— Ba da, bineînțeles! a spus ea râzând.
— Atunci de ce faci asta?
— E distractiv. Vezi una dintre navele acestea mari ieșind pe uși pentru prima oară, îndreptându-se spre spațiu, cu trei sute de oameni la bord, totul funcționând cu o Minte fericită și te gândești: „Eu am contribuit la construcția ei.“ Faptul că o mașinărie ar fi putut să realizeze totul mai repede nu schimbă faptul că tu ai fost acela care a realizat-o.
— Hâm, a făcut el.
(Învață să lucrezi în lemn, în metal; asta nu te va face să fii dulgher sau fierar, tot astfel cum stăpânirea scrisului nu te va transforma într-un funcționar.)
— Ei bine, poți face „Hâm“ cât dorești, a spus femeia apropiindu-se de o hologramă translucidă a unei nave terminate pe jumătate, unde câțiva muncitori stăteau și arătau spre interior și discutau. Ai plutit în aer sau ai înotat pe sub apă?
— Da, a răspuns el.
Femeia a făcut un gest din umeri.
— Cu toate astea, păsările zboară mai bine decât noi, iar peștii înoată mai bine. Încetăm să plutim sau să înotăm din cauza asta?
El a zâmbit.
— Cred că nu.
— Așa e, a spus femeia. De ce? Zâmbindu-i, s-a uitat la el. Pentru că e distractiv. A privit modelul holografic al navei pe o latură. Unul dintre lucrători a strigat-o, arătându-i ceva din model. Ea l-a privit. Scuză-mă o clipă, te rog.
Retrăgându-se, a dat din cap.
— Să construiești bine.
— Mulțumesc. Cred că vom reuși.
— Apropo, a spus el. Cum se va numi nava?
— Mintea ei vrea să se numească Grație deplină și dulce.
Apoi femeia a râs. După aceea a început să discute aprins cu ceilalți lucrători.
A urmărit cum se practicau diferite sporturi; a și încercat câteva. Pe cele mai multe nu le-a înțeles. A înotat mult; se părea că oamenilor Culturii le plăceau bazinele și complexurile cu apă. De cele mai multe ori, aceștia înotau în pielea goală, lucru care i s-a părut jenant. Ulterior, a descoperit că existau secțiuni întregi - sate? zone? cartiere? - nu și-a dat seama cum trebuia să le socotească - în care oamenii nu purtau niciodată haine, ci doar ornamente corporale. L-a surprins cât de repede s-a obișnuit cu asemenea comportamente, dar nu a reușit să le urmeze pe deplin.
I-a trebuit o vreme pentru a-și da seama că toate dronele pe care le vedea - chiar mai diferite în ceea ce privea aspectul lor decât fiziologia umană - nu aparțineau navei. De fapt, aproape niciuna nu era a navei; aveau creiere artificiale proprii. (Încă se simțea ispitit să le considere drept computere.) Ele păreau să aibă personalități proprii, deși el s-a arătat sceptic în această privință.
— Permite-mi să îți propun acest experiment de gândire, i-a spus o dronă bătrână în timp ce jucau un joc cu cărți despre care ea l-a asigurat că se baza pe noroc. S-au așezat - în fine, drona a plutit - sub o arcadă din piatră de un roz delicat, în apropierea unui mic bazin; strigătele oamenilor care practicau un joc complicat cu mingea pe cealaltă parte a bazinului se strecurau printre tufișurile și copacii aflați între ei.
— Uită felul în care sunt asamblate creierele mașinilor, i-a spus drona; gândește-te cum se realizează un creier de mașină - un computer electronic - după imaginea unei ființe umane. S-ar putea începe cu câteva celule, la fel ca embrionul uman; acestea se multiplică și, treptat, stabilesc legături. Așadar, se adaugă permanent componente noi și se realizează conexiuni chiar identice - în raport cu trecerea unui om prin diferitele stadii de dezvoltare. Sigur, trebuie limitată viteza mesajelor transmise prin aceste conexiuni la o fracțiune din viteza lor electronică, normală, dar acest lucru nu ar fi greu de realizat, și a face aceste componente asemănătoare neuronilor să acționeze intern ca echivalentele lor biologice, a transmite propriile lor mesaje în funcție de tipurile de semnale primite, toate acestea ar putea fi făcute destul de simplu. Construind treptat, ai putea imita perfect dezvoltarea creierului uman și ai putea imita și reacțiile lui; așa cum un embrion poate percepe sunetele și atingerile, ba chiar și lumina în timp ce se află în pântecul mamei, tot astfel ai putea transmite semnale similare echivalentului său electronic în dezvoltare; ai putea mima experiența nașterii și folosi orice grad de stimulare senzorială pentru a face acest dispozitiv să creadă că gândește, simte, atinge, gustă, miroase, aude și vede tot ce a făcut o adevărată ființă umană. Sau poți alege să nu îl păcălești, ci să îi dai un impuls senzorial adevărat și de aceeași calitate, așa cum personalitatea umană a trăit-o la un anumit moment.
