Ethnarchul s-a uitat lung la ea. Era prea departe pentru a o lua, dar…

— Povestea, a spus intrusul rezemându-se comod de spătarul scaunului. Cândva, deasupra puțului gravitațional și foarte departe, a existat un tărâm fermecat unde nu existau regi, nici legi, bani, proprietăți, dar unde toți trăiau ca niște prinți, erau cuviincioși și nimănui nu îi lipsea nimic. Iar acei oameni trăiau în pace, dar se plictiseau, pentru că și paradisul poate fi astfel după o vreme, de aceea și-au asumat misiuni pentru a realiza fapte bune; vizite în scop caritabil făcute unora mai puțin bogați, s-ar putea spune; și au încercat întotdeauna să dăruiască lucrul pe care îl considerau drept cel mai prețios dar dintre toate, cunoașterea, informațiile, dar și răspândirea cât de largă a informațiilor, deoarece acei oameni erau ciudați prin faptul că disprețuiau rangurile și detestau regii… și tot ce ținea de ierarhie… până și ethnarchii.

Tânărul a zâmbit subțire. La fel a făcut și ethnarchul. Și-a șters fruntea de sudoare și s-a foit în pat, ca și cum ar fi vrut să se așeze mai comod. Dar inima îi bătea nebunește.

— În fine, o vreme, o forță îngrozitoare a amenințat să le zădărnicească acțiunile benefice, dar ei i s-au opus și au câștigat, terminând conflictul mai puternici decât înainte, iar dacă nu ar fi disprețuit puterea de dragul puterii, ar fi fost extraordinar de temuți, dar, așa cum stăteau lucrurile și având în vedere anvergura puterii lor, din cauza felului în care s-au comportat, au fost doar puțin temuți. Iar una dintre modalitățile în care îi amuza să-și exprime acea putere era să se amestece în societăți despre care considerau că vor beneficia de experiența lor, și unul dintre modurile cele mai eficiente de a face asta într-o mulțime de societăți a fost să ajungă la oamenii de la vârful lor. Mulți dintre oamenii lor au devenit medici ai marilor conducători și, cu medicamente și tratamente care păreau vrăji pentru oamenii relativ primitivi cu care tratau, s-au îngrijit ca marii conducători buni să aibă șanse mai mari de supraviețuire. Așa au preferat să acționeze; oferind viață, înțelegi? În loc să ofere moarte. I-ai putea socoti slabi pentru că ezitau să ucidă și probabil că ei ar fi de acord cu tine, dar ei sunt moi așa cum e și oceanul și, în fine, întreabă-l pe orice căpitan de navă maritimă cât de inofensiv și slab este oceanul.

— Da, am înțeles, a spus ethnarchul, retrăgându-se puțin, trăgându-și o pernă în spate și verificând cât de departe se afla de secțiunea din tăblie în care își ținea ascunsă arma. Inima îi gonea dementă în piept.

— Alt lucru pe care îl fac acești oameni, o altă modalitate de a se ocupa mai curând de viață decât de moarte, este că ei le oferă conducătorilor anumitor societăți care se situează sub un anumit nivel tehnologic acel lucru pe care aceștia nu îl pot cumpăra cu toată bogăția și puterea pe care le au: un tratament împotriva morții. O revenire la tinerețe.

Dintr-odată, mai mult intrigat decât îngrozit, ethnarchul s-a holbat la tânăr. Se referea cumva la retroîmbătrânire?

— Aha, ai început să pricepi, nu? a spus tânărul și a zâmbit. Ei bine, ai dreptate. Este exact procesul prin care treci, ethnarch Kerian. Pentru care plătești de un an încoace. Pentru care ai promis să plătești - asta, dacă îți mai amintești - nu doar cu platină. Ții minte, nu-i așa?

— Nu… nu sunt convins.

Ethnarchul Kerian a încercat să tragă de timp. Cu colțul ochiului a văzut panoul din tăblia patului în care se afla arma.

