Cuvântul despicat îi veni în minte. Simţi cum întreg corpul i se umple de o frică oribilă iar Pantalaimon se cuibări strâns la pieptul ei.
— O să mă lupt! spuse el.
— Şi eu. O să-i omor.
— Şi Iorek Byrnison, când o să afle. O să-i facă bucăţele pe toţi!
— Cât de departe suntem de Bolvangar?
Pan nu ştia dar fură de părere că erau la mai puţin de o zi de mers. După ce merseră atât de mult încât tot corpul o durea şi îi era amorţit, viteza parcă
se mai domoli puţin, iar cineva îi trase brutal gluga.
Lyra se uită în sus la o faţă asiatică lată, sub o glugă de blană, luminată de o lampă. Ochii negri aveau parcă în adânc un licăr de satisfacţie, în special când Pantalaimon se strecură afară din hanoracul Lyrei ca să-şi dezvelească dinţii lui de hermină într-un şuierat ameninţător. Daimonul omului, o lupoaică mare şi fioroasă, îşi arătă colţii spre Pantalaimon, dar acesta nu se clinti.
Omul o smuci pe Lyra şi o puse într-o poziţie şezândă, sprijinind-o de marginea săniei. Lyra continua să cadă într-o parte şi în alta pentru că
mâinile îi erau încă legate strâns la spate aşa că el, în loc să-i dezlege mâinile, îi legă şi picioarele cât de strâns putu.
Printre fulgii mari de zăpadă şi ceaţa groasă văzu cât de puternic era omul, ca şi cel care conducea sania, cât de bine îşi ţineau echilibrul în sanie, cât de familiarizaţi erau cu acest ţinut, într-un fel în care gitanii nu erau.
Omul vorbi dar, fireşte, ea nu înţelese nimic. El încercă o altă limbă, dar cu acelaşi rezultat. Apoi încercă în engleză.
— Cum cheamă?
Pantalaimon se zburli în semn de avertisment, iar ea înţelese imediat ce voia să spună. Deci oamenii aceştia nu ştiau cine era! Nu o răpiseră din cauza legăturii ei cu doamna Coulter; deci, poate că nu erau plătiţi de Cobleri.
— Lizzie Brooks, spuse ea.
— Lissie Broogs, repetă el. Noi ducem tine la loc frumos. Cu oamene drăguţ.
— Cine sunteţi voi?
— Oamene Samoyezi. Vânători.
— Unde mă duceţi?
— Loc frumos. Oamene drăguţ. Aveţi panserbørn?
— Pentru protecţie.
— Nu bun! Ha ha, urs nu folosit! Te luat cu noi oricum!
Râse tare. Lyra se controlă şi nu spuse nimic.
— Cine oamene acolo? întrebă apoi omul, arătând în spate, înspre locul din care veniseră.
— Negustori.
— Negustori… Negoţ cu ce?
— Blănuri, tărie, spuse ea. Frunză de fumat.
— Frunză de fumat vinde, blana cumpără?
— Da.
Îi spuse ceva tovarăşului său, care îi răspunse scurt. În tot acest timp sania aluneca ameţitor înainte, iar Lyra se trase în sus pentru a sta puţin mai comod şi încerca să vadă încotro se îndreptau; dar ningea atât de puternic iar cerul era întunecat; imediat se făcu prea frig pentru a se mai uita afară şi se întinse din nou. Ea şi Pantalaimon îşi puteau simţi gândurile reciproc şi încercau să rămână calmi, dar gândul că John Faa ar putea să fie mort… Şi ce s-a întâmplat cu Farder Coram? Va reuşi Iorek să îi omoare pe ceilalţi Samoyezi? O vor putea găsi vreodată?
Pentru prima dată începu să îşi plângă puţin de milă.
După un timp destul de lung, omul o scutură de umăr şi-i dădu o bucată de carne de ren uscată ca să mestece. Era râncedă şi tare dar îi era foame iar aceasta era hrănitoare.
Îşi strecură uşor mâna în blănuri până dădu de alethiometru apoi luă încet, încet cutia cu spionul-zburător, o trase în jos şi o băgă într-una din cizmele de blană. Pantalaimon se pitulă în forma lui de şoricel şi o îndesă cât putu de adânc, printre peretele cizmei şi partea de jos a ciorapului ei din blană
de ren.
După ce termină de făcut asta închise ochii. Frica o făcea să se simtă
extenuată şi curând se cufundă într-un somn agitat.
Se trezi când mişcarea săniei se schimbă. Deodată deveni mai lină şi când deschise ochii, pe deasupra ei treceau lumini orbitoare; erau atât de puternice încât trebui să îşi tragă gluga mai tare peste ochi înainte de a se putea uita din nou. Era îngrozitor de amorţită şi îngheţată dar reuşi să se ridice destul de mult pentru a vedea că sania aluneca rapid, printre două
rânduri de stâlpi înalţi, fiecare cu o lumină anbarică puternică la vârf. Cum încerca să se orienteze, la sfârşitul bulevardului de lumini, trecură printr-o poartă de metal şi ajunseră într-un vast spaţiu deschis, ca un fel de piaţă
goală sau ca o arenă pentru un fel de jocuri sau sporturi. Era perfect netedă
şi albă, şi avea probabil înjur de cincizeci, şaizeci de metri în suprafaţă.
