133 Cel care nu ştie să-şi găsească drumul spre idealul său, duce o viată mai uşuratică şi mai impertinentă decât omul lipsit de ideal.

134 În simţuri îşi are obârşia întreaga verosimilitate, întreaga bună- credinţă, întreaga evidentă

a adevărului.

135 Fariseismul nu este o degenerare a oamenilor buni: o bună parte din el este mai degrabă o condiţie a tuturor virtuţilor.

136 Unul caută un mamoş pentru ideile sale, iar altul pe cineva căruia să-i poată oferi ajutor ca mamoş; astfel ia naştere un dialog fructuos.

137 În relaţiile cu savanţii şi cu artiştii te poţi lesne înşela, şi aceasta în sensuri contrarii: nu de puţine ori găseşti îndărătul unui savant remarcabil un om mediocru, iar îndărătul unui artist mediocru, adeseori - un om remarcabil.

138 Fie că suntem treji sau că visăm, noi procedăm la fel: mai întâi îl născocim şi îl plăsmuim pe partenerul nostru, - pentru a-l uita apoi pe dată.

139 În răzbunare şi în dragoste femeia e mai barbară decât bărbatul.

140 Un sfat sub formă de ghicitoare. - „Vrei să ştii că nodul ţine? - prinde-l în dinţi şi muşcă

bine.“

141 Pântecul este pricina faptului că omului îi vine cam greu să se considere un zeu.

142 Vorbele cele mai neprihănite pe care le-am auzit vreodată: „Dans le veritable amour c'est l'âme qui enveloppe le corps.“

143 Vanitatea noastră ar dori ca, din toate câte le facem, pentru noi să treacă drept cel mai greu tocmai ceea ce ne izbuteşte mai din plin. Iată originea multor feluri de morală.

144 De obicei, când o femeie are înclinaţii ştiinţifice, ceva nu e în ordine în sexualitatea ei. Prin ea însăşi, sterilitatea predispune la o anumită virilitate a gustului; bărbatul este, cu voia dumneavoastră, „animalul sterp“

145 Comparându-l în mare pe bărbat cu femeia, se poate spune că ea n- ar fi avut geniul gătelii dacă n-ar fi posedat şi instinctul de a juca rolul secundar.

146 Cel care se luptă cu monştrii, să ia aminte, să nu devină el însuşi un monstru. Iar de priveşti îndelung abisul, află că şi abisul îţi scrutează străfundul sufletului.

147 Dintr-un volum de vechi nuvele florentine, precum şi din viaţă: buona femmina, e mala femmina vuol bastone. Sachetti Nov. 86.

148 A-l ademeni pe semen să-şi facă o impresie bună despre noi şi a ne încrede apoi cu toată

convingerea în această impresie a semenului: cine ar putea fi pe măsura femeilor în această măiastră

înşelătorie?

149 Cele considerate drept rele de către o epocă sunt de obicei răsfrângerea inactuală a celor considerate odinioară bune, atavismul unui ideal anterior.

150 În jurul eroului toate se prefac în tragedie, în jurul semizeului toate devin dramă satirică; iar în jurul Iui Dumnezeu toate devin - ce? „lume“, poate?

151 Nu e de ajuns ca cineva să posede talent: trebuie să mai obţină şi permisiunea voastră, - nu-i aşa, prieteni ai mei?

152 „În grădina în care creşte arborele cunoaşterii, acolo-i paradisul“: astfel grăiesc cei mai tineri şi cei mai bătrâni şerpi.

153 Cele făptuite întru iubire se petrec întotdeauna dincolo de Bine şi de Rău.

154 Obiecţia, zburdălnicia, vesela neîncredere, zeflemeaua, acestea sunt semne de sănătate: toate cele absolutiste ţin de domeniul patologicului.

155 Simţul tragicului creşte şi descreşte în raport cu senzualitatea.

156 Nebunia e o raritate în cazul indivizilor, - însă în cel al grupurilor, al partidelor, al popoarelor, al epocilor ea constituie regula.

157 Gândul sinuciderii este un mijloc puternic de consolare: cu ajutorul lui poţi depăşi cu bine câte-o noapte neplăcută.

158 Celui mai puternic instinct al nostru, cel care ne tiranizează, i se supune nu numai raţiunea, dar şi conştiinţa noastră.

159 Într-adevăr, trebuie să răsplătim atât binele cât şi răul: dar de ce să le răsplătim tocmai celui care ne-a făcut un bine sau un rău?

160 Înseamnă că nu-ţi mai iubeşti îndeajuns cunoaşterea de vreme ce o împărtăşeşti. 161 poeţii sunt neruşinaţi faţă de întâmplările lor: ei le exploatează.

162 „Nu vecinul e aproapele nostru, ci vecinul vecinului“ - astfel gândesc toate popoarele.

163 Iubirea scoate la lumină calităţile înalte şi ascunse ale îndrăgostitului, - ceea ce are el rar, excepţional: astfel, iubirea ne amăgeşte cu uşurinţă în privinţa celor care, la îndrăgostit, constituie regula.

164 Iisus spunea iudeilor săi: „legea a fost bună pentru sclavi, - iubiţi-l pe Dumnezeu precum îl iubesc eu, ca un fiu! Ce ne priveşte morala pe noi, fii Domnului!“

165 Aviz tuturor partidelor. - Orice păstor are nevoie de un berbec care să conducă turma, - iar de nu, trebui-va să facă el însuşi pe berbecul, atunci când se iveşte prilejul.

166 Gura ştie poate a minţi, dar strâmbătura ei spune totuşi adevărul.

167 La oamenii duri, profunzimea sentimentului este pricină de ruşine - fiind totodată un lucru deosebit de valoros.

168 Creştinismul i-a dat lui Eros să bea otravă: - el n-a murit, dar a degenerat, căzând în viciu.

169 A vorbi mult despre tine însuţi poate fi şi un mijloc de a te ascunde.

170 În laudă se află mai multă indiscreţie decât în dojană.

171 La un om al cunoaşterii compătimirea e oarecum caraghioasă, ca nişte mâini delicate ale unui ciclop.

172 Din dragoste faţă de oameni, se întâmplă câteodată să-l îmbrăţişezi la întâmplare pe primul om întâlnit în cale (căci nu-i poţi îmbrăţişa pe toţi): dar tocmai acest lucru, ia seama, să nu-l ghicească...

173 Nu-l urăşti câtă vreme îl mai desconsideri, ci de abia atunci când îl consideri egal ori superior. 174 Utilitariştilor, voi iubiţi, ca şi mine, întreg utilul doar în chip de vehicul al înclinaţiilor voastre, - nu vi se pare şi vouă de-a dreptul insuportabil scârţâitul roţilor sale?

175 În cele din urmă, ajungi să-ţi iubeşti dorinţa, şi nu obiectul dorinţei.

176 Vanitatea altora ne ofensează gustul doar atunci când ne ofensează vanitatea.

177 Se pare că în încercarea de a defini „veridicitatea“, nimeni n-a fost încă îndeajuns de veridic. 178

Prostiile debitate de înţelepţi nu sunt crezute: ce prejudiciu cauzat drepturilor omului!

179 Urmările acţiunilor noastre ne trag de urechi, fără să se sinchisească prea mult de faptul că

între timp noi ne-am „îndreptat“.