În dimineaţa aceea, terasa era plină.
— Bărbatul cu tricou polo bej aşezat în faţa tipei în roşu e un client, zise Jonathan coborând vocea.
Michael se uită un timp la ei.
— Sper că i-ai făcut asigurare contra incendiilor.
— De ce?
— O cunosc pe tipă.
— Şi?
— Are un cur incendiar.
Jonathan zâmbi.
— Sau mai bine nu, n-are rost, adăugă celălalt. Tipa e un caz de forţă majoră. O calamitate naturală.
— Termină, Michael, protestă Jonathan râzând fără să vrea.
— Uite, apropo de catastrofe, vezi ce ţoale are pe el tipul din dreapta, la celălalt capăt?
Jonathan privi în direcţia respectivă.
— E… diferit, original…
— Pentru un diferit, da, e… diferit.
Chelneriţa se apropie de ei.
164
- LAURENT GOUNELLE -
— Bună ziua, cu ce vă servim azi? întrebă ea cu un uşor sâsâit.
— Două cafele, zise Jonathan.
Michael o urmări îndepărtându-se.
— Vi le zervezc într-o zecundă, o imită el.
— Termină…
Jonathan remarcase deja de multă vreme. Când îi mergea prost, Michael începea să facă mişto.
— Intenţionezi să-ţi iei concediu anul ăsta? îl întrebă.
— Unii mai trebuie să şi muncească, dădu el din cap.
Jonathan nu comentă.
În faţa lor, o maşină încerca să parcheze.
— Vai… nu se descurcă deloc, zise Michael. Hai să ne uităm amândoi la ea râzând şi pun pariu că se lasă păgubaşă.
— Michael…
— Ba da, hai! Eu am mai făcut-o de zeci de ori, poţi să mori de râs. Tipa are probleme, te uiţi fix la ea şi se pierde cu totul!
— N-am chef de aşa ceva.
— Ne distrăm puţin şi noi. Asta îmi aduce aminte de altă fază. Dar ca să meargă e nevoie de trei patru persoane la masă: reperezi o tipă pe tocuri, toată lumea se uită fix la ea, cu sprâncenele ridicate, ca şi cum ar avea probleme. Ştii ce urmează?
— Nu.
— În nouăzeci la sută din cazuri, se-mpiedică!
Şi izbucni într-un râs nebun.
— E bestial, îţi jur!
Jonathan zâmbi.
— Da… când vrem să vedem probleme le creăm.
Michael nu-l băgă în seamă.
