— Tatăl meu locuiește departe de aici, am spus.
Am așteptat să mă întrebe cine e. Un lampagiu, ar fi bună gluma. Am zâmbit singură.
— Atunci mai este, poate, altă gazdă, ca să-i mulţumim? Vreun unchi sau frate?
— Dacă doriţi să-i mulţumiţi gazdei, mulţumiţi-mi mie. E doar casa mea.
Când mi-am terminat vorba, aerul încăperii s-a schimbat dintr-odată.
Am ridicat carafa.
— S-a golit, am zis. Să vă mai aduc.
Mi-am auzit răsuflarea când m-am întors. Simţeam cele douăzeci de trupuri umplând tot spaţiul din spatele meu.
La bucătărie am luat o poţiune în mână. Ești caraghioasă, mi-am zis.
S-au mirat să găsească o femeie singură, atâta tot. Însă degetele mi se mișcau parcă de la sine. Am destupat un borcănaș, am turnat conţinutul în vin și am adăugat miere și zer ca să acopăr gustul. Am ieșit cu carafa în mână. Douăzeci de priviri îmi urmăreau fiecare mișcare.
— Poftiţi, am zis. Cel mai bun vin l-am păstrat la sfârșit. Trebuie să
beţi din el. E din cea mai de soi podgorie din Creta.
Au zâmbit, mulţumiţi de belșugul cu care-i răsfăţam. M-am uitat cum își umplu pocalele. I-am văzut cum beau. Pesemne că aveau burţile ca niște butoaie. Farfuriile erau goale, linse. Bărbaţii au început să discute între ei, aplecaţi, cu glasuri scăzute.
Vocea îmi suna prea tare de-acum.
— Ei, v-am ospătat bine. Vreţi să-mi spuneţi cum vă cheamă pe fiecare?
Au ridicat ochii, furișându-și privirile, iute ca dihorii, spre conducătorul lor, care s-a sculat în scrâșnetul banchetei pe piatră.
— Zi-ne mai întâi numele tău.
În glas i se simţea ceva anume. Mi-a venit să rostesc chiar în clipa aceea farmecul care i-ar fi adormit pe toţi. Însă, chiar și după atâţia ani, ceva din mine spunea doar ce i se poruncea să spună.
— Circe, i-am răspuns.
Numele nu a însemnat nimic pentru ei. A căzut pe podea ca un bolovan. Banchetele au scrâșnit în același timp. Toţi bărbaţii se ridicau, fără să mă scape din ochi. Și tot nu am zis nimic. Tot mi-am spus că
sigur mă înșel. Doar le dădusem să mănânce. Îmi mulţumiseră. Erau musafirii mei.
Căpitanul s-a îndreptat spre mine. Era mai înalt și truda de zi cu zi îi dezvoltase musculatura. Mi-am zis… nu știu. Că eram prostuţă. Că o să
se întâmple altceva. Că băusem prea mult din vinul meu și că-mi trezea toate fricile astea. Că o să vină tata. Tata! Nu voiam să fiu neghioabă și să fac tărăboi din nimica toată. Parcă-l și auzeam pe Hermes povestind mai târziu. Mereu cu istericalele ei.
Căpitanul era de-acum aproape. Îi simţeam căldura pielii. Faţa îi era brăzdată și crăpată ca o albie veche de pârâu. Tot așteptam să-mi adreseze o vorbă oarecare, să-mi ofere mulţumiri, să mă întrebe ceva.
Undeva în palatul ei, sora mea râdea de mine. Toată viaţa ai fost o mielușea. Să vezi ce rău o să-ţi pară acum. Da, tată, da, tată. Să vezi dacă te ajută cu ceva.
Mi-am dus limba la buze.
— Aș putea…
Bărbatul m-a împins tare în zid. M-am izbit cu capul de pietrele colţuroase și am văzut scântei. Am deschis gura să strig farmecul, însă
și-a vârât braţul în traheea mea, gâtuindu-mă până am amuţit. Nu puteam să vorbesc. Nu puteam să respir. M-am luptat, însă era mai puternic decât mă așteptasem sau poate eram eu mai slabă. M-a uimit să-l simt dintr-odată îndesat în mine, cât era de greu, cu pielea unsuroasă lipită de a mea. Eram încă buimacă, nevenindu-mi să cred.
Cu dreapta mi-a smuls veșmintele, cu gesturi pricepute. Cu stânga se apăsa în gâtlejul meu. Deși spusesem că nu mai e nimeni pe insulă, învăţase că mai bine nu se încumetă. Sau poate nu-i plăceau ţipetele.
Nu știu ce făceau oamenii săi. Poate priveau. Dacă ar mai fi fost în viaţă, leoaica ar fi spart ușa și mi-ar fi sărit în ajutor, însă acum era cenușă în vânt. Auzeam porcii guiţând afară. Ţin minte că m-am gândit, goală pe piatra aspră: la urma urmei, sunt nimfă. Așa ceva ni se-ntâmplă cel mai adesea celor din stirpea noastră.
O muritoare ar fi leșinat, însă eu am rămas trează până la capăt. Întrun târziu, l-am simţit pe bărbat tremurând și braţul i s-a înmuiat.
Gâtlejul îmi era strivit ca un buștean putred. Nu reușeam să mă mișc. O
picătură de sudoare i s-a prelins din păr pe pieptul meu gol. I-am auzit pe oamenii lui vorbind. A murit? zicea unul. Sper că nu e moartă, că
urmez eu la rând. De după umărul căpitanului s-a ivit un chip. Are ochii deschiși.
Căpitanul s-a dat în spate și a scuipat pe podea. Picătura vâscoasă
tremura pe piatră. Stropul de sudoare luneca mai departe, săpându-și brazda unsuroasă. O scroafă a ţipat în curte. Am înghiţit spasmodic.
Mi-a trosnit gâtlejul. Atunci am simţit că se sapă un gol în mine.
Farmecul adormitor pe care voisem să-l rostesc se veștejise, nu mai era bun de nimic, nici dacă aș fi vrut să încerc să-l repet. Însă nu voiam.
Mi-am ridicat ochii spre chipul zbârcit al bărbatului. Ierburile acelea mai aveau o întrebuinţare, o știam prea bine. Am tras aer în piept și mi-am rostit cuvântul.
