temeam de durerea care mă aștepta. Altceva mă îngrozea: că tăișul n-o să pătrundă deloc. Că o să treacă prin mine ca printr-un vălătuc de fum.

Nu a trecut. Pielea mi s-a despicat la atingerea tăișului și m-a săgetat o durere ca un fulger argintiu și fierbinte. Sângele mi s-a prelins roșu, căci nu aveam puterea unchiului meu. Rana a picurat multă vreme, apoi carnea a început să se închege la loc. Am stat și am privit, apoi mi-a venit în minte un gând nou. Mi-e rușine să-l mărturisesc, pare atât de elementar, ca un prunc ce-și descoperă propria mână. Însă doar asta eram și eu pe atunci: un prunc.

Iată ce m-am gândit: că până atunci viaţa mea fusese doar negură și adâncuri, însă nu eram una cu apa aceea neagră. Eram o făptură din ea.

Capitolul 3

Când m-am trezit, Prometeu dispăruse. Podeaua fusese spălată de sângele auriu. Gaura în care-i ţintuiseră lanţurile se netezise. O

verișoară naiadă mi-a dat de știre că-l duseseră pe un pisc de stâncă din Caucaz și-l lăsaseră încătușat acolo. Un vultur primise poruncă să vină

în miezul fiecărei zile ca să-i ciugulească ficatul și să i-l mănânce pe loc, așa, crud și aburind cum era. Ce pedeapsă înfiorătoare, a zis ea înfăţișându-mi încântată fiecare detaliu: pliscul însângerat, măruntaiele ferfeniţite care se refăceau, pentru ca apoi să fie smulse iarăși. Îţi închipui așa ceva?

Am închis ochii. Mai bine-i duceam o lance sau o altă armă, să aibă

cu ce să se apere. Însă era o prostie. Nu voia nimic. Doar se predase singur.

Până la luna nouă deja nu se mai vorbea de pedeapsa aplicată lui Prometeu. O driadă înţepase o Graţie cu un ac de păr. Unchiul Boreas și Apollo Olimpianul se îndrăgostiseră amândoi de un tânăr muritor.

Am așteptat până s-au oprit unchii mei din bârfit.

— Se mai știe ceva de Prometeu?

S-au strâmbat de parcă le întinsesem un platou cu mâncare stricată.

— Ce să se mai știe?

Mă durea palma unde mă tăiasem cu pumnalul, deși firește că nu rămăsese niciun semn.

— Tată, Zeus o să-l elibereze vreodată pe Prometeu?

Tata era cu ochii la piesele lui de joc.

— Doar dacă primește ceva mai bun în schimb.

— Ce anume?

Tata n-a răspuns. Fiica nu-știu-cui se trezise preschimbată în pasăre.

Boreas și Apollo se ciondăniseră pe tânărul îndrăgit până când acesta a murit. Boreas a zâmbit șiret pe divanul lui de ospăţ. Torţele pâlpâiau în rafalele glasului său.

— Crezi că i l-aș fi lăsat lui Apollo? Nu merita așa un boboc de băiat.

I-am suflat flăcăului un disc în căpăţână, de i-am arătat eu scârbei ăleia de pe Olimp.

Hohotele unchilor mei au stârnit haosul – delfini chiţăind, foci lătrând și valuri izbindu-se de stânci. Pe lângă noi a trecut un grup de nereide albe ca pântecele ţiparilor, în drum spre palatele lor de sare.

Perses mi-a azvârlit o migdală în faţă.

— Ce-ai păţit de la o vreme?

— Poate s-a îndrăgostit, a zis Pasifae.

— Ha! a râs Perses. Tata nici n-are cui s-o dea. Crede-mă că s-a străduit.

Mama s-a uitat peste umărul ei delicat.

— Măcar nu mai trebuie să-i auzim glasul.

— Hai c-o fac eu să vorbească. Ia uitaţi-vă.

Perses m-a ciupit zdravăn de braţ.

— Te-ai ospătat prea de tot, a râs sora mea de el.

Perses a roșit.

— E o ciudată, atâta tot. Ne ascunde ceva. M-a prins de încheietură.

Ce ţii acolo în mână tot timpul? Ţine ceva. Deschideţi-i palma.

Pasifae mi-a deschis pumnul deget cu deget, înţepându-mă cu unghiile ei lungi.

Și-au plecat privirile ca să se uite. Sora mea a scuipat.

— Nimic.

Mama a mai plodit un băiat. Tata l-a binecuvântat, fără să mai profeţească nimic, așa că mama a căutat un loc numai bun unde să se descotorosească de el. De-acum mătușile mele se învăţaseră minte și și-au ţinut mâinile la spate.

— Îl iau eu, am zis.

Mama a pufnit dezgustată, însă de-abia aștepta să-și etaleze noul șirag de chihlimbar.

— Bine. Măcar ești și tu bună la ceva. N-aveţi decât să croncăniţi unul la altul.

Aietes, așa îl numise tata. Vulturul. Îi simţeam pe braţe pielea caldă

ca o piatră încinsă de soare și catifelată ca o petală de floare. Nu mai văzusem prunc atât de liniștit. Mirosea a miere și a flăcări proaspăt înteţite. Mânca din mâna mea și nu tresărea când îmi auzea glasul pierit. Nu voia decât să doarmă culcușit la gâtul meu și să-i spun povești. De câte ori era cu mine simţeam un val care-mi năpădea gâtlejul – așa îl iubeam de tare, că uneori amuţeam de tot.

Și el părea să mă iubească, mare minunăţie. Circe a fost primul cuvânt pe care l-a rostit, urmat de soră. Mama ar fi fost geloasă dacă ar fi băgat de seamă. Perses și Pasifae stăteau cu ochii pe noi, să vadă dacă

începe gâlceava. Ce gâlceavă? Nici gând de-așa ceva. Aietes i-a cerut voie tatei să plece din palat și a găsit un ţărm pustiu unde să stăm. Era o plajă micuţă și albicioasă, iar copacii erau piperniciţi ca tufele, însă

mie locul mi se părea un peisaj măreţ și sălbatic.