— Ţi-am făcut pere îndulcite cu miere, i-am spus.

A ridicat mâna, să-mi arate poama pe jumătate mâncată, lucind de suc.

— Le-am găsit, mulţumesc. Vreau să-ţi arăt ceva.

M-am șters de pământ și l-am urmat pe cărarea din pădure, spre peșteră. Înăuntru era o barcă mică, asemănătoare cu a lui Glaucos.

— A cui e? l-am întrebat. Unde sunt oamenii?

A clătinat din cap. Era roșu în obraji și îi străluceau ochii.

— E a mea, mamă. Mi-a venit ideea înainte să sosească oamenii, dar după ce i-am văzut, m-am mișcat mult mai iute. Mi-au dat din uneltele lor și m-au învăţat cum să-mi fac altele. Cum ţi se pare?

Acum, că mă uitam mai bine, vedeam că pânza era cusută din cearșafurile mele și șipcile erau aspre și pline de așchii. Eram furioasă, însă pe de altă parte plesneam și de mândrie, minunându-mă. Fiul meu o construise de unul singur, doar cu niște unelte simple și cu voinţa sa.

— E foarte bine lucrată, am zis.

A zâmbit larg.

— Este, nu-i așa? El mi-a spus să păstrez taina. Însă nu voiam să ţi-o ascund. M-am gândit…

S-a oprit când mi-a văzut faţa.

— Cine ţi-a zis?

— E-n regulă, mamă, nu vrea să-mi facă niciun rău. M-a ajutat. Mi-a mărturisit că pe vremuri venea des pe aici. Că sunteţi prieteni vechi.

Prieteni vechi. Cum de nu văzusem primejdia? Acum mi-am amintit ce bucuros părea Telegonus când se întorcea seara acasă. Și nimfele mele se întorceau cu aceeași expresie pe chip. Atena nu putea să

pătrundă prin vraja pe care o urzisem, căci nu avea nicio putere în lumea morţilor. Însă el mergea peste tot. Când nu dădea cu zarul, conducea chiar el sufletele până la porţile lui Hades. Zeul care-și vâra nasul peste tot, zeul schimbării.

— Hermes nu mi-e deloc prieten. Spune-mi tot ce aţi vorbit. Acum.

S-a înroșit la faţă, cuprins de jenă.

— A zis că poate să mă ajute și m-a ajutat. Că trebuie să trec repede la fapte. Dacă vreau să smulg coaja de pe o rană, mi-a spus, cel mai bine e să mă mișc iute. N-o să-mi ia nicio jumătate de lună. La primăvară o să fiu deja înapoi. I-am făcut proba în golf și e trainică.

Mi-a vorbit cu atâta exaltare, încât de-abia am reușit să-l urmăresc.

— Cum adică? Ce n-o să-ţi ia nicio jumătate de lună?

— Călătoria spre Itaca. Hermes e convins că poate să mă călăuzească

astfel încât să ocolim monștrii, așa că n-ai de ce să te temi. Dacă plec

odată cu mareea de la amiază, voi ajunge la cea mai apropiată insulă

înainte să se întunece.

Amuţisem de parcă îmi smulsese limba din gură.

Mi-a pus mâna pe umăr.

— Nu trebuie să-ţi faci griji. Voi fi în siguranţă. Hermes îmi e strămoș, din sângele tatei. Nu m-ar trăda niciodată. Mamă, tu mă auzi?

Mă cerceta neliniștit pe sub șuviţele de păr.

Mi-a îngheţat sângele în vene când l-am văzut atât de copilăros. Oare și eu fusesem așa o copilă?

— E un zeu al minciunilor, am spus. Doar nătărăii se încred în el.

A roșit, însă pe chip îi apăruse o expresie sfidătoare.

— Știu cine este. Nu mă încred în el și atât. O să am arcul cu mine. Și oricum a început să mă înveţe să arunc cu lancea. Mi-a arătat un băţ

care avea legat la un capăt un cuţit vechi de bucătărie al meu. Pesemne că mi-a citit groaza pe chip, căci a urmat: însă n-o să am nevoie de ea.

În Itaca se ajunge în câteva zile și apoi o să fiu în siguranţă lângă tata.

Stătea aplecat în faţă, cu un aer serios. Credea că-mi răspunsese la toate obiecţiile. Era mândru de el și bucuros de planurile pe care tocmai și le făurise. Cât de ușor îi veneau pe limbă vorbe ca în siguranţă, tata. Am simţit că mă cuprinde pe loc o furie lucidă.

— De ce-ţi închipui că o să te primească în Itaca cu braţele deschise?

Nu știi decât povești despre tatăl tău. Și deja are un fiu. Crezi că lui Telemah o să-i convină să se trezească cu un frate bastard?

S-a strâmbat puţin când a auzit de bastard, însă mi-a răspuns curajos:

— Nu cred că s-ar supăra. Nu mă duc să-i iau regatul, nici moștenirea și o să-l lămuresc în privinţa asta. O să stau toată iarna și așa o să avem timp să ne cunoaștem.

— Așadar, te-ai hotărât. Ai făcut planul cu Hermes și acum nu mai aștepţi decât să-ţi urez eu vânt din pupă.

S-a uitat nesigur la mine.

— Ce zice Hermes atotștiutorul despre sora lui, care te vrea mort? Ţi-a zis că o să mori ucis de cum o să părăsești insula?

Mai că a oftat.

— Mamă, a trecut mult timp de-atunci. Sigur a uitat.

— Să uite? Glasul meu zgâria parcă pereţii peșterii. Ești neghiob?

Atena nu uită. O să te hăpăie dintr-o înghiţitură, cum vânează bufniţa un șoricel prostuţ.

Pălise la faţă, însă nu s-a lăsat, ca un viteaz ce era.

— O să încerc oricum.