Astfel creat-a Cerul Dumnezeu, şi tot la fel Pământul, Din materie fără formă şi lipsită de substanţă; Profundă întunecime acoperea Abisul, dar peste Calmul ca de apă, Duhul lui Dumnezeu Zămislitoarea-i aripă-şi întinse, fluida masă înzestrând-o Cu virtuţi vitale şi căldură; iar neagra şi infernala zgură
Rece opusă vieţii o răsturnă-n străfunduri; Apoi, topi şi-amestecă mai multe lucruri asemănătoare, Iar restul îl separă în părţi egale şi spaţiul dintre ele îl umplu cu aer; iar Pământul, echilibrat prin sine, De centru său îl agăţă.
«Lumină să se facă!» zise Dumnezeu şi-ndată
Se făcu lumină, eterică substanţă, pură chintesenţă, Din adâncime izvorâtă; la răsărit îşi începu călătoria Prin beznă către globul învelit în nor strălucitor, Căci Soare încă nu era. O vreme sălăşlui lumina în norosul tabernaclu şi Dumnezeu văzu cum că lumina Era bună; şi-atunci, cu-o emisferă, lumina de-ntuneric despărţi,
Luminii dându-i numele de Ziuă şi întunericului Noapte.
Şi astfel prima zi trecu, cu dimineaţa răsărind din noapte;
PARADISUL PIERDUT
193
Şi nu trecu această primă zi necelebrată de corurile Cerului,
Văzând cum pentru prima dată lumina răsăritului Se naşte din întuneric; aceasta era ziua în care Cerul şi Pământul s-au născut; cu strigăte de bucurie Se umplea universalul orb şi atingându-şi harpele de aur, îngerii pe Dumnezeu şi marea sa Lucrare proslăviră; Pe Creator ei îl cântau, când pentru prima dată
Seară se făcu şi-apoi, dintâia dimineaţă.
Şi zise iarăşi Dumnezeu:
«Glie să fie printre ape şi ea să le despartă!»
Şi astfel Dumnezeu făcu pământul, ţinut întins, Lichid, şi pur, şi transparent, de-a roata răspândit; Şi separă cu fermitate apele de deasupra şi apele de dedesubt;
Căci, la fel ca pământul, lumea o zidi, pe ape calme, Pe oceane nesfârşite, cristaline, departe de neîmblânzitul Haos,
De teamă ca sălbaticele lui hotare alcătuirea lumii să n-o strice.
Şi Dumnezeu numi tărâmul ăsta Cer; şi seară-a fost Şi fost-a dimineaţă, şi ziua a doua-n coruri fu slăvită.
Era creat Pământul, însă încă era un embrion în pântecul de ape, de nevăzut, căci se-ntindea oceanul Pe întreg Pământul, dar nu zadarnic, căci cu prolifica-i căldură
Tot globul înmuia, făcându-l să mustească de rodnică
umezeală.
Şi spuse Dumnezeu atunci:
«Sub Cer să se adune aceste ape şi printre ele Uscatul să apară!»
Numaidecât imenşii munţi din apă apărură,
JOHN MILTON
Spinările golaşe ridicând spre nori, cu vârfurile Ajungând la boltă. Cu cât urcau mai spre înalturi ei, Cu-atât la poale se deschidea o mai adâncă groapă, încăpător lăcaş de ape; aici, cu veselă grăbire Se-ndreptară apele, rostogolindu-se ca stropii în firele de praf,
O parte înălţând un zid gros de cristal, sau altele Cât munţii înălţându-se în graba lor, aşa iuţeală mare Porunca cea măreaţă dăduse valurilor: aşa cum o oştire La sunet de trompetă se-adună sub stindard, La fel noianul curgător de ape val după val se îmbulzea, Oriunde dibuia câte-o ieşire, pe povârnişuri curgând învolburat,
Pe şesuri şiroind domol. Nici munţii şi nici stâncile Nu le stăteau în cale, căci drumul şi-l găseau Ori sub pământ, ori şerpuind în largul circuit, Săpându-şi în pământ prelungi şi-adânci canale; Uşor, căci Dumnezeu nu poruncise pământului Să fie peste tot uscat, pe ţărmuri doar să fie umed, Acolo unde astăzi râurile curg, cu toată trena lor de ape.
Uscatului îi spuse Dumnezeu: Pământ, iar Apelor, cu toate reunite, le spuse Mare!
Şi văzu că-i bine, aşa c-a zis: «Fie ca din Pământ Verdeaţă să răsară şi ierburi cu seminţe-n ele, Şi pomi ce să rodească fructe cu sămânţă înăuntru, Din care tot mereu Pământul să se umple!»
Abia sfârşise de vorbit, când Pământul, până atunci pustiu
Şi gol, şi neîmpodobit, şi neplăcut vederii, făcu să
crească
Iarbă fragedă, ce faţa în verdele plăcut i-o 'mpodobi; Şi plante apărură apoi, cu frunze de tot soiul, care îndată
PARADISUL PIERDUT
195
înfloriră, înveselindu-i şi parfumându-i sânul cu multele culori;
Şi-abia ce îmbobociseră acestea, că viţa răsări şi ea, Cu greii săi ciorchini; iar mai departe, se târî dovleacul Cel parfumat şi paiele de grâu îşi ridicară capul pe câmpul lor,
De luptă parcă gata; apoi umilele tufişuri şi arbuştii Cu crengile ca părul încâlcit; iar la sfârşit, se ridicară
falnici
Copacii, cu ramurile de flori împodobite, sau de fructe grele
