— Ei, da’ nu-i acelaşi lucru, spuse ea. Acum îi era şi mai frică de urs decât atunci când îi văzuse mânia.
— Este acelaşi lucru, spuse el. Adulţii nu îl pot citi, am înţeles. La fel cum sunt eu faţă de luptătorii oameni, aşa eşti tu faţă de adulţi cu cititorul tău de simboluri.
— Da, probabil, spuse ea nedumerită şi fără chef. Asta înseamnă că o să uit cum se citeşte când o să fiu mare?
— Cine ştie? N-am mai văzut până acum cititor de simboluri şi nici persoană care ştie să-l înţeleagă. Poate că tu eşti diferită de alţii.
Se lăsă din nou pe toate patru picioarele şi continuă să-şi înfulece carnea.
Lyra îşi descheiase blănurile dar acum simţea din nou gerul şi trebui să se încheie la loc. Una peste alta, fusese un episod destul de tulburător. Ar fi vrut să consulte alethiometrul atunci şi acolo dar era prea frig şi, în plus, o chemau la sănii, pentru că venise vremea să plece din nou. Luă cutiile de metal pe care i le făcuse Iorek Byrnison, o puse pe cea goală înapoi în sacul lui Farder Coram şi pe cea cu spionul-zburător în ea, împreună cu alethiometrul, în punga pe care o avea la brâu. Fu bucuroasă când se văzu din nou pe drum.
Conducătorii căzuseră de acord cu Lee Scoresby ca atunci când vor ajunge la următorul popas îi vor umfla balonul iar el va spiona din aer. Bineînţeles că Lyra era înnebunită să urce şi ea în balon, alături de el, şi bineînţeles că
acest lucru îi era interzis; dar merse în sanie cu el pe drum şi îi împuie capul cu întrebări.
— Domnule Scoresby, cum aţi zbura la Svalbard?
— Ai nevoie de un dirijabil cu un motor cu gaz, un fel de zepelin, sau de un vânt bun din sud. Dar, pe toţi dracii, chiar că n-aş îndrăzni. Tu ai văzut vreodată locul ăsta? Cea mai sinistră, pustie şi neospitalieră fundătură
uitată de Dumnezeu.
— Doar mă gândeam aşa, dacă Iorek Byrnison ar vrea să se întoarcă…
— L-ar omorî. Iorek este în exil. Imediat ce va pune piciorul acolo, o să-l facă bucăţi.
— Cum vă umflaţi balonul, domnule Scoresby?
— În două feluri. Pot face hidrogen dacă torn acid sulfuric peste fier.
Captez gazul emanat şi umplu balonul încet, încet. Cealaltă metodă este să
găsesc o gură cu gaz de pe lângă o mină de foc. E o grămadă de gaz acolo, alături de ţiţeiul de rocă. Pot la o adică să fac gaz din ţiţei de rocă, chiar şi
din cărbune; nu e greu să faci gaz. Dar cea mai rapidă cale este să foloseşti gazul-de-pământ. Cu o supapă bună umpli balonul într-o oră.
— Câţi oameni poţi căra?
— Şase dacă este nevoie.
— Poţi să-l cari pe Iorek Byrnison cu armura?
— Am şi făcut-o. L-am salvat o dată de la tătari, când îl izolaseră şi îl înfometau – asta a fost în timpul campaniei din Tungusk; am zburat cu balonul până acolo şi l-am luat. Sună uşor dar, mă-nţelegi, pe toţi dracii, dacă n-a trebuit să calculez greutatea bătrânului la plesneală. Şi pe urmă a trebuit să stau şi să găsesc gaz-de-pământ sub fortul de gheaţă pe care şi-l construise. Dar văzusem de sus, din aer, ce fel de sol era aşa că mi-am zis că merge să sap acolo. Vezi tu, ca să cobor trebuie să las nişte gaz să iasă
din balon şi nu mă mai pot ridica din nou fără altul în loc. Oricum, am reuşit până la urmă, cu armură cu tot.
— Domnule Scoresby, ştiţi că tătarii fac găuri în capetele oamenilor?
— Da, normal. Fac asta de mii de ani. În campania din Tungusk am capturat cinci tătari vii şi trei dintre ei aveau găuri în craniu. Unul avea chiar două.
— Îşi fac asta unul altuia?
— Exact. Mai întâi taie în formă de cerc pe pielea capului ca să ridice un căpăcel de piele şi să expună osul. Apoi taie un cerculeţ de os din craniu, cu foarte mare grijă, ca să nu atingă creierul, şi apoi cos pielea la loc.
— Eu credeam că fac asta numai duşmanilor lor!
— Pe toţi dracii, nu! E un mare privilegiu. O fac pentru ca zeii să poată
vorbi cu ei.
— Ai auzit vreodată de un explorator numit Stanislaus Grumman?
— Grumman? Bineînţeles. Am întâlnit o echipă a lui când am zburat peste Râul Ienisei, acum doi ani. De fapt, cred că el avea gaura asta făcută în cap.
Face parte dintr-o ceremonie de iniţiere, dar omul mi-a spus că nu ştie prea multe despre asta.
— Deci… dacă era un fel de tătar onorific, nu l-ar fi omorât, nu-i aşa?
— Să-l omoare? Păi ce, e mort?
— Da, i-am văzut capul, spuse Lyra cu mândrie. Tata l-a găsit. L-am văzut când l-a arătat învăţaţilor de la Colegiul Jordan, la Oxford.
— S-ar putea să nu fi fost capul lui Grumman, spuse Lee Scoresby. S-ar putea ca tatăl tău să-i fi dus în eroare pe învăţaţi.
— Da, e posibil, adăugă Lyra gânditoare. Le cerea bani.
— Şi când au văzut capul i-au dat banii?
— Da.
