Şi fără să ne plângem, cu mulţumire am putea trăi O viaţă liniştită. Insă durerea e cea mai rea Din toate relele, cumplită nenorocire, care întrece Graniţa răbdării! Cel care-ar născoci ceva Care să ne rănească inamicii, cei încă neatinşi de arme

PARADISUL PIERDUT

171

Sau noi să ne-narmăm cu arme asemeni lor, Acela ar merita la fel de multe ca acela cărui Libertarea noastră-i datorăm.»

La care Satan, cu faţă prefăcută îi răspunse:

«De nu e născocire ceea ce tu crezi că este atât de important

Pentru victoria noastră, eu ţi-l aduc! Dar care dintre noi, Privind la poleiala acestei lumi cereşti, în care dăinuim, întinsul continent al Cerului, împodobit cu plante şi fructe, ambrozie, aur, perle; Al cui ochi oare păzeşte atât de slab acestea, Ca să nu-i pese că în adâncul din care le răsare rădăcina Sunt negrele şi crudele materii, din spumă

Gata oricând să izbucnească; care la atingerea unei raze Ţâşnesc mirifice, dezvăluindu-se luminii ?

Pe-acestea toate le va păstra abisul pentru noi în întunericul din care-au răsărit, însămânţat cu infernale flame!

Acestea, îndesate în rotunde şi lungi maşinării, Deschise la un capăt şi la celălalt aprinse, Ar bubui ca tunetul şi pe duşmanii noştri Mare nenorocire s-ar abate, căci în bucăţi ar face Orice va cuteza să ne stea împotrivă!

Şi se vor teme că de la Tunet arma lui cumplită am furat-o;

Şi n-om trudi prea mult, căci până-n ziuă

Aşteptarea ni se va împlini. Dar între timp, Haideţi să revenim la viaţă! Uitaţi de frică şi haideţi Minţile să ne unim întru putere şi veţi vedea Că nu e greu nimic şi disperării pradă

Nu trebuie să ne lăsăm!»

El încheie şi cuvântarea-i aduse-nseninarea

172

JOHN MILTON

Pe chipurile ostenite, reînviind speranţa; Invenţia sa cu toţii admirau, gândindu-se Cum n-au putut chiar ei să o creeze, aşa uşor părea O dată ce fusese spusă, cum înainte să se ştie, Nu se credea a fi cu putinţă. Şi totuşi, cu puţin noroc, în vremuri viitoare, de-ar fi ca răul să sălăşluiască-n lume,

Poate că vreunul, cu gânduri rele sau doar condus De intrigi diavoleşti, va fi în stare să mai inventeze Asemenea maşinărie care pe fiii omului să-i nimicească

Şi de păcat să fie împinşi către război, ei să se nimicească între ei

Lăsară adunarea şi toţi la muncă se grăbiră; Perechi de mâini, nenumărate, gata cu toate la un semn, întoarseră pământul Cerului şi văzură dedesubtul lui Plămada din natură, în starea brută, de dinainte de concepţie; Găsiră spumă de pucioasă şi de nitriu, pe care Cu aleasă artă le amestecară şi le coapseră şi-apoi Lă fărâmară, strângându-le-n grămezi ca nişte negre grâne.

Apoi mai dezgropară ascunse vine (cum are şi Pământu-n măruntaie).

Din pietre şi din minerale, maşinării şi groaznice ghiulele Căutând, unelte toate ale ruinei; alţii făcură rost De trestii lungi, ce se-aprindeau dintr-o atingere.

Adăpostiţi de Noaptea trează şi până zorii să sosească, îşi săvârşiră în secret lucrarea, tăcuţi şi grijulii.

