Pe cei mai vrednici din regimente şi din cete Şi cu sutele şi miile veniră la chemare.

Intrările se gâtuiră toate; la porţi Şi la portaluri, dar mai ales în spaţioasa încăpere, demonii colcăiau.

(Deşi întinsă precum câmpul

Unde eroi neînfricaţi obişnuiau să intre Călare, trecând prin faţa marelui Sultan.

Cavaleria păgână o provocau la luptă

Pe viaţă şi pe moarte, sau la duel cu lancea).

Pământul şi văzduhul şerpuiau de duhuri,

PARADISUL PIERDUT

29

Frecat de mii de aripi foşnitoare. Precum albinele în primăvară, când Soarele cu Taurul se însoţeşte Roiul şi-l strâng pe lângă stup şi zboară

Printre flori şi stropi de rouă, sau pe o scândură

Se adună, ce-i mahalaua cetăţilor de paie.

Plecată cu răşină de curând şi adunate acolo Vorbesc de trebi de stat; la fel roiră hoardele Din aer şi stăteau grupate; până când La un semnal, să vezi minune! Acei care păreau Acum că în mărime întrec pe ai Pământului Fii giganţi, mai mici decât cei mai mărunţi pitici Erau acum şi în locul strâmt intrară fără număr, Ca rasa de pigmei de după munţii indieni; Sau elfii, care în desfrânarea lor de miez de noapte, Văzuţi de vreun ţăran întârziat, lâng-o fântână

Sau la marginea unei păduri, sau poate De unul ce visează doar că-i vede, în timp ce De deasupra lui, Luna îl veghează

Şi apropiindu-şi de Pământ plutirea-i pală, în bucuria lor întind un dans, urechea Cu un cânt plăcut vrăjind-o; numaidecât De fericire şi de spaimă inima începe să îi bată.

Astfel şi spiritele fără trup, imensa formă

Şi-o reduc, şi chiar de fără număr, în sala Curţii infernale, se simt în largul lor.

însă-năuntru, în dimensiunea lor de dinainte, Marii serafici Lorzi şi Heruvimi, La loc secret şi la un sfat de taină se adună, O mie semizei, pe scaune de aur, la un sobor De plin şi numeros. După o clipă de tăcere, Se citiră chemările şi marele consiliu începu.

Cartea a li-a Pe tron înalt, regal, ce de departe întrecea în bogăţie Ormuzul, Indul, Ori minunatul Orient, cu ţările în care Plouă peste barbarii regi, cu perle şi cu aur, Stătea Satan, cel înălţat prin merit La rangul său malefic; şi, din disperare, Mai sus decât a sa speranţă ridicat, el năzuieşte Cu mult mai sus, fără odihnă să se războiască

Cu Cerul; învăţ din neizbândă netrăgând, Trufaşul gând astfel dezvălui:

"Puteri şi Stăpâniri, Divinităţi din Ceruri!

De vreme ce nici o văgăună nu va ţine în adâncimea ei, nemuritoarea noastră vlagă, Deşi căzut, eu tot nu cred că am pierdut Pentru vecie Cerul: cereşti virtuţi s-or ridica înălţătoare din această prăbuşire, Mai glorioase, decât dacă noi n-am fi căzut, Şi-n faţa fricii ele ne sunt chezaşe, De-a îndura o altă grozăvie!

Măcar că eu, prin drept de neclintit şi legi De Cer statornicite, am fost numit al vostru Conducător, iar mai târziu, aies Prin libera voinţă-a voastră,

PARADISUL PIERDUT

31

Prin merit dobândit la sfat şi-n luptă, Eu cred necazul că ni-i mai mic acum, O dată ce pe tron mai sigur stau, Nepizmuit şi prin consimt deplin, în Ceruri, cea mai fericită stare, Unei dregătorii urmând firesc, poate atrage Invidia celor de jos; dar cine-aici M-ar pizmui, când rangul cel mai înalt Este sortit întâiul să înfrunte mânia Tunătorului şi din din durerea fără de sfârşit Să suporte, cea mai mare parte.

