Cel mai bun din lume! Nu ţi-ar plăcea asta?

Ah, mincinoasa odioasă, ah, neruşinatele neadevăruri pe care le spunea! Şi chiar dacă Lyra n-ar fi ştiut că sunt minciuni (Tony Makarios, cuştile cu daimoni) oricum le-ar fi urât din toată fiinţa ei. Sufletul ei drag, iubitul tovarăş al inimii ei să fie tăiat şi redus la un animăluţ de companie? Lyra aproape că fierbea de ură iar Pantalaimon, în braţele sale, deveni dihor, cea mai urâtă şi rea formă pe care şi-o putea lua, şi rânji colţii.

Dar nu spuseră nimic. Lyra îl ţinu strâns pe Pantalaimon şi o lăsă pe doamna Coulter să-i mângâie părul.

— Hai, bea ceaiul de muşeţel, draga mea, spuse blând doamna Coulter. O

să le spunem să facă un pat pentru tine aici. Nu e nevoie să te întorci şi să

stai în dormitorul comun, împreună cu celelalte fete, acum că mi-am recuperat micul asistent! Favoritul meu! Cel mai bun asistent din lume. Ştii că te-am căutat prin toată Londra, iubita mea? Am pus poliţia să

percheziţioneze fiecare oraş din ţinut. Ah, mi-a fost atât de dor de tine!

Nici nu îţi pot spune cât de fericită sunt să te revăd…

În tot acest timp maimuţoiul se plimba fără încetare de sus în jos, când urcându-se pe masă şi legănându-şi coada, când agăţându-se de doamna Coulter şi ţipând uşor la urechea ei, iar în secunda următoare măsurând podeaua cu coada băţ în sus. Trăda neliniştea şi nerăbdarea doamnei Coulter, bineînţeles, care până la urmă nu se mai putu abţine.

— Lyra, draga mea, spuse ea. Cred că Stăpânul de la Jordan ţi-a dat ceva înainte să pleci, nu-i aşa? Ţi-a dat un alethiometru. Problema este că nu era al lui, ca să ţi-l poată da. A fost lăsat în grija lui. Este de fapt mult prea valoros ca să fie cărat de colo-colo – ştii, este unul din singurele două sau trei instrumente de acest fel care există în toată lumea! Cred că Stăpânul ţi l-a dat în speranţa că va cădea în mâinile Lordului Asriel. Ţi-a zis să nu îmi spui nimic despre el, nu-i aşa?

Lyra strâmbă din gură.

— Da, înţeleg. Ei bine, draga mea, vezi, nu mi-ai spus tu, nu-i aşa? Deci nu ţi-ai încălcat promisiunea. Dar ascultă, draga mea, chiar trebuie să ajungă

în grija cuiva. Mi-e teamă că este atât de rar şi delicat încât nu ne putem permite să îl lăsăm să păţească ceva.

— Dar de ce nu trebuie să ajungă la Lordul Asriel? întrebă Lyra fără să se mişte.

— Din pricina celor pe care le face el acum. Ştii că a fost trimis în exil pentru că are în minte ceva periculos şi rău. Pentru a-şi termina planul are nevoie de alethiometru dar, crede-mă, draga mea, ultimul lucru din lume pe care ar trebui să-l facă cineva este să i-l dea. Stăpânul Colegiului Jordan s-a înşelat amarnic. Dar acum că ştii, chiar ar fi mai bine să mi-l dai mie, nu-i aşa? O să te scutească de grija de a-l lua cu tine întotdeauna şi de toată

oboseala de a-i purta de grijă peste tot… Draga mea, ce trebuie să te fi perpelit gândindu-te la ce mai foloseşte şi prostia asta veche…

Lyra se minună cum de reuşise vreodată să o creadă pe această femeie fascinantă şi inteligentă.

— Aşa că, draga mea, dacă îl ai acum la tine, mai bine dă-mi-l mie, să am grijă de el. Este în punga aceea pe care o porţi la mijloc, nu-i aşa? Da, a fost foarte inteligent din partea ta că l-ai ascuns acolo…

Mâinile erau deja pe fusta Lyrei şi desfăceau scaiul tare. Lyra se încordă.

Maimuţoiul auriu se ghemuise la capătul patului, tremurând de nerăbdare, cu mâinile mici şi negre la gură. Doamna Coulter scoase centura de la mijlocul Lyrei şi deschise buzunarul. Respira repede. Scoase pachetul

înfăşurat în catifeaua neagră şi îl dezveli, găsind cutia pe care o făcuse Iorek Byrnison.

Pantalaimon era pisică din nou şi se încordase, gata să sară. Lyra îşi trase picioarele de lângă doamna Coulter şi le puse încet pe podea, astfel încât să

fie gata să fugă atunci când venea momentul.

— Ce-i asta? spuse doamna Coulter, cu oarecare amuzament. Ce cutie drăguţă şi caraghioasă! L-ai pus aici ca să fie în siguranţă, draga mea? Tot muşchiul acesta… Ai fost foarte grijulie, nu-i aşa? Altă cutie în interiorul primei cutii! Şi sudată. Cine ţi-a făcut-o, draga mea?

Era prea nerăbdătoare să o deschidă pentru a mai aştepta un răspuns. În geantă avea un cuţitaş cu tot felul de alte instrumente în el, scoase o lamă şi o înfipse sub capac.

