Pe tine să te facă mai puţin mărit se întoarce Planu-i împotrivă-i şi reuşeşte doar să scoată la lumină
Puterea ta mai mare; iar tu i-ai folosit şi răutatea Din ea şi-ai transformat-o doar în bine.
Priviţi această lume, nou făurită! E un alt Cer, Nu prea departe aşezat de Porţile Cereşti, Făcut pe-o diafană limpezime, pe-o mare străvezie, Cu o-ntindere imensă, cu stele fără număr Şi fiecare stea e poate o lume ce aşteaptă să fie locuită!
Printre acestea se află şi sălaşul Omului, Pământul, Pe care Oceanul îl înconjoară. Ferice de voi, oameni, Ferice de trei ori, voi fii ai oamenilor, De Domnul preasfinţiţi! Creaţi după asemănarea lui, El va făcut acolo să sălăşluiţi şi veşnic să-l veneraţi; în schimb răsplata vă va fi marea lucrare Să i-o stăpâniţi: pământul, marea şi văzduhul, Şi-apoi să vă-nmulţiţi, creând o-ntreagă rasă
De sfinţi şi drepţi adoratori ai săi!
Ferice de trei ori de Oameni, dacă norocul Şi-l cunosc şi dacă-n bine vor persevera!»
Aşa cântau aceştia şi bolta Cerului suna De sfinte Aleluia şi astfel se sărbători Sabatul.
Dorinţa ţi-am îndeplinit acum, Adame, Şi ţi-am răspuns, spunându-ţi cum lumea
PARADISUL PIERDUT
205
Şi lucrurile toate-au început, şi ceea ce S-a săvârşit mai înainte ca tu să ştii ceva, Ca tu, la rândul tău să poţi urmaşilor să povesteşti.
Iar de mai cauţi să înţelegi ceva ce nu întrece Limitele omeneşti, tu spune, iar eu, de voi putea, Voia ţi-o voi îndeplini."
Cartea a Vlll-a Povestea-şi terminase îngerul, dar în urechea lui Adam Mai stăruia de vrajă plina-i voce, încât un timp Crezu că-l mai aude încă şi neclintit mai sta Să îl asculte; apoi, ca dintr-un somn trezit, îi spuse recunoscător:
"Ce mulţumire ar fi de-ajuns şi ce răsplată
Aş putea să-ţi dau, tu, cronicar divin, ce setea de cunoaştere
Aşa măiastru mi-ai astâmpărat; şi bunătate ai avut Să-mi povesteşti aceste lucruri, ce altfel pentru mine Ar fi fost de nepătruns, pe care minunându-mă le-am ascultat,
Cu desfătare şi cu preacinstirea cuvenită
înaltului Atoatefăcător! Dar mai rămâne O umbră de-ndoială, pe care numai tu o poţi înlătura.
Privind creaţia asta minunată, această lume, A Cerului şi a Pământului, adună a lor întindere Şi-atunci Pământu-mi pare un punct, cât un grăunte, Faţă de cereasca boltă, cu stelele-i nenumărate, Ce se rotesc în spaţii neînţelese (aşa cum dovedeşte Distanţa pân' la ele şi zilnica întoarcere a lor), Doar pentru a călăuzi lumina, în jurul petei cât un punct, Ce e acest opac Pământ. Privesc şi cuget câteodată
PARADISUL PIERDUT
207
La cum Natura înţeleaptă putea să facă
Asemeni lucruri inegale, să zămislească
Atâtea corpuri nobile cereşti, ca unul singur De ele să se folosească; iar sferele să le oblige în revoluţii zilnice să se învârtă, în timp ce Nemişcat să stea Pământul, chiar de acesta Cu mult mai multă uşurinţă s-ar putea mişca.
Servit de ce-i mai nobil decât el, primeşte Fără de mişcare căldura şi lumina Ca un tribut al goanei lui nemăsurate, pe care Nici un număr nu o poate socoti."
Aşa vorbi întâiul Om, părând prin toată înfăţişarea lui Că stă pierdut în cugetări înalte; de-acestea Dându-şi seama, Eva, de unde sta ferită de vedere, Se ridică de graţie atât de plină încât stârnea în cel ce-i sta alături dorinţa s-o poftească să rămână.
Se ridică şi merse printre fructe şi ale sale flori, Uitându-se, ca la copiii săi, la muguri şi boboci; Aceştia la venirea ei se desfăcură, şi mângâiaţi De mâna sa frumoasă mai bucuroşi crescură.
Dar Eva nu plecase din pricină că nu-i plăceau Acele 'nalte vorbe, sau fiindcă urechea ei nu ar fi fost în stare
S-asculte asemenea măreţe lucruri; plăcerea asta Şi-o păstra, dorind ca singură să îl asculte pe Adam, Când o să-i povestească, căci prefera ca soţul ei Povestitor să fie în locul îngerului, ca întrebări Să poată să îi pună. Ştia ea bine că Adam Ar fi amestecat orice-ntreruperi de la povestire, Cu multe conjugale mângâieri, căci de pe buza lui Nu numai vorbele îi plăcea să soarbă.
O, asemenea perechi, unite strâns în dragoste
208
JOHN MILTON
Şi în onoare azi unde se mai întâlnesc?
înainta cu mersu-i de zeiţă şi în jurul ei avea alaiul Său de Graţii, dorinţă săgetând în ochii orişicui, Mai mult prezenţa ei făcându-i s-o dorească.
Răspunse Rafael acum la îndoiala lui Adam, Cu uşurinţă şi bunăvoinţă:
"Nu te-nvinovăţesc că întrebi şi cercetezi, căci Cerul E ca o carte a lui Dumnezeu, ce-ţi stă deschisă-n faţă, Din care tu despre a sa lucrare minunată să citeşti, Şi să înveţi despre ale sale anotimpuri, ore, zile, luni şi ani.
Pentru a face asta, nu are-nsemnătate dacă se mişcă
Cerul
Sau dacă e Pământul cel ce mişcă; tot restul De oameni şi de îngeri a fost ascuns cu-nţelepciune De marele Arhitect, nevrând aceste taine Să le afle aceia ce se cade mai degrabă să le admire.
Sau dacă vor misterul să-l dezlege, întreaga boltă
