— Practic, e vorba de un intrus. Trebuie să ajungă pe planetă, să îl convingă pe Beychae că este nevoie de el și măcar să îl facă să manifeste interes. Dar asta ar putea însemna o intervenție fizică și, ceea ce complică situația și mai mult, s-ar putea să fie nevoie de eforturi mari pentru a-l convinge pe Beychae.

Încă privind în noapte, Sma a rămas pe gânduri.

— Nu putem folosi niște trucuri?

— Cei doi se cunosc prea bine, de aceea problema nu poate rezolvată decât de adevăratul Zakalwe… același lucru e valabil pentru Tsoldrin Beychae și mașina politică din întregul sistem. Au prea multe amintiri împreună.

— Da, a spus încet Sma. Prea multe amintiri. Și-a frecat umerii goi, ca și cum i s-ar fi făcut frig. Nu se poate folosi forța?

— Asamblăm o flotă într-o nebuloasă; un Vehicul Sistem Limitat și trei Unități Generale Contact staționate în jurul ciorchinelui, plus aproape optzeci de UGC-uri care se află la distanță de o lună. Ar trebui să mai fie patru sau cinci Vehicule Sistem Generale la depărtare de două sau trei luni, pentru anul viitor. Dar asta este chiar ultima soluție.

— Cifrele victimelor par a fi puțin echivoce, așa e? a spus Sma cu amărăciune în glas.

— Dacă vrei să exprimi astfel situația, a spus Skaffen-Amtiskaw.

— Of, la naiba, a spus încet Sma, și a închis ochii. Și cât de departe e Voerenhutz? Am uitat.

— La o depărtare de numai patruzeci de zile, dar trebuie să îl luăm întâi pe Zakalwe; să spunem… nouăzeci de zile pentru întreaga deplasare.

Sma s-a întors.

— Cine va controla suplinitoarea mea dacă plec cu nava?

Apoi și-a îndreptat ochii spre cer.

— În orice caz, nava Doar Testez va rămâne aici, a spus drona. Ți s-a pus la dispoziție cazicul² rapid Xenofobul. Poate pleca mâine, puțin după prânz, cel mai devreme… dacă dorești.

Sma a rămas nemișcată o clipă, cu picioarele apropiate, buzele strânse și cu fața îngândurată. Skaffen-Amtiskaw s-a analizat un moment și a socotit că îi părea rău pentru ea.

Femeia a rămas nemișcată și tăcută preț de câteva secunde; apoi, brusc, a pornit spre ușile sălii turbinelor, cu un țăcănit al tocurilor pe poteca pavată cu cărămizi.

Drona a plecat în zbor după ea și a coborât aproape de umărul ei.

— Mă așteptam din partea ta să alegi mai bine momentul, a spus Sma.

— Îmi pare rău. Ți-am stricat niște planuri?

— Nicidecum. Și ce naiba e cazicul acela rapid?

— Un nou nume pentru o Unitate Ofensivă Rapidă (Demilitarizată), i-a răspuns drona.

Sma i-a aruncat o privire dronei. Aceasta s-a legănat, semn că ridica din umeri.

— S-a considerat că sună mai bine.

— Și se numește Xenofobul. Ei, e bine și așa. Suplinitoarea poate intra în funcție imediat?

— Mâine la prânz; poți anula până la…?

— Mâine-dimineață, a spus Sma, moment în care drona a trecut în fața ei și a deschis ușile prin aspirație; ea a intrat și, ridicându-și puțin poalele rochiei, a urcat în salturi treptele care duceau spre sala turbinelor. Hralzii au apărut în goană de după un colț și s-au strâns în jurul ei, țopăind și scheunând. Sma s-a oprit cât ei să se bulucească în jurul ei, mirosind tivul rochiei și încercând să-i lingă mâinile.

