O a treia ceată, în pământ, îndată se formă, Cu forme diferite, în care, din gropile arzânde Prin ţevi ciudate umplând-o până
în colţurile cele mai ascunse.
PARADISUL PIERDUT
27
Ca într-o orgă, o pală doar de vânt, Dă glas apoi prin zecile de ţevi.
Afară din pământ, imens se-nalţă
O uriaşă lucrătură, ţâşnind înalt, în sunet De simfonii şi glasuri dulci
Clădită ca un templu, cu pilaştri-n jur Şi dorice coloane, purtând în cap De aur arhitrave; avea şi frize, şi cornişe Cu ornamente-n relief sculptate; La fel tavanul aurit era. Nici Babilonul, Ori marele Alcairo nu-l egalau în glorie, Durând lăcaşe lui Belus şi Serapis, zeii lor, înscăunându-şi zeii, când Siria şi Egiptul Se întreceau în lux şi bogăţie. Grămada Ce creştea se opri la înălţimea ei semeaţă.
Şi prin de bronz canaturi mari porţi deschiseră
Imense spaţii dezvăluind năuntru Cu line lespezi, bine lustruite; din bolţile-arcuite Printr-o subtilă vrajă, atârnă şiruri De înstelate lămpi şi felinare scânteinde, hrănite De naft şi de asfalt ce răspândesc lumină
Ca cea din cer. Grăbita hoardă
Admirând intră; lucrarea lăudând Şi lucrătorul. Mâna lui ştiută-i Prea bine în cer, căci îndrăgea să facă
Ziduri din cele mai înalte, în care îngeri Purtători de sceptre sălăşluiau ca prinţii, Iar la care supremul Rege, asemenea putere Le dăduse, Isându-i să conducă, fiecare în ierarhia sa, oşti lucitoare.
Neadorat n-a fost şi nici neauzit în vechea Grecie al său nume;
28
JOHN MILTON
în ţara Ausoniei, oamenii îl numeau Mulciber; Cum a căzut din Ceruri se povestea, Zvârlit de furiosul Jupiter, peste creneluri De cristal: o zi de vară a căzut, din zori Şi până-n seară şi din amurg până la răsărit O dată cu amurgul, din zenit se prăbuşi Asemeni unei stele căzătoare, Pe Lemnos, insula Egeei. Deşi se-nvârte vorba, Lumea se înşală, căci el, cu liota-i -cea rebelă, De mult se prăbuşise şi la nimic Nu-i folosea acum, că-nalte turnuri Ridicase-n ceruri; nu l-au scăpat nici ale sale Maşini măiastre, ci cu capul înainte a fost zvârlit Cu toată hoarda lui meşteşugită, în Iad Ca să clădească,
în acest timp heralzi înaripaţi, din ordinul Puterii suverane, cu obiceiuri groaznice, Cu sunet de trompete, printre oaste anunţară
Că un solemn consiliu urma ca să se ţină
La Pandemonium, capitala lui Satan Şi-a semenilor săi. Chemarea lor strigă
Pe cei mai vrednici din regimente şi din cete Şi cu sutele şi miile veniră la chemare.
Intrările se gâtuiră toate; la porţi Şi la portaluri, dar mai ales în spaţioasa încăpere, demonii colcăiau.
(Deşi întinsă precum câmpul
Unde eroi neînfricaţi obişnuiau să intre Călare, trecând prin faţa marelui Sultan.
Cavaleria păgână o provocau la luptă
Pe viaţă şi pe moarte, sau la duel cu lancea).
Pământul şi văzduhul şerpuiau de duhuri,
PARADISUL PIERDUT
29
Frecat de mii de aripi foşnitoare. Precum albinele în primăvară, când Soarele cu Taurul se însoţeşte Roiul şi-l strâng pe lângă stup şi zboară
Printre flori şi stropi de rouă, sau pe o scândură
Se adună, ce-i mahalaua cetăţilor de paie.
Plecată cu răşină de curând şi adunate acolo Vorbesc de trebi de stat; la fel roiră hoardele Din aer şi stăteau grupate; până când La un semnal, să vezi minune! Acei care păreau Acum că în mărime întrec pe ai Pământului Fii giganţi, mai mici decât cei mai mărunţi pitici Erau acum şi în locul strâmt intrară fără număr, Ca rasa de pigmei de după munţii indieni; Sau elfii, care în desfrânarea lor de miez de noapte, Văzuţi de vreun ţăran întârziat, lâng-o fântână
Sau la marginea unei păduri, sau poate De unul ce visează doar că-i vede, în timp ce De deasupra lui, Luna îl veghează
Şi apropiindu-şi de Pământ plutirea-i pală, în bucuria lor întind un dans, urechea Cu un cânt plăcut vrăjind-o; numaidecât De fericire şi de spaimă inima începe să îi bată.
Astfel şi spiritele fără trup, imensa formă
Şi-o reduc, şi chiar de fără număr, în sala Curţii infernale, se simt în largul lor.
însă-năuntru, în dimensiunea lor de dinainte, Marii serafici Lorzi şi Heruvimi, La loc secret şi la un sfat de taină se adună, O mie semizei, pe scaune de aur, la un sobor De plin şi numeros. După o clipă de tăcere, Se citiră chemările şi marele consiliu începu.
Cartea a li-a Pe tron înalt, regal, ce de departe întrecea în bogăţie Ormuzul, Indul, Ori minunatul Orient, cu ţările în care Plouă peste barbarii regi, cu perle şi cu aur, Stătea Satan, cel înălţat prin merit La rangul său malefic; şi, din disperare, Mai sus decât a sa speranţă ridicat, el năzuieşte Cu mult mai sus, fără odihnă să se războiască
Cu Cerul; învăţ din neizbândă netrăgând, Trufaşul gând astfel dezvălui:
