişarea sa. Sări Satan, Surprins c-a fost descoperit, aşa cum o scânteie Aprinde o grămadă cu praf de puşcă, Şi întreg văzduhul de flăcări îl împânzeşte, Aşa sări duşmanul în propria-i formă.
Se traseră înapoi frumoşii îngeri, uimiţi Atât de iute să-l vadă pe-ngrozitorul rege; Şi totuşi, neînspăimântaţi, îl încolţiră:
PARADISUL PIERDUT
119
"Care din îngerii rebeli ce-n Iad au fost trimişi Eşti tu? Din închisoare cum de ai scăpat?
Ce cauţi tu aici ca un duşman, pândind La capul celor care dorm aici?"
"Nu mă cunoaşteţi? spuse plin de dispreţ Satan, Pe mine nu mă recunoaşteţi? M-aţi cunoscut cândva Dar nu eram cu voi tovarăş, căci eu stăteam Acolo unde voi nu cutezaţi a v-avânta; Necunoscându-mă vă dovediţi doar vouă neştiinţa, Mai josnici ca întreaga voastră gloată; Iar dacă mă cunoaşteţi, de ce mai întrebaţi Şi vă începeţi atât de prost porunca, de parcă
Nu în van se va sfârşi?"
La care astfel Zephon cu dispreţ răspunse La dispreţul său:
"Să nu-ţi închipui, Spirit răzvrătit, că ţi-a rămas La fel înfăţişarea, sau că aceeaşi îţi este Strălucirea, ca pe când pur şi drept Stăteai în Ceruri; şi gloria, atunci când bun Ai încetat să fii s-a despărţit de tine; Acum te-asemeni cu păcatul tău şi cu întunecatul loc al osândirii tale. Dar vino, Căci, fii sigur, vei da îndată socoteală
Celui ce ne-a trimis şi-a cărui datorie E să păzească locul acesta de duşmani ca tine."
Astfel sună mustrarea aspră a Heruvimului, Sever în frumuseţea tinereţii, ce-i adăuga O graţie de neînvins. Aşa îl ruşina pe Diavol, Făcându-I puterea binelui să-o simtă şi să vadă
Cât de frumoasă e virtutea; rău îi părea Că tot pierduse, dar mai ales că toţi puteau acum Să vadă că strălucirea îi pierise; şi totuşi,
120
JOHN MILTON
Părea neînfricat. "De trebuie să ne întrecem, Spuse el, mai bine cu cel mai tare dintre voi, Cel care v-a trimis, şi nu cu voi trimişii, Sau poate chiar cu toţi deodată; mai multă glorie Aşa voi câştiga sau voi pierde mai puţină!"
"Teama ta, răspunse Zephon cu-ndrăzneală, Ne va scuti să dovedim ce unul singur poate, Chiar cel mai slab, căci rău fiind, eşti slab în luptă."
Duşmanul nu răspunse, turbat fiind de furie, Dar ca un mândru armăsar ţinut în frâu, Strângând în dinţi zăbala, el merse înainte, Căci să lupte sau să fugă i se părea-n zadar; O groază de sus venită îi cuprinse inima, El care nu se înspăimânta uşor. Acum se apropiau De locul din apus, în care jumătăţile de gărzi Cereşti se întâlneau şi aşteptau unite Poruncă nouă. La care, Gabriel, conducătorul, Din frunte astfel le strigă: "Prieteni, îmi pare Că aud zgomot de paşi, grăbindu-se încoace Şi mi se pare că-i zăresc în umbră pe Zephon Şi Ithuriel, iar cu ei e un al treilea, Cu mers de rege, dar cu splendoare ofilită, Iar după paşi şi după apriga-i purtare îmi pare că e Prinţul Iadului şi nu cred Că fără să se-nfrunte se va clinti de-aici; Fiţi pregătiţi, căci în privirea lui sfidarea se citeşte."
Abia sfârşise, când cei doi se apropiară, Şi spuseră pe scurt pe cine au adus, Unde a fost găsit şi în ce formă. Se încruntă
Atunci Gabriel şi astfel îi vorbi:
"De ce, Satan, trecuta-i de hotarul ce răzvrătirii tale A fost pus? De ce-ai venit să tulburi altora îndatorirea,
PARADISUL PIERDUT
