rănească mai rău decât mă rănisem singură.
— Așa n-o să mă convingi deloc să te ajut, Pasifae.
— Să mă ajuţi? Te rog. Doar eu te-am scos de pe bancul ăla de nisip care trece drept insulă. Am auzit că dormi în tovărășia leilor și a mistreţilor. Bine, pentru tine e un pas înainte. După Glaucos, calmarul.
— Dacă n-ai nevoie de mine, o să mă întorc bucuroasă la bancul meu de nisip.
— Ei, haide, soro, nu fi așa acră, glumesc și eu. Ia uite ce-ai crescut, ai reușit să te strecori pe lângă Scylla! Am știut c-am făcut bine să te chem pe tine, și nu pe lăudărosul ăla de Aietes. Nu mai face faţa asta.
Deja am pus niște aur deoparte pentru familiile oamenilor pe care i-am pierdut.
— Aurul nu le redă viaţa.
— Se vede că nu ești regină. Crede-mă, cele mai multe familii preferă
aurul. Ei bine, mai ai vreo…
Însă n-a apucat să termine. A gemut și și-a înfipt unghiile în umărul unei slujnice îngenuncheate la picioarele ei. Până acum n-o observasem pe fată, însă am văzut că avea pielea braţului vânătă și mânjită de sânge.
— Afară! am urlat. Afară toată lumea. Nu-i de voi aici.
M-am bucurat o clipă văzând cât de iute i-au luat-o ajutoarele la fugă.
M-am întors spre sora mea.
— Deci?
Încă se schimonosea de durere.
— Ce crezi? Au trecut atâtea zile și nici măcar nu mișcă. Trebuie scos cu cuţitul.
Și-a desfăcut veșmintele, dezvelindu-și pielea umflată. De-a lungul burţii, de la stânga la dreapta, s-a mișcat o undă, apoi a luat-o înapoi.
Nu prea mă pricepeam la moșit. Nu ajutasem defel când născuse mama și nici vreuna dintre verișoare. Mi-am amintit că auzisem totuși câte ceva.
— Ai încercat să-l împingi afară stând în genunchi?
— Bineînţeles că am încercat! a strigat ea cuprinsă de un nou spasm.
Doar am născut opt prunci! Taie-mi burta odată și scoate blestemăţia aia!
Am scos din traistă o poţiune contra durerii.
— Ești proastă? Doar n-o să mă adormi ca pe un ţânc. Dă-mi scoarţa de salcie.
— Salcia e pentru dureri de cap, nu pentru intervenţii chirurgicale.
— Dă-mi-o odată!
I-am dat-o și a golit îndată sticluţa.
— Dedal, ia cuţitul, s-a răstit.
Uitasem că e cu noi. Stătea lângă ușă, perfect nemișcat.
— Pasifae, i-am zis, nu fi îndărătnică. Doar ai trimis după mine, așa că pune-mă pe mine la treabă.
A hohotit cu un sunet sălbatic.
— Crezi că am încredere în tine la așa ceva? Pe tine te ţin pentru la urmă. Oricum, se potrivește s-o facă Dedal, știe el de ce. Nu-i așa, meștere? Să-i spunem acum soră-mii sau să rămână surpriză?
— O voi face eu, mi-a zis Dedal. E însărcinarea mea.
S-a dus la masă și a luat cuţitul. Tăișul îi era ascuţit de tăia firu-n două.
Pasifae l-a prins pe Dedal de mână.
— Nu uita! l-a atenţionat. Nu uita ce-o să fac dacă îţi trece prin cap să calci pe-alături.
A încuviinţat blajin, deși pentru prima oară i-am citit în privire un început de mânie.
Pasifae și-a trecut unghia de-a curmezișul burţii, în partea de jos, lăsând în urmă o dâră roșie.
— Aici, a indicat ea.
Încăperea era încinsă și înăbușitoare. Am simţit că mi se umezesc mâinile. Cum de reușea Dedal să ţină cuţitul fără să-i tremure mâna, nu știu. Vârful s-a înfipt în pielea surorii mele și sângele a gâlgâit afară, roșu amestecat cu auriu. Dedal își încordase braţele și fălcile de efort. I-a luat ceva, căci pielea nemuritoare a surorii mele i se împotrivea, însă
Dedal a tăiat mai departe, cu cea mai mare atenţie. Până la urmă, mușchii strălucitori s-au despicat și carnea de sub ei s-a desfăcut.