— Ai promis că pui capăt măcelurilor din Youricam, îți mai amintești?

— Poate am spus că voi revizui politica de segregare și recolonizare în…

— Nu - a spus tânărul fluturând o mână - mă refer la ucideri, ethnarch; la trenurile morții, sau ai uitat? Trenurile la care țevile de eșapament ies din ultimul vagon. Pe fața tânărului a apărut o expresie care aducea a rânjet, și a clătinat din cap. Asta ți-a redeșteptat niște amintiri? Așa e?

— Nu știu despre ce vorbești, a spus ethnarchul.

Palmele îi transpirau, deveniseră reci și lipicioase. Și le-a frecat de cearșafuri; dacă reușea să apuce arma, nu trebuia să-i alunece din mână.

Pistolul intrusului rămăsese așezată pe căpătâiul patului.

— Ei, eu cred că știi. De fapt, știu că ai cunoștință de asta.

— Dacă au existat excese comise de oameni din forțele de securitate, acestea vor fi investigate atent și…

— Ethnarch, nu ne aflăm la o conferință de presă.

Bărbatul s-a lăsat puțin pe spate, îndepărtându-se de pistolul de pe capătul patului. Tremurând, ethnarchul s-a încordat.

— Problema este că ai încheiat o înțelegere și nu ai respectat-o. Iar eu mă aflu aici ca să pun în funcție clauza de penalizare. Ethnarch, ai fost avertizat, ceea ce ți se oferă poate fi retractat. Intrusul s-a lăsat și mai mult pe spate, și-a plimbat privirea prin apartamentul cufundat în semiîntuneric și a făcut un semn din cap spre ethnarch, după care și-a așezat palmele pe după cap. Așa că, spune adio tuturor acestor lucruri, ethnarch Kerian. Ești…

Ethnarchul s-a întors, a lovit panoul secret cu cotul, iar secțiunea din tăblia patului s-a deschis. A smuls arma din dispozitivul de fixare, a întors-o spre tânăr, a găsit trăgaciul și a apăsat pe el.

Nu s-a întâmplat nimic. Stând tot cu palmele pe după cap și continuând să își legene corpul înainte și înapoi pe scaun, tânărul l-a urmărit.

Ethnarchul a mai apăsat pe trăgaci de câteva ori.

— Funcționează mai bine cu astea, a spus tânărul, după care a băgat mâna într-un buzunar al cămășii și a aruncat vreo douăsprezece cartușe pe pat, la picioarele ethnarchului.

Gloanțele sclipitoare au scos clinchete când s-au rostogolit și s-au adunat într-un pliu al pilotei. Ethnarchul Kerian a rămas cu privirea țintită asupra lor.

— … Îți dau orice, a spus el, simțindu-și limba grea și uscată. A mai simțit că măruntaiele încep să i se relaxeze și a făcut un efort pentru a se abține, având senzația că este din nou copil, ca și cum retroîmbătrânirea îl dusese mult mai înapoi ca vârstă. Orice. Orice vrei. Îți pot da mai mult decât ai visat vreodată; pot să…

— Nu mă interesează, a spus tânărul, clătinând din cap. Dar încă nu am terminat povestea. Vezi tu, acești oameni; acești oameni de treabă, care sunt atât de buni și preferă viața… când cineva nu își respectă promisiunile din cadrul unei înțelegeri, chiar când cineva ucide după ce a spus că nu va mai face asta, ei tot nu sunt dispuși să ucidă drept răspuns. Preferă să folosească magia și compasiunea lor aparte când își continuă acțiunea. Și astfel, oamenii dispar.

Bărbatul tânăr s-a aplecat din nou în față și s-a rezemat de căpătâiul patului. Tremurând, ethnarchul a rămas cu ochii căscați spre el.

