Tata n-a răspuns. Fiica nu-știu-cui se trezise preschimbată în pasăre.
Boreas și Apollo se ciondăniseră pe tânărul îndrăgit până când acesta a murit. Boreas a zâmbit șiret pe divanul lui de ospăţ. Torţele pâlpâiau în rafalele glasului său.
— Crezi că i l-aș fi lăsat lui Apollo? Nu merita așa un boboc de băiat.
I-am suflat flăcăului un disc în căpăţână, de i-am arătat eu scârbei ăleia de pe Olimp.
Hohotele unchilor mei au stârnit haosul – delfini chiţăind, foci lătrând și valuri izbindu-se de stânci. Pe lângă noi a trecut un grup de nereide albe ca pântecele ţiparilor, în drum spre palatele lor de sare.
Perses mi-a azvârlit o migdală în faţă.
— Ce-ai păţit de la o vreme?
— Poate s-a îndrăgostit, a zis Pasifae.
— Ha! a râs Perses. Tata nici n-are cui s-o dea. Crede-mă că s-a străduit.
Mama s-a uitat peste umărul ei delicat.
— Măcar nu mai trebuie să-i auzim glasul.
— Hai c-o fac eu să vorbească. Ia uitaţi-vă.
Perses m-a ciupit zdravăn de braţ.
— Te-ai ospătat prea de tot, a râs sora mea de el.
Perses a roșit.
— E o ciudată, atâta tot. Ne ascunde ceva. M-a prins de încheietură.
Ce ţii acolo în mână tot timpul? Ţine ceva. Deschideţi-i palma.
Pasifae mi-a deschis pumnul deget cu deget, înţepându-mă cu unghiile ei lungi.
Și-au plecat privirile ca să se uite. Sora mea a scuipat.
— Nimic.
Mama a mai plodit un băiat. Tata l-a binecuvântat, fără să mai profeţească nimic, așa că mama a căutat un loc numai bun unde să se descotorosească de el. De-acum mătușile mele se învăţaseră minte și și-au ţinut mâinile la spate.
— Îl iau eu, am zis.
Mama a pufnit dezgustată, însă de-abia aștepta să-și etaleze noul șirag de chihlimbar.
— Bine. Măcar ești și tu bună la ceva. N-aveţi decât să croncăniţi unul la altul.
Aietes, așa îl numise tata. Vulturul. Îi simţeam pe braţe pielea caldă
ca o piatră încinsă de soare și catifelată ca o petală de floare. Nu mai văzusem prunc atât de liniștit. Mirosea a miere și a flăcări proaspăt înteţite. Mânca din mâna mea și nu tresărea când îmi auzea glasul pierit. Nu voia decât să doarmă culcușit la gâtul meu și să-i spun povești. De câte ori era cu mine simţeam un val care-mi năpădea gâtlejul – așa îl iubeam de tare, că uneori amuţeam de tot.
Și el părea să mă iubească, mare minunăţie. Circe a fost primul cuvânt pe care l-a rostit, urmat de soră. Mama ar fi fost geloasă dacă ar fi băgat de seamă. Perses și Pasifae stăteau cu ochii pe noi, să vadă dacă
începe gâlceava. Ce gâlceavă? Nici gând de-așa ceva. Aietes i-a cerut voie tatei să plece din palat și a găsit un ţărm pustiu unde să stăm. Era o plajă micuţă și albicioasă, iar copacii erau piperniciţi ca tufele, însă
mie locul mi se părea un peisaj măreţ și sălbatic.
Cât ai clipi din ochi, s-a făcut mai înalt decât mine, însă tot braţ la braţ mergeam. Pasifae ne zicea dispreţuitoare că părem doi îndrăgostiţi, eram cumva de soiul zeilor ălora care se împerechează cu fraţii și surorile lor? I-am răspuns că, odată ce-i trecuse prin cap așa ceva, sigur ne-o luase ea înainte. Era o insultă grosolană, însă Aietes a râs, așa că m-am simţit isteaţă ca Atena, sclipitoarea zeiţă a înţelepciunii.
Mai târziu, lumea avea să spună că Aietes e ciudat din cauza mea. N-am cum să dovedesc neadevărul. Însă, din câte îmi amintesc, el era dinainte o fiinţă stranie, altfel decât toţi zeii pe care-i știam. Încă de mic părea să înţeleagă tot ce le scăpa celorlalţi. Știa numele monștrilor ce trăiau în cele mai întunecate cotloane ale mării. Știa că ierburile pe care Zeus i le turnase lui Cronos pe gât se numeau pharmaka. Cu ele puteai să faci minuni, iar unele creșteau din sângele zeiesc vărsat.
Continua să mă impresioneze.
— Cum de-ţi ajung la ureche asemenea lucruri?
— Ascult.
Și eu ascultasem, însă nu eram moștenitorul favorit al tatei. Aietes era chemat să ia parte de câte ori ţinea sfat. Și unchii mei începuseră
să-l invite în palatele lor. Îl așteptam în odaia mea să se întoarcă și să
mergem împreună pe ţărmul acela pustiu, ca să stăm pe stânci, cu spuma mării la picioare. Îmi lăsam obrazul pe umărul lui și-mi punea întrebări la care nu mă gândisem niciodată și de-abia dacă puteam să le pricep; de pildă: Cum îţi simţi propria zeitate?
— Cum adică?
— Uite, hai să-ţi spun cum mi-o simt pe a mea. Ca o coloană de apă
