Tânărul nu a scos nicio vorbă, însă s-a scărpinat pe piept prin cămașa desfăcută la nasturi peste care avea o jachetă. Era o haină de general, deși el nu avea acel grad.

S-a îndepărtat din nou de fereastră și a ridicat urciorul care se afla pe una dintre mesele scunde de lângă perete. A ridicat urciorul deasupra capul și, ținând ochii închiși și fața înălțată, l-a răsturnat cu atenție. În el nu era nicio picătură de apă, astfel că nu s-a întâmplat nimic. Tânărul a suspinat, s-a uitat o clipă spre pictura care înfățișa un velier pe urcior și l-a așezat calm pe masă, exact unde fusese mai devreme.

A scuturat din cap și s-a întors spre unul dintre șemineurile uriașe din hol. S-a ridicat pe suportul din piatră de deasupra lui, după care s-a uitat cu mare atenție la una dintre armele vechi fixate pe perete; o pușcă cu o țeavă foarte largă, un toc frumos ornamentat și un mecanism deschis de tragere. A încercat să desprindă acea armă, o espingolă, de pe perete, însă ea era prinsă prea bine. A renunțat și a sărit spre podea, bălăbănindu-se puțin la aterizare.

— Ai văzut ceva? a spus vocea, încărcată de speranță.

Tânărul a pășit cu atenție dinspre șemineu spre un colț de hol cu un bufet cu sertare, ornamentat. Ca și podeaua din apropierea sa, tăblia îi era acoperită de nenumărate sticle. A căutat prin adunătura de sticle, majoritatea sparte sau goale, până a găsit una întreagă și plină. După ce a găsit-o, a așezat-o cu atenție pe podea, i-a spart gâtul folosindu-se de piciorul unui scaun din apropiere, după care și-a turnat pe gât ce mai rămăsese în sticlă și nu se vărsase pe hainele lui sau pe mozaicul podelei. A tușit și s-a cutremurat, a pus sticla pe podea, după care i-a dat un șut, trimițând-o undeva sub bufet. Apoi s-a ridicat în picioare.

S-a îndreptat spre un alt colț al holului, unde se găsea un morman înalt de haine și arme. A ridicat o armă, pe care a descâlcit-o dintr-o grămadă de chingi, mâneci și centuri pentru muniție. A inspectat arma, apoi a aruncat-o și pe aceasta la podea. A dat deoparte câteva sute de încărcătoare goale pentru a ajunge la altă armă, dar curând a aruncat-o și pe aceea la podea. A mai ridicat două, le-a verificat și apoi și-a petrecut cureaua armei peste umăr. A verificat armele până când a ajuns să aibă trei atârnate de umăr, iar pieptul i-a fost aproape acoperit de diferite părți și componente ale lor. Și le-a scos de pe umăr și le-a așezat pe bufet într-o geantă mânjită de ulei pe care a aruncat-o pe podea.

— Nu, a spus el.

În timp ce a spus asta, s-a auzit un huruit din adânc, imposibil de localizat și nesigur, ceva venind mai curând din pământ decât din aer. Vocea de sub masă a bolborosit ceva.

Tânărul s-a apropiat de ferestre și a așezat armele pe podea.

A rămas o vreme acolo și a privit afară.

— Hei, a spus vocea de sub masă. Ajută-mă, te rog. Am ajuns sub masă.

— Cullis, ce cauți acolo? a întrebat tânărul, îngenunchind pentru a verifica armele: atinse indicatoarele, modifică reglajele și privi de-a lungul cătărilor.

— A, una-alta; doar știi cum e.

Tânărul a zâmbit și s-a apropiat de masă. A vârât o mână sub ea și, folosindu-se de forța brațului, a tras afară un bărbat masiv, cu chipul îmbujorat, care purta un veston de feldmareșal cam mare pentru el și care avea părul tuns foarte scurt și doar un ochi adevărat. Bărbatul masiv, ajutat să se ridice, a rămas drept, dar oarecum nesigur, după care și-a îndepărtat unul sau două cioburi de pe tunică. I-a mulțumit tânărului doar dând rar din cap spre el.

— Ce oră e, dacă nu te superi? a întrebat el.

