toţi bolovanii. Răsuflarea mi se tăiase aproape de tot. Am deschis ușa.

Trei chipuri m-au privit tresărind. Telegonus s-a ridicat în picioare.

— Mamă?

Am trecut iute pe lângă el. Cerul se deschisese deja și fiecare clipă

devenise primejdioasă. Nu-mi trebuia decât lancea. Am apucat-o de coada ei strâmbă și i-am simţit mirosul dulceag de otravă. Parcă mi s-a mai limpezit un pic mintea. Nici măcar Atena nu ar risca atât de mult.

M-am dus cu ea în sală și mi-am luat locul lângă vatră. Au venit și ei nesiguri lângă mine. N-am mai apucat să-i previn. Strălucirea ei a fulgerat încăperea și aerul s-a făcut argintiu. Platoșa îi lucea de parcă ar fi fost încă pe jumătate topită. Creasta coifului se înălţa ţepoasă

deasupra noastră.

Mă sfredelea cu privirea. Avea glasul întunecat ca metalele în mină.

— Ţi-am spus că o să-ţi pară rău dacă trăiește.

— Te-ai înșelat, am zis.

— Mereu ai fost obraznică, titanidă.

Dintr-odată, parcă pentru a mă jigni cu interesul ei aprins, s-a întors spre Telemah, care îngenunchease lângă Penelopa.

— Fiu al lui Odiseu, a zis ea cu glas măgulitor. Zeus a prorocit că la apus se va înălţa un nou imperiu. Într-acolo a fugit Enea, cu restul troienilor săi, pe când mie îmi revin grecii, ca putere pe potrivă, care să

le ţină piept. Pământul e roditor și bogat, înţesat cu vietăţi de câmpie și pădure, în copaci atârnă poame de toate soiurile. Acolo vei întemeia un oraș prosper, vei clădi ziduri trainice și vei da legi care să ţină piept sălbăticiilor. Din stirpea ta va crește un popor măreţ, care va domni de-a lungul epocilor. Am strâns oameni vrednici din ţinuturile noastre și le-am dat o corabie. Sosesc astăzi, pentru a te purta spre viitorul tău.

Scânteile viziunii sale aurite aprinseseră întreaga odaie. Și Telemah ardea. Umerii îi păreau mai largi, braţele îi plesneau de forţă. Până și glasul i se îngroșase.

— Zeiţă înţeleaptă cu ochi cenușii. Dintre toţi muritorii, m-ai cinstit pe mine. Niciun om nu merită o asemenea onoare.

Zâmbetul viperin al Atenei a umplut încăperea.

— Corabia va sosi să te ia la apus. Pregătește-te.

Acum se cuvenea să se ridice. Să se mândrească cu gloria pe care i-o dăruise ea, ridicând-o ca pe un stindard. Însă el a rămas mai departe în

genunchi.

— Mă tem că nu sunt demn de darurile tale.

M-am încruntat. De ce se înjosea? Nu era deloc înţelept. Mai bine-i mulţumea și gata, până nu se supăra din nimica toată.

În glasul Atenei se simţea o notă de nerăbdare.

— Îţi cunosc slăbiciunile, a zis ea. Nu vor conta, căci voi fi cu tine, întărindu-ţi braţul de lăncier. Pe vremuri te-am călăuzit spre victorie în lupta cu peţitorii. Te voi călăuzi iarăși.

— M-ai vegheat mereu, a zis Telemah. Îţi mulţumesc pentru tot. Însă

nu pot să primesc.

Aerul a încremenit.

— Ce vrei să spui? s-a mâniat zeiţa.

— Am chibzuit trei zile și am decis. Nu mi-am descoperit nicio dorinţă să mă lupt cu troieni sau să clădesc imperii. Intenţionez să

trăiesc o altfel de viaţă.

Mi se uscase gâtlejul. Ce făcea nătângul? Ultimul om care o refuzase pe Atena fusese Paris, prinţul Troiei. O preferase pe zeiţa Afrodita, însă

acum era mort, iar cetatea lui – scrum.

Ochii Atenei sfredeleau aerul.

— Nu ai nicio dorinţă? Ce înseamnă asta? Ţi-a oferit un alt zeu ceva mai bun?

— Nu.

— Atunci?

A privit-o în ochi fără să crâcnească.

— Nu îmi doresc o asemenea viaţă.

— Penelopa, a șfichiuit ea aerul. Vorbește cu fiul tău.

Penelopa își plecase faţa aproape de podea.

— Am vorbit, zeiţă. Este cât se poate de hotărât. Știi că și tatăl său era încăpăţânat din fire.

— Când venea vorba de înfăptuirile sale, a zis Atena și fiecare cuvânt îi trosnea ca un gât de porumbel frânt. De iscusinţa sa. Cum de a decăzut atât de mult? S-a întors iar spre Telemah. Nu-ţi voi mai face a doua oară darul acesta. Dacă te încăpăţânezi, dacă mă refuzi, nu vei mai avea parte de niciun strop din gloria mea. Nu voi mai veni la tine niciodată, oricât te-ai ruga de mine.

— Înţeleg, a spus el.

Era atât de liniștit, încât Atena părea și mai furioasă.

— N-o să apari în niciun cânt. În nicio poveste. Mă înţelegi? Vei trăi neștiut de nimeni. Numele nu-ţi va rămâne deloc în istorie. Vei fi un nimeni.

Cuvintele îi erau ca niște ciocane izbind în nicovală. O să se înduplece, mi-am zis. Desigur. Doar toţi muritorii jinduiesc după faima pe care i-o descrisese ea. E singura lor șansă la nemurire.

— Aleg această soartă.

Pe chipul rece și frumos al Atenei s-a întipărit limpede uluiala. De câte ori în veșnicia ei fusese refuzată? Nici nu putea să priceapă. Arăta ca un vultur care se repezise să prindă iepurele și se trezise înglodat în noroi.

— Ești neghiob. Consideră-te norocos că nu te omor pe loc. Te cruţ

din dragoste pentru tatăl tău, însă nu te voi mai ocroti de-acum.