Era din plin zburat şi înotat, umblat, dar Ziua cea de-a şasea nu se dădea sfârşită.
Ca ziua s-o desăvârşească era nevoie de o capodoperă: O creatură diferită de cele cu patru picioare, Cu raţiune înzestrată, putând statura dreaptă să şi-o ţină
Şi cu seninătatea frunţii să domnească peste vieţuitoare toate;
Mărinimia sa, asemeni Cerului să fie, dar el Mereu să recunoască de unde binele coboară, Cu sufletul, cu glasul şi cu ochii pierduţi în adorarea Domnului suprem, ce l-a făcut stăpân peste măreţele lucrări;
Astfel că Tatăl cel Atotputernic (căci unde nu se află el?) îi spuse Fiului cu glas ce se-auzi:
«Şi hai acum să facem Om după al nostru chip şi-asemănare,
Să stăpânească peste-a cerului şi-a mării undă, peşti şi vieţuitoare,
Şi peste animalele din câmpuri şi peste tot Pământul Şi peste tot ce în ţărână se târăşte!»
Spunând acestea, pe tine te-a făcut, Adame, Tu, Om, ce din ţărână eşti făcut, suflarea sfântă
Dându-ţi viaţă; imagine a Lui tu eşti, Cu suflet viu; bărbat, El te-a creat pe tine, Dar pe consoarta ta, femeie, ca rasa să v-o înmulţiţi; Şi omenirea binecuvânta zicând:
«Fiţi rodnici şi înmulţiţi-vă, Pământul să îl umpleţi; Domniţi voi peste ai mării peşti şi peste păsările Din văzduh şi peste toate vietăţile Ce pe Pământ se mişcă!»
Căci tot ce-a fost creat nu purta încă nume Şi cum bine ştii El te-a adus pe tine
202
' JOHN MILTON
In acest crâng fermecător, grădină, în care falnici pomi Domnul sădit-a, plăcuţi vederii, dar şi cu săţioase fructe; Cu dărnicie tot rodul lor gustos spre hrană
Ţie îţi e dat; aici se află toate soiurile ce le întâlneşti Şi pe Pământ; dar nu ai voie să te-apropii De copacul cunoştinţei, acela ce-ţi arată binele şi răul, Căci vei muri în ziua când vei gusta din el.
Ai grijă şi înfrână-ţi bine pofta şi nu lăsa păcatul Să te surprindă, urmat de însoţitoarea neagră: Moartea! Sfârşindu-şi Dumnezeu lucrarea, Privi şi a văzut că totu-i bine, astfel că seara Şi iarăşi dimineaţa sfârşi acum prin ziua a şasea.
Dar încă nu se termină de-a-'ntregul, până când, Terminându-şi munca, Creatorul în Ceruri se întoarse, în înaltul său lăcaş. De-acolo să privească
Această lume nouă, ce se adaugă împărăţiei sale, Şi s-o admire cât e de minunată şi cât de bine Se potriveşte cu gândurile sale.
în strigăte de bucurie sui la Ceruri şi-n sunete De mii de harpe, armonios de îngeri fiind cântate.
Pământul şi cu Cerul răsunau (tu aminteşte-ţi, Căci le-ai auzit), sunau şi constelaţiile şi cerurile toate Şi se opreau planetele să-asculte, în timp Ce lucitoarea pompă suia cu veselie.
Cântau: «Deschideţi-vă, porţi eterne!
Deschideţi-vă, Ceruri! Voi porţi cu viaţă, Lăsaţi să intre Creatorul, ce s-a întors magnific De la lucrarea lui, căci a creat în şase zile O-ntreagă Lume! De-acum, vă veţi deschide Mult mai des, voi porţi, căci Domnul, Adesea va cinsti pământul Oamenilor drepţi, Mergând în ospeţie; şi adesea le va trimite
PARADISUL PIERDUT
203
Mesageri înaripaţi, la ei să poarte voinţa sa divină!»
Aşa cânta suita glorioasă urcând spre Cer.
Prin porţile ce larg se deschideau sclipind, Fiul urca către eterna casă a Domnului; Era un drum întins şi larg, pavat cu stele Şi în loc de colb cu aur, asemeni stelelor ce tu Pe cer le vezi, în galaxie, în calea cea de lapte, Un disc întins pudrat cu stele.
Şi iată, pe Pământ a şaptea seară cobora pe boltă, Căci Soarele-apusese şi acum din est amurgul răsărea, Vestind venirea nopţii. Şi când, la sfântul munte, Pe care tronul imperial al Dumnezeirii se afla, Ajunse şi Puterea Filială şi se-aşeză alături de-al său Tată;
Căci nevăzut plecase să-ndeplinească lucrarea poruncită,
Deşi acolo rămăsese (aşa o însuşire are Omniprezenţa), El, începutul şi sfârşitul, al lucrurilor toate.
Şi după munca sa, acum se odihni, sfinţind Şi binecuvântând a şaptea zi, odihnei După truda celor şase zile hărăzind-o.
Dar nu păstră o sfântă linişte, căci harpa îi cântase neîncetat, la fel fluierul solemn, Şi orgile cu ţevi melodioase; iar sunetele blânde Din coarde sau din strunele de aur se împleteau Cu voci din coruri; cădelniţe de aur fumegau, învăluind în nori plini de miresme preasfântul Munte. Creaţia o cântau şi toate ale sale şase zile:
«Măreaţă e lucrarea ta, lehova, şi infinită e puterea ta!
Ce gând te poate măsura pe tine şi care limbă ar putea Să te descrie şi mai mărit acum, decât atunci Când te-ai întors din lupta ta cu îngerii căzuţi?
204
JOHN MILTON
în ziua aceea în tunete ţi-ai arătat mărirea, Dar lucru mai măreţ e să creezi decât să nimiceşti!
Şi cine poate oare pe tine, împărat Măreţ, Să te întreacă, sau cine să-ţi pună piedici?
Cu uşurinţă ai înfrânt a spiritelor apostate Semeaţă încercare, când în zadar s-au sfătuit, Cum ţie slava să ţi-o micşoreze şi să-ţi fure Din credincioşii tăi adoratori! Acela ce încearcă