Imediat camera se umplu cu un bâzâit frenetic.

Lyra şi Pantalaimon rămaseră nemişcaţi. Doamna Coulter, fremătând curioasă, trase de capac, iar maimuţa se aplecă, ca să se uite.

Apoi, intr-o fracţiune de secundă de dezorientare, forma neagră a spionului-zburător tăbărî pe faţa maimuţoiului. Acesta ţipă şi se aruncă

înapoi, bineînţeles că o rănea şi pe doamna Coulter, iar ea ţipa de durere şi frică împreună cu maimuţoiul iar apoi micul diavol mecanic ajunse la ea: ateriză pe piept şi începu să se târască pe gât, spre faţă.

Lyra nu ezită. Pantalaimon se repezi la uşă iar ea era lângă el într-o fracţiune de secundă. O deschise şi o rupse la fugă mai repede decât fugise vreodată în viaţa ei.

— Alarma de incendiu! ţipă Pantalaimon, zburând în faţa ei.

Văzu un buton la colţul următor şi sparse sticla disperată cu pumnul.

Continuă să alerge îndreptându-se spre dormitoare, lovi cu putere alt buton de alarmă şi altul, şi apoi începură să apară oameni pe coridor, uitându-se în stânga şi în dreapta, să vadă unde este focul.

În acest timp Lyra ajunsese lângă bucătărie, iar Pantalaimon îi transmise Lyrei un gând tocmai în momentul în care se repezea înăuntru. Peste o secundă deschisese toate butoanele de gaz. Aruncă un chibrit aprins la cel mai apropiat ochi. Apoi trase un sac de făină de pe un raft şi îl rostogoli peste marginea mesei, sacul se sparse şi umplu aerul cu ceva alb, asta pentru că auzise ea că făina explodează dacă este tratată în acest fel în apropierea unei flăcări.

Apoi ieşi din bucătărie şi fugi cât de tare putu spre dormitorul ei.

Coridoarele erau pline acum: zeci de copii fugeau în toate părţile cu o bucurie vie în ochi pentru că deja auziseră cuvântul evadare, cei mai mari se îndreptau spre debaralele unde erau ţinute hainele şi îi împingeau şi pe cei mici într-acolo. Adulţii încercau să impună controlul dar niciunul dintre ei nu ştia ce se întâmplă. Peste tot era o hărmălaie de oameni şi copii ţipând, împingând, strigând.

Lyra şi Pantalaimon se strecurau felin prin tot acest balamuc spre dormitor şi exact în momentul în care ajunseră la uşă se auzi din spate o explozie înfundată care zgudui toată clădirea.

Celelalte fete fugiseră: camera era goală. Lyra trase dulapul la colţ, sări pe el, apucă legătura cu blănuri – pipăi să vadă alethiometrul. Era acolo. Îşi trase blănurile pe ea repede, îşi trase gluga peste faţă, iar apoi, de la uşă, Pantalaimon strigă:

— Acum!

Fugi afară. Printr-un noroc, un grup de copii care găsiseră deja nişte îmbrăcăminte groasă fugeau disperaţi pe coridor spre intrarea principală şi ea li se alătură, transpirând, cu inima aproape să-i sară din piept, ştiind că

trebuia să evadeze sau să moară.

Drumul era blocat. Focul din bucătărie se întinsese repede şi, fie că era de la făină, fie că era de la gaze, explozia pusese la pământ o parte din acoperiş. Copii şi adulţi la un loc escaladau bucăţi de grindă, grămezi de moloz şi bare îndoite pentru a ieşi sus, în aerul rece şi înţepător. Mirosea foarte tare a gaz. Apoi urmă o altă explozie mult mai puternică şi mai apropiată decât prima. Deflagraţia răsturnă câţiva oameni şi aerul se umplu de ţipete de durere şi teamă.

Lyra reuşi să ajungă sus, cu Pantalaimon care îi striga mereu:

— Pe aici! Pe aici! Printre alte strigăte şi ţipete şi zbateri de daimoni reuşi să iasă la suprafaţă din grămada de dărâmături. Aerul pe care-l respira era îngheţat şi spera că toţi copiii reuşiseră să îşi găsească hainele lor groase; ar fi frumos să evadezi din Staţie şi să mori pe urmă de frig!

Acum clădirea chiar era cuprinsă de flăcări. Când ieşi pe acoperiş, sub cerul nopţii putu vedea flăcările care se furişau pe la marginile spărturii celei mari din colţul clădirii. La intrarea principală era o îmbulzeală de copii şi adulţi ca şi mai devreme, în timpul zilei, dar de data aceasta adulţii era mai agitaţi iar copiii mai speriaţi: mult mai speriaţi.

— Roger! Roger! strigară Lyra şi Pantalaimon, rotindu-şi ochii de jur împrejur şi concentrându-se pentru a-l vedea.

Peste un moment se găsiră.

— Spune-le tuturor să vină cu mine! îi strigă Lyra la ureche.

— N-o’ să vină – îi prea mare panica.

— Spune-le ce le fac copiilor care dispar! Le taie daimonu’ cu un cuţit mare! Spune-le ce-ai văzut după-masa asta, toţi daimonii ăia cărora le-am dat drumul! Spune-le că asta o să se-ntâmple şi cu ei dacă nu fug acum!