Am clătinat din cap.

Era poate a șasea zi de când sosiseră. Cioplea un măslin, modelându-i trunchiul răsucit și însemnându-i fiecare nod și scorbură cu vârful cuţitului.

— Nu ţi-e dor de Itaca? l-am întrebat la rândul meu.

S-a gândit puţin.

— Mi-e dor de cunoscuţi. Și-mi pare rău că nu-mi văd caprele dând iezi. Cred că n-aș fi fost un rege rău.

— Telemah cel Drept.

— Așa îţi zic dacă ești atât de plicticos și nu găsesc un nume mai bun, a zâmbit el.

— Și eu cred că ai fi un rege bun. Încă poţi ajunge, cine știe? Oamenii uită repede. Ai putea să te întorci glorios, moștenitorul pe care-l așteaptă de mult, vrednicia de care dai dovadă aducând cu sine belșugul.

— Pare o poveste frumoasă. Însă ce-aș face în toate odăile acelea în care și-au petrecut timpul odată peţitorii și tata? Fiecare pas ar fi o amintire pe care nu mi-aș dori-o deloc.

— Pesemne că ţi-e greu să stai cu Telegonus.

— De ce să-mi fie greu? s-a încruntat el.

— Pentru că seamănă atât de mult cu tatăl tău.

— Despre ce vorbești? a râs el. Telegonus e bucăţică ruptă din tine.

Nu-ţi seamănă doar la faţă. Dă din mâini ca tine, merge ca tine.

Vorbește ca tine, aveţi același glas.

— După cum vorbești, parcă ar fi un blestem.

— Nu e defel un blestem.

Privirile ni s-au întâlnit. Undeva departe, mâinile mele curăţau rodii pentru masă. Am crestat metodic coaja, dezvelind pulpa subţire și albicioasă. În ea luceau seminţele roșii și zemoase, în găoacele lor ca de ceară. Buzele îmi ardeau însetate. Când eram cu el, aveam grijă ce fac.

Era o noutate să observ cum mi se modelează expresiile pe chip, cum mi se încheagă vorbele pe limbă. Îmi petrecusem aproape toată viaţa avântându-mă în vâltoare până la coate, luând-o încoace sau încolo, împrăștiată și nestăpânită. Trăirea cea nouă mă cuprindea încet, ca un soi de picoteală nedeslușită, aproape de letargie. Nu era prima oară

când mă privea cu tâlc. Însă ce mai conta? Era fratele fiului meu. Îmi împărţisem patul cu tatăl său. Îi era îndatorat Atenei. Chiar dacă el nu-și dădea seama, știam eu prea bine.

Anotimpul se schimbase. Cerul își deschisese palmele și pământul se înălţase să-l îmbrăţișeze. Lumina se revărsa potop, poleindu-ne în aur.

Marea rămăsese doar puţin în urmă. Dimineaţa, la masă, Telegonus și-a bătut fratele pe spate.

— Peste câteva zile putem să ieșim cu barca în golf.

Am simţit ochii Penelopei privindu-mă. Până unde se întinde vraja?

Nu știam. Până dincolo de brizanţi, însă nu puteam arăta exact valul.

— Nu uita, Telegonus, am zis, că la final există întotdeauna o furtună

puternică. Așteaptă până trece.

Parcă drept răspuns, s-a auzit o bătaie în ușă.

— Lupii nu au urlat, a șoptit Telegonus în tăcerea care s-a lăsat.

— Nu.

N-am mai prevenit-o pe Penelopa din ochi. Dacă nu ghicise deja, era neghioabă. M-am învăluit în firea mea zeiască, ca într-o armură rece, și m-am dus să deschid.

Aceiași ochi negri și același chip frumos și desăvârșit. L-am auzit pe fiul meu icnind și am simţit cum înlemnesc toţi în spate.

— Fiică a lui Helios. Îmi îngădui să intru?

— Nu.

A ridicat din sprânceană.

— Am o solie pentru unul dintre oaspeţii tăi.

Am simţit cum mă împunge frica în coaste, însă i-am răspuns sec.

— Te aud și de aici.

— Prea bine.

Pielea i-a strălucit. Înfăţișarea atrăgătoare și zâmbitoare dispăruse.

Acum era solul ceresc al zeilor, preaputemic și implacabil.

— Telemah, prinţ al Itacăi, vin cu solie de la mărita zeiţă Atena, care dorește să-ţi vorbească. Îi solicită vrăjitoarei Circe să coboare vraja care o împiedică să vină pe insulă.

— Solicită, am zis. Interesant că a ales cuvântul acesta, când chiar ea a încercat să-mi omoare fiul. De unde să știu că nu și-a pus în gând să

încerce din nou?

— Nu mai este interesată de fiul tău. Hermes a renunţat la fala de dinainte și a vorbit iar cu glas dezinvolt: Dacă alegi să te porţi prostește

– sunt chiar cuvintele ei, desigur se oferă să jure că va fi ocrotit. Nu îl dorește decât pe Telemah. E vremea să-și ia moștenirea în primire. S-a uitat pe lângă mine la masă. M-ai auzit, prinţe?

Telemah își plecase ochii.

— Am auzit. Primesc cu umilinţă solia și solul. Numai că sunt oaspete pe insula aceasta. Trebuie să știu mai întâi ce are de spus gazda mea.

Hermes a înclinat un pic din cap, cu ochi iscoditori.