După al Naturii scop întâi ea este prin minte Şi prin însuşiri lăuntrice inferioară înfăţişării ei, Asemănându-se mult mai puţin cu cel
PARADISUL PIERDUT
223
Ce după a lui imagine ne-a făurit; mai slabă e în ea A dominării trăsătură asupra celorlalte creaturi.
Şi totuşi când de ea mă apropii, îmi pare Frumuseţea ei atât de absolută, completă prin ea însăşi, Şi-mi pare că se cunoaşte atât de bine încât Ce vrea să facă sau să spună îmi pare înţelept şi mie, Mai virtuos, mai bun şi mai discret; orice Ştiinţă mai înaltă îmi pare inferioară în faţa ei; Vorbind cu ea înţelepciunea îşi pierde din valoare Şi-mi pare că arată precum Nebunia; Puterea Şi cu Raţiunea o urmează, de parcă ea ar fi prima creată,
Şi nu făcută mai târziu întâmplător; şi toate însuşirile Să le sfârşesc; Nobleţea şi măreţia minţii în frumuseţea ei sălăşluiesc, creând în juru-i îndemn către cinstire, dar şi teamă, aşa cum face Şi o strajă îngerească."
La care îngerul răspunse cu sprâncenele-ncruntate:
"Nu acuza Natura, căci partea ei ea şi-a făcut-o!
Tu fă-ţi-o pe a ta! Tu fii încrezător că-nţelepciunea Nu te va părăsi, dar tu de ea să nu te lepezi, Căci vei avea nevoie atunci când pui prea mare preţ
Pe lucrurile mai de rând, aşa cum singur ţi-ai dat seama.
Căci ce admiri tu şi ce atât de tare te impresionează?
Doar o faţadă? Frumoasă, nu e îndoială şi vrednică
De mângâierea ta, de-a ta iubire şi de cinstire, Dar nu şi de a ta supunere; măsoară tu pe ea cu tine Şi-apoi te socoteşte, căci câteodată nimic nu-i mai folositor
Decât mândria cea de sine, întemeiată pe justeţe Şi pe adevăr şi mânuită cu pricepere.
Cu cât cunoşti mai bine meşteşugu'-acesta,
224
JOHN MILTON
Şi ea te va cunoaşte drept stăpân şi vieţii zilnice înfăţişarea ei îţi va supune. Ea este atât de-mpodobită
Doar ca să-ţi placă ţie şi mai mult şi cu onoare Tovarăşa de viaţă să-ţi iubeşti; ea vede Când înţelepciunea nu-ţi este la fel de vie.
Şi dacă pipăitul este simţul prin care omenirea se-nmulţeşte
Şi care ţie-ţi pare o încântare de celelalte mai presus, Gândeşte-te c-acelaşi simţ îl au şi animalele; Şi n-ar fi fost dezvăluit la toate, făcându-se comun, Dacă în el nu ar fi existat ceva ce să subjuge Şi omenescul suflet, sădind în el cumplită pasiune.
Tot ce găseşti atrăgător şi raţional în compania unei femei
Iubeşte întotdeauna; iubirea face bine, dar pasiunea nu, Căci dragostea adevărată nu constă în asta.
Iubirea gândurile-ţi rafinează, iar inima ţi-o face Şi mai mare; acolo are loc şi raţiunea, Căci este scara pe care urci spre dragostea cerească
Şi nu te-neci în patimile cărnii. Din cauza aceasta, Nu ţi-ai aflat consoarta printre dobitoace."
Adam răspunse la acestea, pe jumătate ruşinat:
"Nici prea frumoasa ei înfăţişare, nici faptul procreării Ce e comun la toate soiurile de vieţuitoare (Chiar dacă patului de nuntă mistere Mult mai mari atribuisem), nu mă încântă atât de mult La soaţa mea, ca graţia din gesturile sale, Bunăcuviinţa care zilnic se desprinde din ale sale vorbe, Ce sunt cu dragoste-mpletite; şi dulcea ei supunere Ce-arată neprefăcută că amândoi suntem o minte şi un suflet;
Mai multă armonie poţi găsi între doi soţi
PARADISUL PIERDUT
225
Decât în nota care mângâie melodios urechea.
Dar nu sunt subjugat de-acestea, ci îţi dezvălui Doar ce în suflet simt, dar făr-a fi înfrânt; Mă întâlnesc de multe ori cu lucruri ce prin simţuri îmi sunt reprezentate şi totuşi liber, Aleg ce mie mi se pare că-i mai bine.
Tu Dragostea nu mi-o găseşti drept vină, căci spui Că te ridică către Ceruri şi-ţi este drum şi călăuză, îngăduie-mi atunci să te întreb: «Au nu iubesc Şi Spiritele şi cum iubirea ele şi-o arată?
Doar prin priviri? Sau îşi împreunează strălucirea Doar prin închipuite-atingeri?»
La care îngerul răspunse cu un zâmbet Ce-i colora obrajii într-un roz trandafiriu, Chiar nuanţa Dragostei:
"Să-ţi fie de ajuns să ştii că suntem fericiţi Şi fără de iubire nici fericirea nu există!
Plăcerea pură ce tu o simţi în corp (căci pur Ai fost creat) noi o trăim prin eminenţă; Şi nu găsim obstacole nici în membrane, încheieturi, Sau membre, ce piedici pentru oameni sunt; Când Spiritele se îmbrăţişează sunt mai uşoare Decât aerul ce se-ntâlneşte cu alt aer, unind Substanţe pure, fără a fi nevoie de alte obiceiuri Ca şi atunci când trup cu trup se întâlneşte Şi sufletul se contopeşte c-un alt suflet.
Dar nu mai pot să zăbovesc căci Soarele se îndreaptă
Către Insulele Verzi ale Hesperiei şi acesta Este semnul meu să plec. Fii tare, trăieşte fericit, Iubeşte! Dar mai întâi arată-i Lui iubirea, Cinsteşte-L şi ascultă dreapta Lui poruncă!
Fereşte-te ca pasiunea, judecata să-ţi îndemne
