— Iar aici sunt băieții dumneavoastră, a spus marele preot dând deoparte o draperie din dormitor, lăsând la vedere șase tineri care stăteau întinși pe un pat foarte mare.

— Păi… Eu, în fine. Mulțumesc, a spus el plecându-și capul spre marele preot.

Le-a zâmbit apoi băieților, care i-au răspuns în același fel.

Stătea întins în patul ceremonial din palat, ținându-și mâinile după gât. După o vreme, în întuneric s-a auzit un pocnet clar, iar în sfera de lumină albastră care a dispărut a văzut o mașină minusculă, de mărimea unui deget mare.

— Zakalwe?

— Bună, Sma.

— Ascultă.

— Ba nu, ascultă tu; aș vrea foarte mult să aflu ce naiba se petrece aici.

— Zakalwe, a spus Sma prin intermediul proiectilului-cercetaș. E complicat, dar…

— Dar eu sunt aici cu o hoardă de preoți homosexuali care consideră că le voi rezolva problemele militare.

— Cheradenine, a spus Sma cu glas cuceritor. Acești oameni au inclus cu succes în religia lor credința în priceperea ta în domeniul artei războiului; cum să-i refuzi?

— Va fi ușor, crede-mă.

— Fie că-ți place, fie că nu, pentru acești oameni ai devenit o legendă, Cheradenine. Ei socotesc că poți face multe pentru ei.

— Și ce trebuie să fac?

— Îndrumă-i, fii generalul lor!

— Cred că la asta se așteaptă din partea mea. Dar, practic, ce trebuie să fac?

— Doar asta, a spus Sma. Condu-i. În aceste momente, Beychae a ajuns la Stația Murssay. Acesta e considerat teritoriul neutru în prezent, iar el întreprinde demersurile necesare. Zakalwe, nu înțelegi? Glasul lui Sma trăda încordarea și exaltarea. I-am prins! Beychae face ceea ce am dorit noi, iar tot ce va trebui tu să faci este să…

— Ce anume?

— … să fii tu însuți; pune-te în funcțiune pentru ei!

El a clătinat din cap.

— Sma, spune clar ce vrei. Ce trebuie să fac?

A auzit-o oftând.

— Câștigă războiul lor. Noi sprijinim forțele cu care vei lucra. Poate că dacă vor câștiga războiul, iar Beychae ajunge de partea învingătorului, vom reuși să schimbăm atitudinea Ciorchinelui. A auzit-o apoi inspirând adânc. Zakalwe, avem nevoie de asta. Într-o oarecare măsură, suntem legați de mâini și de picioare, dar e nevoie de tine ca să pui lucrurile în ordine. Câștigă războiul în numele lor și s-ar putea ca noi să punem lucrurile cap la cap. Vorbesc serios.

— Bine, serios vorbind, a zis el spre proiectilul-cercetaș. Dar am aruncat deja o privire fugară peste hărțile lor, și indivizii sunt în rahat până la gât. Dacă vrem să câștigăm războiul ăsta, va trebui să se petreacă un adevărat miracol.

— Încearcă, Cheradenine. Te rog.

— Voi primi ajutor?

— Hm… la ce te referi?

— Informații, Sma; dacă poți sta cu ochii pe mișcările dușmanului…

— A, nu, Cheradenine, îmi pare rău, dar nu se poate.

— Poftim? a spus el cu voce tare, ridicându-se în șezut pe pat.

— Îmi pare rău, Zakalwe, serios, dar a trebuit să convenim asupra acestui aspect. E vorba de o înțelegere foarte delicată, și nu trebuie să ne amestecăm cu niciun preț. Proiectilul acela nici nu ar trebui să se afle acolo; și va trebui să plece curând.

— Așadar, sunt pe cont propriu?

— Regret, a spus Sma.

— Auzi, regret! a spus el, după care s-a prăbușit cu un aer dramatic la loc pe pat.

Fără instrucție, și-a amintit că spusese Sma cu câtva timp în urmă.

— Fără instrucție, a mormăit el către sine, în timp ce-și strângea părul pe ceafă și își trăgea banda de mascare peste el. Apăruseră zorii; și-a netezit coada de cal și a privit prin geamul gros din sticlă, care distorsiona imaginile, la orașul cuprins de un giulgiu de ceață, care începea să se trezească lângă piscurile muntoase colorate în roșu și de cerul albastru care se lumina. S-a uitat cu dezgust la roba foarte lungă pe care preoții voiau ca el să o poarte, după care, fără niciun chef, a îmbrăcat-o.