— Poftim? Abia te aud.

— Ora. Ce oră e?

— E zi.

— Aha. Bărbatul masiv a dat din cap ca un înțelept. Așa socoteam și eu.

Cullis l-a urmărit pe tânăr revenind la fereastră și la arme, apoi s-a îndepărtat de masa mare; în cele din urmă, a ajuns la masa pe care se afla urciorul de apă pe care era pictată imaginea unei vechi nave cu pânze.

Oarecum legănându-se, a ridicat urciorul, și-a dat capul pe spate, a clipit, și-a șters fața cu palmele și și-a desfăcut gulerul vestonului.

— A, a făcut el, așa e mai bine.

— Ești beat, a spus tânărul, fără să-și întoarcă privirea de la arme.

Bătrânul a rămas puțin pe gânduri.

— Aproape c-ai reușit să faci să sune a critică, a răspuns el demn, apoi și-a atins ochiul fals și a clipit de câteva ori. S-a întors cât de hotărât putea și a rămas cu fața spre peretele de la celălalt capăt al încăperii, după care a rămas cu ochii la o pictură murală înfățișând o bătălie navală. Și-a concentrat privirea asupra unei nave extrem de mari prezentată acolo și a părut că strânge puțin din fălci.

Și-a lăsat capul pe spate, s-a auzit o tuse slabă și un scheunat care s-a încheiat cu o miniexplozie; la trei metri de nava de război din pictura murală, o vază mare de pe podea s-a dezintegrat scoțând un nor de praf.

Bărbatul masiv cu păr cărunt a clătinat cu tristețe din cap și și-a atins din nou ochiul fals.

— Așa e, a spus el, sunt beat.

Ținând armele în brațe, tânărul s-a ridicat și s-a întors spre bărbatul mai vârstnic.

— Dacă ai avea doi ochi, ai vedea dublu. Poftim: prinde.

Spunând acestea, a aruncat o armă spre bătrân, care a întins o mână în față ca să o prindă, dar ea s-a lovit de peretele din spatele lui și a căzut pe podea cu zgomot.

Cullis a clipit.

— Cred că vreau să mă întorc sub masă, a spus el.

Tânărul s-a apropiat de el, a cules arma de pe jos, a verificat-o din nou și i-a întins-o bătrânului, prinzându-i brațele mari în jurul ei. Apoi l-a dirijat pe Cullis spre mormanul de arme și obiecte de îmbrăcăminte.

Bărbatul mai în vârstă era mai înalt decât cel tânăr, iar cu ochiul bun și cu cel fals - care era de fapt un micro-pistol - l-a privit pe tânărul care a ridicat două cartușiere de pe podea și le-a așezat pe umărul celuilalt. Tânărul a făcut o grimasă când Cullis s-a uitat la el; a întins mâna și a întors fața acestuia într-o parte, apoi, dintr-un buzunar de la piept al vestonului de mareșal a scos ceea ce părea - și era - o apărătoare de ochi blindată. A fixat bareta acesteia pe capul bărbatului mai înalt, cu părul tuns scurt.

— Dumnezeule! a exclamat Cullis. Am orbit!

Tânărul a dus mâna la capul lui și a aranjat apărătoarea.

— Scuze. Am greșit ochiul.

— Așa e mai bine. Bărbatul mai bătrân și-a bombat pieptul și a inspirat adânc. Unde sunt nenorociții?

Încă vorbea nesigur; asta l-a făcut să-și dreagă glasul.

— Nu-i văd. Probabil că sunt afară. Ploaia de ieri face ca praful să nu se ridice.

Tânărul a pus încă o armă în brațele lui Cullis.

— Nenorociții.

— Da, Cullis.

I-a mai pus în brațe două cutii cu muniție, peste arme.

— Nenorociți mizerabili.

— Ai dreptate, Cullis.

— Ti… Hm, știi ceva? Nu mi-ar strica o gură de băutură.

Apoi s-a legănat. A coborât ochii spre armele din brațe, încercând parcă să înțeleagă cum apăruseră acolo.

Tânărul s-a întors pentru a ridica și alte arme din morman, dar s-a răzgândit când a auzit în spatele lui un zgomot puternic de sticlă spartă.