"O, miriade de nemuritoare Duhuri!

Puteri, ce doar cu-Atotputernicul Se-aseamănă! De glorie n-a fost lipsită lupta Chiar de-a urmat apoi prăpădul, Cum mărturie stă această vatră şi schimbarea Greu de pus în vorbe. Dar ce putere-a minţii, oare, Prevăzând, din trecutul cunoaşterii Trecute sau prezente, putea să-ncerce teama Că astfel de oştire, a Dumnezeilor, unită, Putea să fie-nfrântă?

Căci cine poate oare, chiar după neizbândă

Să creadă că aceste legiuni puternice, al căror Exilare golit-a Cerul, nu se vor ridica Spre cucerirea lăcaşului, prin naştere a lor?

Să-mi fie martoră Cereasca oaste-ntreagă, dacă

Prin sfatul meu greşit sau prin primejdii De mine ocolite, ne-a fost speranţa noastră

Spulberată. Dar cel ce este al Cerului Monarh, până atunci pe tronu-i Stând netemător, de faimă şi-obiceiuri Sprijinit şi de voinţa tuturora, El şi-a ascuns mereu puterea, Doar rangul lui punând în faţă

Ne-a aţâţat să încercăm şi de aici ruina ni se trage.

Noi ştim de-acum puterea lui, ca şi pe-a noastră

încât să n-aţâţăm, dar nici să temem Un nou război pornit; mai bine noi Să plănuim în taină, prin viclenie şi înşelăciune Să dobândim ce n-am putut prin arme, ca el Măcar atât să afle: cine prin forţă duşmanul

PARADISUL PIERDUT

25

îşi învinge o face doar pe jumătate.

Din spaţiu se pot naşte şi alte lumi Şi umblă zvonul prin Ceruri că în curând, Atotputernicul are de gând o nouă seminţie Să creeze, care cu Fiii Cerului să fie asemeni.

Aici, ca să aflăm ce vrea să facă, Pătrunde-vom întâi, căci de nu, aiurea; Căci hăul Iadului şi nici Abisul vreodată

Nu vor ţine spiritele cereşti în întunericul de nepătruns. Aceste gânduri însă

Se cer gândite mult. La pace nimeni nu gândeşte, Căci cine jugului să se supună? Război atunci, Război, pe faţă sau ascuns, însă aşa să fie!"

Aşa grăi acesta şi ca vorba să i-o întărească, Milioane de săbii arzătoare, săltate din Coapsa Heruvimilor măreţi; deodată un fulger Lumină în lung şi lat Infernul. Se năpustiră cu furie Asupra celui Preaînalt, lovind cu armele în scuturi, Cu sunet de război, mugindu-şi dârz Sfruntarea către cer. Era pe-aproape un deal Al cărui vârf cumplit din clipă-n clipă slobozea Trâmbe de fum; tot restul sclipea Acoperit cu o lucioasă crustă-neîndoielnic semn Că-n al său pântec, metalică plămadă se-ascundea, Lucrarea pucioasei. înaripaţi şi iuţi, O mare ceată acolo se grăbi, aşa cum fac Şi pionierii, cu târnăcoape şi cazmale înarmaţi, Când taberei regale îi premerg, Un şanţ să sape, ori o întăritură

Să ridice. Mammon e-n fruntea lor -

Mammon, cel mai prejos dintre căzuţii îngeri; întotdeauna-n Ceruri, el gândul şi privirea

26

JOHN MILTON

Şi le ţinea plecate, vrăjit de bogăţia Cu care Ceru! e pavat, mai bine aur, Decât ce-i sacru şi divin în viziunea înaltelor sfinţenii. Prin el întâi Şi îndemnaţi de el, oamenii au scormonit Cu mâini spurcat-au în adâncuri, Furând din pântecele mamei Terra Comori adânc ascunse. Curând, întreaga gloată, în colină făcu adâncă rană

Şi scoase coaste de aur la suprafaţă.

