— Drace, a bolborosit Cullis, aflat pe podea.

Tânărul s-a apropiat de bufetul pe care erau împrăștiate multe sticle. A luat în brațe cât de multe sticle pline a găsit și a revenit la Cullis, care sforăia pașnic sub mormanul de arme, cutii, cartușiere și rămășițe spintecate ale unui scaun de banchet. A îndepărtat resturile care îl acopereau pe bătrân și a desfăcut câțiva nasturi de la vestonul prea larg de mareșal, după care a îndesat sticlele între veston și cămașă.

Cullis a deschis ochiul bun și a urmărit totul o clipă.

— La ce oră ai spus că e?

Tânărul i-a încheiat o parte din nasturi.

— Cred că e momentul să plecăm.

— Hm. Cum zici. Tu știi mai bine, Zakalwe.

Cullis a închis din nou ochiul.

Tânărul căruia Cullis îi spusese Zakalwe a mers precipitat spre un capăt al mesei mari, care era acoperită cu o pătură destul de curată. Acolo se afla o pușcă uriașă, impresionantă; a ridicat-o și a revenit la silueta masivă care sforăia pe podea. L-a luat pe bătrân de guler și a pornit cu spatele spre ușa de la capătul sălii, târându-l după el. S-a oprit pentru a lua sacul pătat de ulei în care se găseau armele pe care le alesese mai devreme, atârnându-și una de umăr.

Îl târâse deja pe Cullis până la jumătatea distanței până la ușă, când acesta s-a trezit și cu ochiul bun l-a țintuit de jos cu o privire lăcrimoasă.

— Hei.

— Ce e, Cullis? a bombănit Zakalwe, după care l-a mai târât doi metri.

Cullis s-a uitat roată prin sala albă ai cărei pereți alunecau pe lângă el.

— Tot crezi că vor bombarda palatul?

— Îhî.

Bărbatul cărunt a clătinat din cap.

— Noo, a făcut el. A inspirat adânc. Noo, a repetat, scuturând din cap. Niciodată.

— Eu simt că da, a murmurat tânărul și a privit scurt în jur.

Cu toate acestea, tăcerea s-a prelungit, iar când au ajuns la uși, el le-a deschis lovindu-le cu piciorul. Treptele scării care ducea spre holul de intrare din spate și spre curte erau din marmură sclipitoare de culoare verde, mărginite cu agat. Cu armele zăngănind și cu sticlele scoțând clinchete, cu pușca prinsă de umăr legănându-se și târându-l pe Cullis treaptă cu treaptă, a coborât. Călcâiele ghetelor pe care le purta bărbatul masiv bufneau și zgâriau treptele.

Bătrânul icnea la fiecare treaptă, iar la un moment dat a bombănit:

— Nu așa de tare, femeie, ce naiba.

Tânărul s-a oprit și s-a uitat la bătrânul care sforăia, lăsând să i se scurgă un firicel de salivă pe la un colț al gurii. A clătinat din cap și a continuat să înainteze.

La al treilea palier s-a oprit să bea, îngăduindu-i lui Cullis să sforăie, apoi s-a simțit îndeajuns de întărit ca să coboare mai departe. Încă lingându-și buzele, s-a aplecat să îl prindă din nou de guler pe Cullis, iar în aceeași clipă a auzit un sunet șuierător crescând în intensitate, adâncindu-se. S-a aruncat la podea și l-a tras pe Cullis pe jumătate peste el.

Explozia a fost suficient de aproape pentru a face ferestrele înalte să se spargă și să desprindă porțiuni din tencuială, care au căzut grațios prin razele triunghiulare de soare și au pocnit delicat pe trepte.

— Cullis! L-a prins din nou de guler pe bătrân și a sărit în spate pe scară. Cullis! a răcnit el, alunecând pe palier și fiind cât pe ce să cadă. Cullis, bulangiu bătrân și adormit, trezește-te!

