121
Acelora ce nu vor ca tine să se răzvrătească, Dar au puterea şi dreptul să-ţi judece Intrarea îndrăzneaţă în acest loc, se pare, Venit să tulburi somnul acelor pe care Domnul i-a aşezat aici în fericire!"
Satan răspunse încruntând sprânceana cu dispreţ:
"Gabriel? Tu parcă aveai în Ceruri faimă
De înţelept şi eu aşa te şi credeam, însă acum Această întrebare mă face să mă îndoiesc.
Trăieşte acolo cel ce chinul îşi iubeşte!
Dar cine, găsind calea, nu ar scăpa, chiar De e osândit! La fel tu ai face, fără îndoială, Şi te-ai aventura cât mai departe de durere, Oriunde crezi că ai găsi speranţa să-ţi transformi Chinul în alinare şi durerea în bucurie, în acest loc doar asta eu am căutat, dar cum poţi tu Să înţelegi, tu care doar binele-l cunoşti Iar răul nu l-ai încercat! E asta voia celui Ce ne-a legat? Să-şi ferece mai tare porţile de fier.
De vrea în ocna neagră să ne ţină!
Dar ţi-am răspuns prea lung la întrebare.
în rest e-adevărat, acolo m-au găsit Unde ţi-au spus, dar asta nu înseamnă
Că le-am vrut vreun rău."
Acestea spuse Duşmanul în dispreţ, dar îngerul Războinic îi răspunse zâmbind în colţul gurii:
"E mare pierdere în Cer, că nu mai are cine Să judece ce-i înţelept, de când a dispărut Satan, Căzut prin nebunia sa. Şi-acum, din temniţa-i fugit, Se socoteşte dacă sunt înţelepţi cei care îl întreabă ce îndrăzneală l-a adus aici, Trecând peste ale Iadului hotare. Şi judecă, tot el,
122
JOHN MILTON
Că-i înţelept, de cazna-i ca să fugă! Aşa că judecă
Tu, încrezut, aşa cum vrei, până mânia Ce-ai stârnit o vei simţi de şapte ori în faţa fugii tale, înţelepciunea asta, înapoi în Iad, Cu lovituri de bici, ţi-o va trimite, o dată ce din ea N-ai învăţat că nici un chin nu poate egala Mânia infinită ce-o aţâţi! Dar cum se face Că eşti singur? Cum de cu tine o dată
N-a ieşit tot Iadul? Sau ţie ţi-e mai greu Să înduri aceeaşi caznă? Şef curajos eşti tu!
Eşti primul care fuge de durere! Dacă şi hoardei tale l-ai fi dezvăluit care e cauza a talei fugi, Cu siguranţă că nu ai mai fi fost doar tu fugar!"
La asta, Duşmanul încruntându-se răspunse:
"înger ce mă căzneşti, nu mai puţin ca ei Am îndurat şi nici nu fug de suferinţă, Iar tu prea bine ştii că cel mai curajos te-am înfruntat, Când ţi-au sărit în ajutor şi tunete distrugătoare Pe lângă altfel netemuta-ţi lance!
Dar totuşi vorbele la întâmplare le arunci, Ce dovedesc ce mare e lipsa ta de experienţă
Când judeci tu un cap de oaste credincios, Care prin grele încercări trecut-a, Căci singur s-a aventurat în ele, pe toţi ai lui Să nu-i supună riscului, purtându-i Pe primejdioase drumuri, pe care nici el încă nu le-a cunoscut; aşa că singur, eu, Am îndrăznit să părăsesc abisul, să cercetez Această nou-creată lume, de-a cărei faimă
Se-aude şi-n Infern, aici sperând să aflu Un sălaş mai bun pentru învinsele-mi puteri, Să le găsesc, ori pe Pământ, ori în Văzduh,
PARADISUL PIERDUT
123
Chiar dacă ar trebui să înfruntăm din nou Ale tale gărzi, a căror simplă treabă este Să slujească pe Domnul cel înalt din Ceruri, Cântări şi imnuri înălţându-i şi exersând Cum plecăciuni să facă, iar nu să lupte."
Răspunse astfel îngerul războinic:
"Tu spui ceva şi-apoi de asta te dezici, Zici mai întâi că-i înţelept de chinuri ca să fugi, Apoi pretinzi că eşti iscoadă; nu dovedesc acestea Conducător că eşti, ci doar un mincinos!
Şi-apoi mai spui că eşti şi credincios?
O, nume sacru al credinţei, cum eşti profanat!
Tu, cui eşti credincios? A talei cete de rebeli?
Armată de duşmani, în aşa corp, aşa o minte!
Le spui c-ai folosit credinţă, disciplină
Şi-ascultare, ca să distrugi recunoscutele De noi toţi jurăminte, cu Atotputerea?
Şi tu, viclean ipocrit, ce-ai vrea să pari Patron al libertăţii, cine mai mult ca tine Se pleca odată, pe Regele din Ceruri Adorând slugarnic? Şi asta în speranţa De a-l înlătura şi a domni în locul lui.
Ascultă ce îţi spun acum: fugi înapoi de unde Ai venit! Dacă din clipa asta te mai arăţi între hotarele-astea sfinte, în lanţuri Te-oi târî chiar eu, în groapa infernală, Şi-am să te leg atât de bine, încât în veci Să nu mai iei în râs acele porţi din Iad, Ce prea slab ferecate ţi se par!"
Aşa-I ameninţă, însă Satan se mânie mai tare Şi-i răspunse: "Tu, Heruvim trufaş, Aşteaptă până vei simţi şi tu mai greaua apăsare
124
JOHN MILTON