— Nu, i-a spus ea dronei. M-am răzgândit; scanează-mă în seara asta. Te anunț eu. Voi scăpa de adunătura asta devreme. Sper să reușesc. Acum vreau să-l găsesc pe ambasadorul Onitnert; pune-l pe Maikril să îi spună lui Chuzleis că trebuie să-l aducă pe ambasador la barul de la turbina unu peste zece minute. Să le ceri scuze celor de la System Times și să fie duși înapoi în oraș; și să le oferi fiecăruia câte o sticlă de floarea nopții. Anulează treaba cu fotograful, dă-i o cameră fixă și lasă-l să facă… șaizeci și patru de instantanee, pentru care este nevoie de o aprobare. Cere unui bărbat din personal să-l găsească pe Relstoch Sussepin și să-l invite în apartamentul meu peste două ore. A, și…

Sma s-a întrerupt brusc și s-a lăsat pe vine pentru a prinde între palme botul lung al unuia dintre hralzii care scânceau.

— Gainly, Gainly, știu, știu, a spus ea în timp ce animalul, o femelă cu pântecul umflat îi lingea fața. Voiam să fiu aici ca să-ți văd copilașii, da nu pot… A oftat, a strâns animalul în brațe, apoi s-a prins de bărbie. Ce mă fac, Gainly? Te-aș fi putut adormi până la întoarcere, și nici măcar nu ți-ai da seama de asta, dar… prietenii tăi ți-ar simți lipsa.

— Adoarme-i pe toți, a sugerat drona.

Ea a clătinat din cap.

— Să ai grijă de ei până mă întorc, i-a spus ea celuilalt hralz. Ai înțeles?

A sărutat animalul pe bot și s-a ridicat. Gainly a strănutat.

— Dronă, încă două lucruri, a spus Sma, înaintând printre animalele entuziasmate.

— Ce anume?

— Să nu-mi mai spui „păpușico“, ai înțeles?

— Da. Ce altceva?

Au ocolit corpul masiv și lucios al turbinei șase, încremenită de multă vreme, iar Sma s-a oprit un moment și, inspirând adânc și îndreptându-și umerii, a privit spre mulțimea în veșnică mișcare. Încă zâmbea când a pornit înainte și i-a spus dronei:

— Vreau ca suplinitoarea mea să nu se culce cu nimeni.

— Am înțeles, a spus drona, în timp ce se îndreptau spre participanții la petrecere. La urma urmelor, într-un fel, e corpul tău.

— Tocmai asta este, dronă, a spus Sma, făcând un semn din cap către un chelner, care s-a apropia de ea cu o tavă întinsă. Nu e corpul meu.

Aparate de zbor și vehicule terestre pluteau și șerpuiau îndepărtându-se de vechea centrală electrică. Oamenii importanți plecaseră. În sală rămăseseră câțiva întârziați, dar aceștia nu aveau nevoie de ea. S-a simțit obosită, de aceea a secretat puțină capsă pentru a fi binedispusă.

De pe balconul de sud al apartamentului care fusese cândva clădirea administrativă a centralei, a privit spre valea adâncă și spre șirul stopurilor aprinse, care șerpuia pe Bulevardul Riverside. Pe deasupra, un aparat de zbor care s-a înclinat pe o aripă a trecut șuierând peste buza curbată a vechiului baraj. A urmărit avionul până a dispărut, apoi s-a întors spre ușile apartamentului și a dezbrăcat mica jachetă oficială pe care și-a pus-o pe un umăr.

În apartamentul de dedesubtul grădinii-acoperiș cânta muzica. S-a îndreptat însă spre biroul-bibliotecă unde o aștepta Skaffen-Amtiskaw.

Scanarea pentru actualizarea suplinitoarei a durat doar două minute. A avut obișnuita senzație de dislocare, dar a trecut destul de repede. Și-a scos pantofii și a mers desculță pe coridoarele întunecate spre locul unde se auzea muzica.

Încă având într-o mână un pahar de floarea-nopții care lucea slab, Relstoch Sussepin s-a ridicat de pe scaunul pe care stătea. Sma s-a oprit în prag.

— Îți mulțumesc că ai rămas, a spus ea lăsând jacheta să cadă pe o canapea.

— Pentru nimic. Și-a dus paharul cu băutură sclipitoare spre buze, apoi s-a răzgândit și l-a prins între palme. Ce anume, hm… doreai ceva anume?

Oarecum tristă, Sma și-a lăsat ambele mâini pe brațele unui scaun rotativ, aflat în fața ei. A coborât ochii spre perna din piele.