Când nimic bun nu iese din ceartă, Atunci nici ceartă, între tabere nu se va isca: Căci nimeni dreptul la Iad nu-şi va striga; Nici unul care parte mare la durere nu prea are Nu va dori mai mare caznă! Cu-n astfel avantaj, Să ne unim prin crez de neclintit Aşa cum nu găseşti în Ceruri, să ne cerem Străvechea noastră moştenire înapoi, Mai siguri de izbândă decât dacă ne-ar fi spus-o Propăşirea; Care să fie calea cea mai bună, Război deschis sau viclenie? Acum ne hotărâm.

Cine să spună ceva are acuma să vorbească."

Tăcu Satan şi îi urmă Moloh, rege purtător De sceptru, cel mai puternic şi mai furios, Din Spiritele ce-nfruntară Cerul, acum Şi mai turbat de deznădejde.

El se credea la fel Acelui Veşnic în putere Şi decât o mai prejos putere, preferă mai Degrabă nefiinţa; o dată cu-astă grijă

Plecă şi-această teamă: de Dumnezeu, de Iad Sau chiar mai mult, aşa că astfel grăi:

32

JOHN MILTON

"Votez pentru război deschis. La viclenii Că mă pricep, eu nu mă laud: îi las pe cei ce au Nevoie să urzească, atunci când e nevoie; Dar nu acum, căci cât ei pun la cale urzelile, Stau milioane de duhuri înarmate, aşteptând Semnalul luptei. Cum să stea, aici ei lâncezind, Fugiţii cei din Ceruri, în această genune a ruşinii, O temniţă a tiraniei, care domneşte prin întârzierea noastră? Nu! Mai bine înarmaţi Cu-a cerului furii şi flame, să-ncepem asaltul De nestăvilit, din ale noastre cazne, Arme crunte împotriva Călăului să facem; Răspuns la tunetul atotputernic S-audă tunetul din Iad şi fulgere de negru foc Să vadă, teroare răspândind în rândul îngerilor Şi chiar şi tronu-i îl învălui în foc ciudat şi sulf, Năpăstuiri de el scornite. Poate că, însă, Drumul pare dificil, să urci către-un duşman Ce este şi mai sus! Să ne-amintim de Adormitoarea apă a lacului acesta ai uitării Nu ne ameţeşte, că înnăscută

Ne e urcarea către sălaşul nostru; Căderea sau coborârea ne sunt străine.

Cine nu a simţit când crudul vrăjmaş

Ne-a alungat, batjocorindu-ne şi urmărindu-ne Prin hău, ce trudnic zbor şi ce sforţări Ca să ajungem atât de jos? Urcuşul, astfel, E uşor! însă de-ar fi din nou să provocăm Mânia celui Atotputernic, în feluri mai cumplite Să ne distrugă ar găsi, dacă se poate întâlni în Iad O frică şi mai mare! Ce poate fi mai rău Decât a sta aici, lipsiţi de fericire, sortiţi

PARADISUL PIERDUT

33

în văgăuna groaznică la mare suferinţă!

Acolo unde focul veşnic, fără speranţă

Vreodată de-a se stinge, vasal mâniei sale Necontenit ne arde, iar biciul nemilos Ne cheamă la pedeapsa neîndurată.

Mai nenorociţi de-atât, nu mai urmează

Decât moartea. De ce atunci să ne mai temem?

Să ne-ndoim cum că mânia i-am aţâţa mai mult?

Că ne-ar spulbera cu totul esenţa firii?

Mai bine decât etern să fim nenorociţi!

Sau, dacă-ntr-adevăr substanţa ne e divină

Şi nu-ncetează-a fi, atunci ne-aflăm în cea mai proastă stare şi-avem dovadă

Că puterea noastră e suficientă să deranjeze Cerul, prin hărţuieli necontenite să zguduiască