— Ei - acești oameni de treabă - fac oamenii răi să dispară, a spus tânărul. Și folosesc anumiți oameni care să vină și să îi ia pe cei răi pentru a-i duce în altă parte. Iar acești oameni - acești colectori - preferă să bage o groază ca de moarte în cei pe care îi colectează și au tendința de a se îmbrăca - a făcut un semn către hainele divers colorate - cât mai comod; desigur - grație vrăjii - nu întâmpină probleme când trebuie să pătrundă chiar și în cel mai bine păzit palat.

Ethnarchul și-a înghițit nodul din gât și, scuturând furios mâna în care ținea arma, a pus-o în cele din urmă jos.

— Stai puțin, a spus el, străduindu-se să își controleze glasul. Sudoarea lui îmbibase pilota. Vrei să spui că…?

— Am ajuns aproape de sfârșitul poveștii, l-a întrerupt tânărul bărbat. Acești oameni minunați - pe care tu i-ai socotit slabi, așa cum am spus - îi îndepărtează pe cei răi și îi duc departe. Îi lasă undeva unde nu mai pot face niciun rău. Nu într-un paradis, și nici într-un loc în care ei să se simtă ca într-o închisoare. Și acești oameni răi vor trebui să îi asculte câteodată pe cei buni, care le vor spune cât de ticăloși au fost și că nu vor mai avea vreodată ocazia de a schimba istoria, dar vor duce o viață sigură, în confort, și vor muri în liniște… totul, grație acestor oameni de treabă. Și, cu toate că unii ar putea spune că oamenii de treabă sunt prea maleabili, oamenii slabi și amabili vor spune că crimele comise de oamenii răi sunt de obicei atât de îngrozitoare, încât nu există nicio cale pentru a-i face să sufere măcar a milioana parte a suferințelor și disperării pe care le-au produs, astfel că nu ar avea niciun rost să îi pedepsească. Ar fi ceva obscen să se pună capăt vieții unui tiran prin moartea lui. Tânărul bărbat a părut tulburat câteva clipe, apoi a făcut un gest din umeri. Cum spuneam, unii ar spune că acești oameni de treabă sunt prea îngăduitori.

A luat arma de pe capătul patului și a pus-o într-un buzunar al pantalonilor bufanți.

Apoi s-a ridicat încet. Inima ethnarchului a continuat să bată cu putere, dar în ochii lui erau lacrimi.

Tânărul s-a aplecat, a cules câteva obiecte de îmbrăcăminte și le-a aruncat spre ethnarch, care le-a prins și le-a strâns la piept.

— Oferta mea rămâne valabilă, a spus ethnarchul Kerian. Îți pot da…

— Satisfacția misiunii îndeplinite, a spus oftând tânărul bărbat, privindu-și unghiile de la o mână. Ethnarch, asta e tot ce-mi poți oferi. Altceva nu mă interesează. Îmbracă-te, pentru că vom pleca.

Ethnarchul a început să îmbrace cămașa.

— Ești convins? Cred că am inventat câteva vicii noi despre care vechiul imperiu nici nu a avut habar. Sunt dispus să le împart cu tine.

— Nu, mulțumesc.

— Care sunt oamenii aceștia despre care mi-ai vorbit? Ethnarchul și-a încheiat nasturii cămășii. Și aș putea ști cum te numești?

— Fă bine și îmbracă-te!

— Hei, tot mai cred că putem ajunge la o înțelegere… Ethnarchul și-a încheiat nasturele de la guler. Și totul e de-a dreptul ridicol, dar presupun că s-ar cuveni să fiu recunoscător că nu ești asasin, nu-i așa?

Părând că își scoate ceva nedorit de sub o unghie, tânărul a zâmbit. În timp ce ethnarchul a aranjat pilota și a ridicat pantalonii trei sferturi.

— Da, a spus tânărul bărbat. Cred că e foarte neplăcut să te gândești că ești pe cale să mori.

— Nu e nicidecum cea mai plăcută experiență, l-a aprobat ethnarchul vârându-și un picior, apoi celălalt în pantalonași.

— Dar îmi imaginez că reprezintă o mare ușurare când primești o grațiere.

— Îhî.

Ethnarchul a râs fără convingere.