Dar de îndată ce zorii dimineţii se iviră din orient, Se trezi armata de îngeri victorioşi şi sunând prelung din turle

Din nou gata de luptă se-adunară; se strânseră

PARADISUL PIERDUT

173

In panoplii de aur, strălucitoare oaste; alţii, sus, de pe culmea zorilor

Priveau în jur; iscoadele umblau cu nu prea multe arme Şi cercetau în fiecare colţ, să afle unde sunt duşmanii, Unde-au înnoptat, dac-au fugit sau dacă pentru luptă

Iar se pregătesc; curând îi întâlniră flamurile cu embleme Larg desfăşurate, înaintând cu batalionul lor încet, dar sigur; şi-atunci cu viteza-i cea mai mare, Zbură iscoada Zophiel, fiind ce! mai iute dintre Heruvimi Şi în văzduh strigă: «La arme, războinici, Şi pregătiţi-vă de luptă! Duşmanul pe care îl credeam fugit

Este aici aproape, scutindu-ne să-l urmărim prea mult; Să nu vă temeţi c-au să fugă, căci vin încoace Precum un negru nor, pe feţe cu încrederea şi Hotărârea zugrăvite. Voi îmbrăcaţi-vă armurile de diamant Şi bine coifurile să vi le legaţi şi-n mână fiecare Prindeţi scutul; căci astăzi, mi se pare mie, că n-o să

cadă burniţă,

Ci o furtună bubuind de iuţi săgeţi de foc!»

Aşa grăi acesta, vestindu-le pericolul celor ce Cu atenţie înaintau; netulburaţi primiră aceştia vestea Şi porniră către bătălie, când iată ce văzură: Nu prea departe-n zare. duşmanul, în batalioane uriaşe Se apropia cu pasul greu, cu diavoleştile invenţii Ascunse-n goluri printre legiuni, ce astfel Le ascundeau înşelăciunea. La o distanţă-anume Armatele opriră, dar imediat Satan sări în capul oştii sale Şi se-auzi comanda sa asurzitoare:

«Avangardă, la dreapta şi la stânga desfăşuraţi-vă, Aşa încât cei care ne privesc cu ură să vadă

174

JOHN MILTON

Cum pacea şi înţelegerea o căutăm; cum suntem gata Cu inima deschisă să-i primim, de ne primesc solia împăcării

Şi spatele nu ni-l întorc cu mişelie! Dar nu cred asta Şi mi-este martor Cerul! Cerule, tu martor să îmi fii Că ne deschidem inimile! Voi ce porunca trebuie Să-mi împliniţi, atingeţi ceea ce noi ne-am propus, Cu glas puternic, ca să ne audă toţi!»

Astfel vorbi-n batjocură Satan şi-abia ce termină de spus Neclarele cuvinte, că aripa din dreapta şi cea din stânga Se despărţiră şi către flancuri se-ndreptară; Atunci în faţa ochilor ie apăru un lucru nou şi straniu, O triplă stivuire de colane, de bronz, de piatră sau de fier Pe roţi, putând să pară coloane înalte sau găunoase trunchiuri

De stejar sau brad, lipsite-acum de crengi, în codru Sau căzute pe un munte; de nu căscau în faţa noastră

Imensele lor guri, care nenorocirea prevesteau.

La coada lor stătea câte un Serafim, în mână cu o trestie aprinsă,

în timp ce noi stăteam pierduţi în gânduri; Dar asta nu dură prea mult, căci în curând văzurăm Cum trestiile le coboară şi lin ating cu ele deschizătura.

Şi imediat tot Cerul fu cuprins de flăcări, acoperite în curând de nori de fum ieşiţi în valuri groase Din gâtul drăceştilor maşini, al căror muget Umplea cu zgomote cumplite cerul, de-a lungul şi de-a latul

Sfârtecându-I şi slobozind din măruntaiele-i drăceşti Tunete şi grindină din globuri mari de fier; Acestea cu o năvalnică furie asmuţite loveau din plin Oastea învingătoare şi îi făcu pe cei ce altfel ar fi stat ca

PARADISUL PIERDUT

175

stânca