Deodată, stând lângă mine, Augustus a spus în șoaptă:
— Ei cred cu tărie în etalarea afecţiunii în public.
— Ce e cu acele „mereu“?
Sunetele ca de sorbituri s-au intensificat.
— „Mereu“ e chestia lor. Ei se vor iubi mereu unul pe altul și altele de genul acesta. Aș estima că
și-au trimis reciproc cuvântul mereu de un milion de ori în ultimul an.
Au mai apărut două mașini, care i-au luat pe Alisa și pe Michael. Nu mai eram acum decât Augustus și cu mine, privindu-i pe Isaac și pe Monica — continuau cu înfrigurare să se atingă, de parcă n-ar fi fost rezemaţi de un loc sfânt. Mâna lui îi căuta sânul prin bluză, prinzându-i-l, cu palma liniștită, în timp ce degetele i se mișcau de jur împrejur. Mă întrebam dacă era o senzaţie plăcută.
Nu părea să fie, dar am hotărât să-l iert pe Isaac pe motiv că avea să devină orb. Simţurile trebuie
33/462
hrănite atâta timp cât încă mai există dorinţă și tot tacâmul.
— Imaginează-ţi ultimul drum la spital, am spus încet. Ultima dată când mai conduci o mașină.
Fără să se uite la mine, Augustus a spus:
— Hazel Grace, îmi ucizi vibraţia. Eu încerc să observ iubirea tânără în ciudăţenia ei plină de splendori.
— Mă gândesc că el îi maltratează sânul, i-am spus.
— Da, e greu de stabilit dacă el încearcă s-o excite sau îi face un examen al sânului.
Apoi, Augustus Waters a vârât mâna în buzunar și a scos taman un pachet de ţigări. L-a deschis și și-a pus o ţigară între buze.
— Serios? l-am întrebat. Crezi că asta e ceva mișto? O, Dumnezeule, tocmai ai reușit să strici toată treaba.
— Care toată treaba? m-a întrebat, întorcându-se spre mine.
Ţigara i se bălăbănea neaprinsă în colţul gurii.
— Toată treaba când un băiat care nu e lipsit de farmec și nici de inteligenţă sau care nu e deloc
34/462
inacceptabil se zgâiește la mine și subliniază fe-lurile în care „întru totul“ este folosit incorect și care mă compară cu o actriţă și mă invită să vedem un film la el acasă. Dar, desigur, există întotdeauna o hamartia 1, iar a ta este că, o, Doamne, în pofida faptului că ai AVUT NENOROCITUL ACELA DE CANCER, dai bani unei companii în schimbul șansei de a dobândi ȘI MAI MULT CANCER. O, Dumnezeule! Dă-mi voie să te asigur că a nu putea să respiri E NAȘPA! Cum nu se poate mai dezamăgitor. Total.
— O hamartia? m-a întrebat el, ţinând în continuare ţigara în gură.
Asta îi încorda maxilarul. Din nefericire, avea un maxilar al naibii de sexy.
—
O
greșeală
tragică,
i-am
explicat,
întorcându-mă cu spatele la el.
Am pornit spre trotuar, lăsându-l pe Augustus Waters în urma mea, apoi am auzit o mașină care pornea în josul străzii. Era mama. Așteptase ca eu să-mi fac prieteni sau, mă rog, ce-or fi fost ei.
Am simţit cum mă cuprinde un ciudat amestec de dezamăgire și de furie. Nici măcar nu știam
35/462
exact ce sentiment era, zău așa, ci doar că era din plin, și că aș fi vrut să-l pocnesc pe Augustus Waters și de asemenea să-mi înlocuiesc plămânii cu plămâni care să-și facă treaba. Stăteam cu bascheţii mei Chuck Taylor pe marginea trotuarului, cu butelia de oxigen și tot harnașamentul în căruciorul de lângă mine și, exact când mama a tras pe dreapta, am simţit cum o mână mă prinde strâns.
Mi-am tras mâna să mă eliberez din strânsoare și m-am întors spre el.
— Ele nu te ucid dacă nu le aprinzi, mi-a spus când mama a ajuns lângă trotuar. Iar eu niciodată
n-am aprins vreuna. E o metaforă, înţelegi? Pui lucrul ucigător drept între dinţi, dar nu-i dai puterea să-și înfăptuiască omorul.
— E o metaforă, am repetat, nesigură.
Mama trăgea de timp.
— E o metaforă, mi-a confirmat.
— Îţi alegi obiceiurile pe baza rezonanţelor lor metaforice… i-am spus.
— A, da.
36/462
Mi-a zâmbit. Acel zâmbet mare, strâmb, adevărat.
— Hazel Grace, eu cred cu tărie în metafore.
M-am întors spre mașină. Am ciocănit în geam. Acesta a coborât.
— Mă duc la un film cu Augustus Waters, i-am spus. Te rog să-mi înregistrezi următoarele câteva episoade din maratonul ANTM.
1 Greșeală, cusur care cauzează căderea eroului din tragedii.
Capitolul doi Augustus Waters conducea groaznic. Fie că
