Nespus mai drag decât oricare dintre Prieteni, după moartea lui Patroclu.
Deasupra lor noi, oastea cea aleasă
De-ahei războinici, am durat un mare Şi minunat mormânt pe-o ieşitură
De ţărm din largul Helespont, ca astfel Din mare, de departe, el să fie
Văzut de călătorii toţi şi-acuma
Şi-n zilele de-apoi. Iubita-ţi mamă
Ceru-nvoirea zeilor şi puse
În mijlocul băteliştei mândreţe
De-odoare de răsplată pentru lupta
De-ntrecere dintre vitejii noştri.
Am fost de faţă la-ngroparea multor
Viteji şi am văzut la moartea unui
Stăpânitor cum se încing voinicii
Cu arma şi se-ntrec după răsplată;
Dar nicăieri n-am stat uimit mai tare Ca la vederea mândrelor odoare
Ce zâna Tetis, a ta mamă, ţi le puse La jocurile prohodirii tale.
Că prea erai iubit de zei; de-aceea, Deşi eşti mort, dar numele-ţi nu moare; Ci-n toată lumea faima lui va merge
Şi-n veci de veci va fi slăvit, Ahile.
Dar eu ce bine-avui după-ncetarea
Războiului? La-ntorsul meu acasă
Menit mi-a fost de Joe să am moartea Cea mai de plâns, să mă omoare văru-mi Egist şi blestemata mea soţie.”
Aşa vorbiră dânşii întreolaltă.
Venir-atunci la ei, aduşi de Hermes, Ucişii lui Ulise, peţitorii.
Şi sufletele,-ndată ce-i văzură,
Naintea lor uimite se-ndreptară.
Şi umbra lui Atride Agamèmnon A cunoscut pe Amfimèdon, fiul
Lui Menelau, căci el îi fuse oaspe,
Deşi flăcăul locuia-n Itaca,
Şi începu pe dânsul să-l întrebe:
„Ce-a fost de v-a-nghiţit pământul negru Pe voi, o, Amfimèdon, oameni tineri, Aleşi, de-o seamă toţi? C-aşa pe-alese Oşteni de frunte, nimenea-n cetate
N-ar fi putut s-adune laolaltă.
Neptun pe voi v-a potopit pe mare
Stârnind furtună şi talazuri multe?
Sau pe uscat v-au cotropit duşmanii
La harţele pentru răpiri de turme
Sau când luptaţi pentru soţii şi ţară?
Răspunde-mi la-ntrebare, că mă laud
C-am fost cu voi legat prin ospeţie.
Tu nu ţii minte c-am venit acolo
La voi cu Menelau după Ulise