Încă o bombă a căzut urlând și despicând aerul; întregul palat s-a cutremurat după explozie, iar o fereastră s-a spart deasupra capului său, azvârlind cioburi înăuntru; în josul scării s-au rostogolit bucăți de sticlă și fragmente de tencuială. Pe jumătate ghemuit și încă târându-l pe Cullis, s-a împleticit și a coborât încă un șir de trepte înjurând.

— Cullis! a urlat el, alergând prin dreptul unor alcovuri pustii și a unor minunate picturi murale executate în stil pastoral. Fir-ai al dracului cu fundul tău de boșorog, Cullis; trezește-te!

A alunecat pe un alt palier, iar sticlele s-au ciocnit între ele cu clinchete furioase și pușca mare a lovit panourile decorative, desprinzând așchii. Un nou șuierat care s-a adâncit; a plonjat înainte, treptele au părut că sar spre el, în timp ce de sus ploua cu cioburi; totul s-a albit din cauza prafului adus de suflul exploziei. S-a ridicat cu greu în picioare și l-a văzut pe Cullis stând în capul oaselor, îndepărtând fragmente de tencuială de pe piept și frecându-și ochiul teafăr. A urmat încă o explozie bubuitoare ceva mai departe de palat.

Cullis arăta mizerabil. A fluturat o mână prin aerul înecat de praf.

— Asta nu e ceață, și acela nu e tunet, corect?

— Corect, a strigat el pornind în salturi în josul scării.

Cullis a tușit și a pornit împleticindu-se după el.

Când tânărul a ajuns în curte, au început să cadă alte proiectile. Unul a explodat în stânga lui exact când ieșea din palat; a sărit în semivehicul și a încercat să pornească motorul. Proiectilul a aruncat în aer acoperișul apartamentelor regale. Fragmente de țigle din ardezie și bucăți de gresie au căzut ploaie în curte transformându-se în nori mici de praf când s-au spart aproape exploziv. Și-a acoperit capul cu o mână și a bâjbâit în spațiul pentru picioare al scaunului pentru pasager, căutând o cască. O bucată mare de zidărie a căzut pe capota motorului vehiculului decapotabil și apoi a sărit lăsând o mare adâncitură și ridicând un norișor de praf.

— Uf, la naiba, a spus el, reușind să prindă casca între degete și apoi îndesând-o pe cap.

— Ticăloși nenoro…! a răcnit Cullis, împiedicându-se când a dat să se urce în vehicul și rostogolindu-se în praf.

A înjurat, apoi s-a târât pe scaun. Alte proiectile au căzut unul după altul peste apartamentele din stânga lor.

Norii de praf stârniți de bombardament pluteau pe fațada clădirii; razele de soare au creat o despicătură uriașă în haosul din curte, tivind umbrele cu lumină.

— Sincer să fiu, credeam că vor lovi clădirea parlamentului, a spus Cullis cu glas calm privind spre epava unui camion incendiat aflat la celălalt capăt al curții.

— Ei bine, n-au făcut asta!

A apăsat din nou starterul și a urlat spre el.

— Ai avut dreptate, a spus oftând Cullis, apoi a părut debusolat. Ce pariu făcusem?

— Cui îi mai pasă? a răcnit el lovind cu piciorul ceva de sub bordul vehiculului.

Cu un rateu, motorul acestuia a căpătat viață.

Cullis și-a scuturat mici fulgi de gresie din păr, iar camaradul lui și-a legat bareta căștii, după care i-a întins-o pe a doua. A primit-o cu un oftat de ușurare și a început să-și facă vânt cu ea, apoi s-a bătut cu ea peste piept, în dreptul inimii, parcă în semn de încurajare.

Când și-a retras mâna a privit cu stupoare lichidul roșu de pe ea.

Motorul a murit. Cullis l-a auzit pe celălalt înjurând și apăsând din nou starterul; în acompaniamentul proiectilelor șuierătoare, motorul a tușit și s-a înecat.

Cullis s-a uitat spre perna scaunului pe care stătea, în timp ce departe, în norul de praf, exploziile cutremurau pământul. Vehiculul decapotabil s-a cutremurat.

Șezutul scaunului pe care stătea Cullis era îmbibat de ceva roșu.

— Un medic! a urlat el.

— Poftim?