Noi suntem gata, te urmăm şi nu vom
Slăbi de loc, din răsputeri ne-om bate.”
Adause Ulise iscusitul:
„Ţi-oi spune eu cum cred c-ar fi mai bine.
Spălaţi-vă întâi, schimbaţi veşminte Şi roabelor să spuneţi să se-îmbrace În haine-alese, şi frumos din liră
Dumnezeiescul cântăreţ să cânte
În capul unui joc de veselie,
Ca orişicine, auzind de-afară,
De-o fi drumeţ, de-o fi vecin, să creadă
Că-i nunt-aici, pân’ nu se-ntinde zvonul De-omorul tinerimii prin cetate
Şi vom putea, ieşind de-aici, s-ajungem La noi la ţară prin păduri şi-acolo
Vedea-vom ce povaţă ne dă cerul.”
Aşa vorbi. Şi ei îl ascultară.
Se îmbăiară-ntâi, se primeniră,
Femeile se dichisiră toate
Şi cântăreţul începu să zică
Din lira-i cea scobită şi măeastră,
De i-a stârnit să cânte cu viers dulce Şi să încingă horă minunată.
De tropot casa răsuna la jocul
Bărbaţilor, femeilor gătite.
Ziceau, din uliţi auzind drumeţii:
„De bună seamă astăzi se mărită
Cu cineva crăiasa mult-peţită.
Ea n-a putut să rabde, ticăloasa!
Să fi păzit până la urmă casa
Bărbatului din tinereţe, până
Să vie dânsul.” Ei bârfeau aceste,
Că nu ştiau ce se-ntâmplase-acolo.
Îl spal-atunci şi-l unge pe Ulise
La scaldă Evrinoma chelăriţa
Şi-l înţoleşte c-o manta frumoasă
Şi c-un veşmânt. Şi-asupra lui Minerva Revarsă de la ea mândreţe multă,
De-arată el mai mare şi mai trupeş.
Din creştet lasă plete mari să-i curgă, Stufoase ca o floare de zambilă.
Din scaldă iese-atunci Ulise-ntocmai Ca un nemuritor. Din nou s-aşază
Pe scaunul de unde se sculase,
În dreptul doamnei, şi-astfel îi cuvântă:
„Nefericito, mai presus de toate
Femeile te împietriră zeii
Cu sufletul. Nici un-acum ca tine