Să nu se mire nimeni că şi în Iad Cresc bogăţii, pe-al lui pământ Otrava preţioasă mai bine creşte.

Să-nveţe de aici, cei ce laude aduc, Prin muritoare lucruri, şi uimindu-se De Babei când vorbesc şi de lucrarea Monarhilor din Memphis, să înveţe cum Cele mai de seamă momente de faimă

Şi putere şi artă cu uşurinţă sunt De duhuri întrecute, şi într-o oră înfăptuiră

Ce într-un an, cu trudă grea

Şi fără număr braţe monarhii ridicară.

Aproape-n câmp, în multe gropi, Sub care vine trec cu foc lichid, Din lac vărsate-aici. O a doua ceată, Cu meşteşug formată, minereul greu Pe feluri alegându-! şi spălându-î De zgura-i şi de spumele-i.

O a treia ceată, în pământ, îndată se formă, Cu forme diferite, în care, din gropile arzânde Prin ţevi ciudate umplând-o până

în colţurile cele mai ascunse.

PARADISUL PIERDUT

27

Ca într-o orgă, o pală doar de vânt, Dă glas apoi prin zecile de ţevi.

Afară din pământ, imens se-nalţă

O uriaşă lucrătură, ţâşnind înalt, în sunet De simfonii şi glasuri dulci

Clădită ca un templu, cu pilaştri-n jur Şi dorice coloane, purtând în cap De aur arhitrave; avea şi frize, şi cornişe Cu ornamente-n relief sculptate; La fel tavanul aurit era. Nici Babilonul, Ori marele Alcairo nu-l egalau în glorie, Durând lăcaşe lui Belus şi Serapis, zeii lor, înscăunându-şi zeii, când Siria şi Egiptul Se întreceau în lux şi bogăţie. Grămada Ce creştea se opri la înălţimea ei semeaţă.

Şi prin de bronz canaturi mari porţi deschiseră

Imense spaţii dezvăluind năuntru Cu line lespezi, bine lustruite; din bolţile-arcuite Printr-o subtilă vrajă, atârnă şiruri De înstelate lămpi şi felinare scânteinde, hrănite De naft şi de asfalt ce răspândesc lumină

Ca cea din cer. Grăbita hoardă

Admirând intră; lucrarea lăudând Şi lucrătorul. Mâna lui ştiută-i Prea bine în cer, căci îndrăgea să facă

Ziduri din cele mai înalte, în care îngeri Purtători de sceptre sălăşluiau ca prinţii, Iar la care supremul Rege, asemenea putere Le dăduse, Isându-i să conducă, fiecare în ierarhia sa, oşti lucitoare.

Neadorat n-a fost şi nici neauzit în vechea Grecie al său nume;

28

JOHN MILTON

în ţara Ausoniei, oamenii îl numeau Mulciber; Cum a căzut din Ceruri se povestea, Zvârlit de furiosul Jupiter, peste creneluri De cristal: o zi de vară a căzut, din zori Şi până-n seară şi din amurg până la răsărit O dată cu amurgul, din zenit se prăbuşi Asemeni unei stele căzătoare, Pe Lemnos, insula Egeei. Deşi se-nvârte vorba, Lumea se înşală, căci el, cu liota-i -cea rebelă, De mult se prăbuşise şi la nimic Nu-i folosea acum, că-nalte turnuri Ridicase-n ceruri; nu l-au scăpat nici ale sale Maşini măiastre, ci cu capul înainte a fost zvârlit Cu toată hoarda lui meşteşugită, în Iad Ca să clădească,

în acest timp heralzi înaripaţi, din ordinul Puterii suverane, cu obiceiuri groaznice, Cu sunet de trompete, printre oaste anunţară

Că un solemn consiliu urma ca să se ţină

La Pandemonium, capitala lui Satan Şi-a semenilor săi. Chemarea lor strigă