Isaac s-a întors și a luat-o la fugă pe scări, urcând câte două trepte deodată.
Augustus Waters s-a întors spre mine.
— Întru totul, a spus el.
— Întru totul? am întrebat eu.
28/462
— Suntem întru totul în inima lui Iisus, a răspuns el. Credeam că suntem în subsolul unei biserici, dar suntem întru totul în inima lui Iisus.
— Cineva ar trebui să-i spună lui Iisus, am zis eu. Vreau să spun, probabil că e periculos să adă-postești copii cu cancer în inima ta.
— I-aș spune eu, a zis Augustus, dar, din nefericire, sunt blocat întru totul în inima Lui, așa că
El nu va putea să mă audă.
Am râs. El a clătinat din cap, mărginindu-se să
mă privească.
— Ce e? l-am întrebat.
— Nimic, mi-a răspuns.
— Atunci, de ce mă privești în felul ăsta?
Augustus a schiţat un zâmbet.
— Deoarece ești frumoasă. Îmi face plăcere să
privesc oameni frumoși și, cu ceva timp în urmă, m-am hotărât să nu-mi interzic plăcerile mai simple ale vieţii.
A urmat un moment de tăcere stânjenitor.
Augustus a lămurit lucrurile:
29/462
— Vreau să spun, mai ales dat fiind că, așa cum ai subliniat tu cu fineţe, cu toţii vom sfârși în uitare și așa mai departe.
Am scos un sunet de tuse vagă, ușor batjocoritor, sau am oftat, sau am expirat, apoi am spus:
— Nu sunt frum…
— Ba ești ca o Natalie Portman de zile mari.
Ca Natalie Portman în V de la Vendetta.
— Nu l-am văzut, i-am zis.
— Zău? m-a întrebat el. O fată superbă, cu păr ca de zână, căreia îi displace autoritatea și nu se poate abţine să nu se îndrăgostească de un băiat despre care știe că înseamnă necazuri. După câte îmi dau eu seama, e autobiografia ta.
Fiecare silabă rostită de el însemna flirt. Sincer, mă cam excitase. Nici măcar nu știam că
băieţii mă puteau excita — nu așa, ca în viaţa reală.
O fată mai mică a trecut pe lângă noi.
— Ce mai faci, Alisa?
Ea a zâmbit și a mormăit:
— Bună, Augustus.
— Oameni de la Memorial, mi-a explicat el.
30/462
Spitalul Memorial era cel mai mare spital destinat cercetărilor.
— Unde te duci?
— La spitalul pentru copii, i-am spus, cu o voce mai firavă decât m-aș fi așteptat să fie.
El a dat aprobator din cap. Se părea că discuţia noastră luase sfârșit.
— Bine, am spus, dând vag din cap spre treptele care ne conduceau afară Întru totul din Inima lui Iisus. Mi-am pus căruciorul pe roţi și am pornit. El șontâcăia alături de mine.