— Uite, am o întrebare: care este diferența? Creierul fiecărei ființe funcționează la fel; el va reacționa la stimuli cu o corespondență mai mare decât se regăsește chiar la gemenii monozigotici; dar cum poate cineva să îl numească pe unul entitate conștientă, și pe cealaltă, mașină?
— Creierul tău este alcătuit din materie, domnule Zakalwe, organizată pentru manipularea informației, pentru prelucrarea ei și în unități de stocare în urma moștenirii tale genetice și a biochimiei, întâi a mamei tale, iar apoi a ta, fără a mai vorbi de experiențele trăite cu puțin înainte de nașterea ta până în prezent. Și un computer electronic este alcătuit din materie, dar organizat altfel; ce este atât de magic în legătură cu funcționarea celulelor uriașe și lente ale creierului animal pentru ca ele să poată susține că sunt înzestrate cu conștiință, dar vor respinge ideea că un dispozitiv mai rapid, mai fin conceput, cu o putere similară - sau chiar o mașină încătușată, astfel ca ea să funcționeze cu exact aceeași forță - poate avea o caracteristică similară? Hâm? a făcut mașina, iar câmpul ei de aură a licărit în culoarea roz, pe care el a început să o identifice cu distracția dronei. Doar dacă vrei să invoci superstițiile. Crezi în zei?
El a zâmbit.
— Nu am simțit niciodată o asemenea înclinație, a spus el.
— Bine, a zis drona. Ce părere ai? Mașina făurită după imaginea umană este conștientă, prevăzută cu simțuri, ori nu?
El și-a studiat cărțile de joc.
— O să mă gândesc la asta, a spus și a pufnit în râs.
Câteodată întâlnea alți străini (cu adevărat, chiar străini; era convins că unii dintre oamenii pe care îi vedea în fiecare zi nu erau oameni ai Culturii, deși, fără a se opri pentru a-i întreba, îi era imposibil să fie sigur; cineva îmbrăcat ca un sălbatic ori purtând ceva care clar nu era un articol vestimentar aparținând Culturii se putea deghiza astfel pentru a stârni râsul ori se ducea la vreo petrecere… însă existau câteva specii care se deosebeau clar).
— Da, tinere, a spus străinul.
Avea opt brațe, un cap foarte diferit de cel uman, cu doi ochi foarte mici, părți ale gurii care aminteau de o floare ciudată și un corp mare, aproape sferic, puțin păros, de culoare roșie și violacee. Vocea lui era alcătuită din clicuri și vibrații aproape subsonice, care proveneau din corpul lui; o mică amuletă realiza traducerea.
Îl întrebase pe străin dacă se putea așeza la aceeași masă; acesta i-a făcut semn să se așeze de partea cealaltă, de unde l-a auzit vorbind scurt cu o altă ființă umană despre Circumstanțe Speciale.
— E pe straturi, a răspuns străinul la întrebare. Un miez minuscul de Circumstanțe Speciale, un înveliș de Contact și o ecosferă haotică și uriașă, alcătuită din orice altceva. Un pic ca o… vii de pe vreo planetă anume?
El a dat din cap. Creatura a aruncat o privire la amuleta sa căutând traducerea gestului făcut de om - nu era ceea ce Cultura considera o confirmare -, apoi a spus:
— Mda, e ca o planetă, doar că miezul ei este minuscul. Și ecosfera este mai disparată și mai puțin distinctă decât învelișul de atmosferă din jurul unui glob; o gigantă roșie ar putea oferi un termen mai bun de comparație. Dar până urmă, nu-i vei cunoaște, pentru că vei fi ca mine, în Circumstanțele Speciale, și îi vei cunoaște doar ca o forță uriașă, irezistibilă; oamenii ca tine și ca mine reprezintă marginea; cu timpul, vei ajunge să te simți ca un dinte al celui mai mare ferăstrău în galaxie, domnule.
Străinul a închis ochii; și-a unduit foarte energic toate membrele, iar componentele gurii i s-au desfăcut parțial.
— Ha-ha-ha! a făcut amuleta cu afectare.