Monarhia Hegemonică și dușmanul său, Imperiul Graseen, luptaseră, cu unele întreruperi, vreme de șase sute de ani pentru a stăpâni subcontinentul lor de dimensiuni modeste, după care, cu un secol în urmă, restul Ciorchinelui a venit în ciudatele sale nave plutitoare prin cer. În comparație cu celelalte societăți de pe Murssay, cele două puteri fuseseră înapoiate chiar și atunci și - lucru discutabil - cu câteva secole mai avansate din punct de vedere moral și politic. Înainte de a fi fost contactați, nativii posedau doar arbalete și tunuri care se încărcau prin țeavă. Acum, la numai un secol distanță, dețineau tancuri. Multe tancuri. Dar și artilerie, camioane și câteva avioane foarte ineficiente. Pe de altă parte, fiecare parte beligerantă avea un sistem de prestigiu, cumpărat parțial, dar în mare măsură donat de câteva dintre societățile mai dezvoltate din cadrul Ciorchinelui. Monarhia hegemonică avea doar o singură navă spațială, la mâna a șase sau a șaptea; Imperiul avea o mână de rachete despre care se credea în general că erau nefuncționale, deoarece se presupunea că aveau focoase nucleare. Opinia publică din Ciorchine putea tolera continuarea unui război lipsit de sens, cu o tehnologie superioară, atâta vreme cât bărbații, femeile și copiii mureau în număr relativ mic cu regularitate, însă ideea ca un milion de oameni, loviți de o bombă nucleară, să fie incinerați instantaneu într-un oraș, era de neconceput.

La acea dată, Imperiul câștiga un război convențional care se purta pe teritoriul a două țări sărace care, lăsate în pace, ar fi stăpânit cel mult puterea aburului. Însă țăranii refugiați umpleau drumurile, căruțele încărcate cu membrii familiilor se hurducau printre gardurile vii, în vreme ce tancurile făceau brazde prin câmpiile cultivate, iar avioanele care bâzâiau și aruncau bombe făceau curățenie totală în cartierele sărace.

Monarhia hegemonică se retrăgea pe câmpii, spre munți, deoarece forțele ei sfărâmate se retrăgeau din fața cavaleriei motorizate a Imperiului.

Imediat după ce s-a îmbrăcat, s-a dus direct în camera hărților; pe jumătate adormiți, câțiva ofițeri de stat major au luat poziția de drepți și s-au frecat la ochi pentru a se dezmetici. Hărțile nu arătau cu nimic mai bine decât în seara precedentă, însă el a rămas îndelung cu privirea îndreptată spre ele, încercând să stabilească pozițiile forțelor lor și ale Imperiului, adresându-le întrebări ofițerilor și încercând să descopere cât de precis era sistemul de informații și la ce nivel se situa moralul soldaților.

Ofițerii păreau să știe mai multe despre desfășurarea forțelor dușmane decât despre sentimentele oamenilor pe care îi comandau.

A dat din cap către sine, a analizat hărțile și a plecat să ia masa cu Napoerea și restul preoților. După aceea i-a târât după el înapoi în camera hărților - în mod normal, aceștia s-ar fi întors în apartamentele lor pentru a cugeta - și le-a pus și alte întrebări.

— A, și vreau o uniformă ca și băieții aceștia, a spus el, arătând spre un tânăr ofițer de armată din camera hărților.

— Sir Zakalwe, nu se poate, a spus Napoerea, părând îngrijorat. Asta te va coborî în ochii lor.

— Dar straiele acestea îmi stânjenesc mișcările, a spus el, arătând roba lungă și grea pe care o purta. Vreau să văd cu ochii mei cum arată frontul.

— Sir, dar aceasta este citadela sfântă; toate informațiile se strâng aici, iar toate rugăciunile poporului nostru sunt îndreptate spre noi.

— Napoerea, știu asta, a spus el lăsându-și o mână pe umărul bărbatului, dar trebuie să văd personal cum stau lucrurile. Abia am ajuns aici, ori ai uitat? A privit în jur și a văzut fețele posomorâte ale celorlalți înalți preoți. Sunt convins că metodele voastre dau roade când circumstanțele sunt așa cum erau în trecut, le-a spus el fără menajamente. Însă eu sunt nou aici, de aceea trebuie să folosesc metode noi pentru a descoperi ceea ce voi știți deja. S-a întors din nou spre Napoerea. Vreau un avion pentru uz personal; ar fi de ajuns un avion de recunoaștere modificat. Și două avioane de luptă ca escortă.