Sma s-a întors.
— Cine va controla suplinitoarea mea dacă plec cu nava?
Apoi și-a îndreptat ochii spre cer.
— În orice caz, nava Doar Testez va rămâne aici, a spus drona. Ți s-a pus la dispoziție cazicul2 rapid Xenofobul. Poate pleca mâine, puțin după prânz, cel mai devreme… dacă dorești.
Sma a rămas nemișcată o clipă, cu picioarele apropiate, buzele strânse și cu fața îngândurată. Skaffen-Amtiskaw s-a analizat un moment și a socotit că îi părea rău pentru ea.
Femeia a rămas nemișcată și tăcută preț de câteva secunde; apoi, brusc, a pornit spre ușile sălii turbinelor, cu un țăcănit al tocurilor pe poteca pavată cu cărămizi.
Drona a plecat în zbor după ea și a coborât aproape de umărul ei.
— Mă așteptam din partea ta să alegi mai bine momentul, a spus Sma.
— Îmi pare rău. Ți-am stricat niște planuri?
— Nicidecum. Și ce naiba e cazicul acela rapid?
— Un nou nume pentru o Unitate Ofensivă Rapidă (Demilitarizată), i-a răspuns drona.
Sma i-a aruncat o privire dronei. Aceasta s-a legănat, semn că ridica din umeri.
— S-a considerat că sună mai bine.
— Și se numește Xenofobul. Ei, e bine și așa. Suplinitoarea poate intra în funcție imediat?
— Mâine la prânz; poți anula până la…?
— Mâine-dimineață, a spus Sma, moment în care drona a trecut în fața ei și a deschis ușile prin aspirație; ea a intrat și, ridicându-și puțin poalele rochiei, a urcat în salturi treptele care duceau spre sala turbinelor. Hralzii au apărut în goană de după un colț și s-au strâns în jurul ei, țopăind și scheunând. Sma s-a oprit cât ei să se bulucească în jurul ei, mirosind tivul rochiei și încercând să-i lingă mâinile.
— Nu, i-a spus ea dronei. M-am răzgândit; scanează-mă în seara asta. Te anunț eu. Voi scăpa de adunătura asta devreme. Sper să reușesc. Acum vreau să-l găsesc pe ambasadorul Onitnert; pune-l pe Maikril să îi spună lui Chuzleis că trebuie să-l aducă pe ambasador la barul de la turbina unu peste zece minute. Să le ceri scuze celor de la System Times și să fie duși înapoi în oraș; și să le oferi fiecăruia câte o sticlă de floarea nopții. Anulează treaba cu fotograful, dă-i o cameră fixă și lasă-l să facă… șaizeci și patru de instantanee, pentru care este nevoie de o aprobare. Cere unui bărbat din personal să-l găsească pe Relstoch Sussepin și să-l invite în apartamentul meu peste două ore. A, și…
Sma s-a întrerupt brusc și s-a lăsat pe vine pentru a prinde între palme botul lung al unuia dintre hralzii care scânceau.
— Gainly, Gainly, știu, știu, a spus ea în timp ce animalul, o femelă cu pântecul umflat îi lingea fața. Voiam să fiu aici ca să-ți văd copilașii, da nu pot… A oftat, a strâns animalul în brațe, apoi s-a prins de bărbie. Ce mă fac, Gainly? Te-aș fi putut adormi până la întoarcere, și nici măcar nu ți-ai da seama de asta, dar… prietenii tăi ți-ar simți lipsa.
— Adoarme-i pe toți, a sugerat drona.
Ea a clătinat din cap.
— Să ai grijă de ei până mă întorc, i-a spus ea celuilalt hralz. Ai înțeles?
A sărutat animalul pe bot și s-a ridicat. Gainly a strănutat.
— Dronă, încă două lucruri, a spus Sma, înaintând printre animalele entuziasmate.
— Ce anume?
— Să nu-mi mai spui „păpușico“, ai înțeles?
— Da. Ce altceva?
Au ocolit corpul masiv și lucios al turbinei șase, încremenită de multă vreme, iar Sma s-a oprit un moment și, inspirând adânc și îndreptându-și umerii, a privit spre mulțimea în veșnică mișcare. Încă zâmbea când a pornit înainte și i-a spus dronei:
— Vreau ca suplinitoarea mea să nu se culce cu nimeni.
— Am înțeles, a spus drona, în timp ce se îndreptau spre participanții la petrecere. La urma urmelor, într-un fel, e corpul tău.
— Tocmai asta este, dronă, a spus Sma, făcând un semn din cap către un chelner, care s-a apropia de ea cu o tavă întinsă. Nu e corpul meu.
Aparate de zbor și vehicule terestre pluteau și șerpuiau îndepărtându-se de vechea centrală electrică. Oamenii importanți plecaseră. În sală rămăseseră câțiva întârziați, dar aceștia nu aveau nevoie de ea. S-a simțit obosită, de aceea a secretat puțină capsă pentru a fi binedispusă.
De pe balconul de sud al apartamentului care fusese cândva clădirea administrativă a centralei, a privit spre valea adâncă și spre șirul stopurilor aprinse, care șerpuia pe Bulevardul Riverside. Pe deasupra, un aparat de zbor care s-a înclinat pe o aripă a trecut șuierând peste buza curbată a vechiului baraj. A urmărit avionul până a dispărut, apoi s-a întors spre ușile apartamentului și a dezbrăcat mica jachetă oficială pe care și-a pus-o pe un umăr.
În apartamentul de dedesubtul grădinii-acoperiș cânta muzica. S-a îndreptat însă spre biroul-bibliotecă unde o aștepta Skaffen-Amtiskaw.
Scanarea pentru actualizarea suplinitoarei a durat doar două minute. A avut obișnuita senzație de dislocare, dar a trecut destul de repede. Și-a scos pantofii și a mers desculță pe coridoarele întunecate spre locul unde se auzea muzica.
Încă având într-o mână un pahar de floarea-nopții care lucea slab, Relstoch Sussepin s-a ridicat de pe scaunul pe care stătea. Sma s-a oprit în prag.
— Îți mulțumesc că ai rămas, a spus ea lăsând jacheta să cadă pe o canapea.
— Pentru nimic. Și-a dus paharul cu băutură sclipitoare spre buze, apoi s-a răzgândit și l-a prins între palme. Ce anume, hm… doreai ceva anume?
Oarecum tristă, Sma și-a lăsat ambele mâini pe brațele unui scaun rotativ, aflat în fața ei. A coborât ochii spre perna din piele.
