– DUPĂ CE AI OBȚINUT VICTORIA,
ÎNVAȚĂ SĂ TE OPREȘTI LA TIMP
ARGUMENT
Clipa victoriei este adeseori și clipa celui mai mare pericol. În bețiagloriei, aroganța și supraestimarea propriei tale forțe te pot împinge să
mergi mai departe decât ți-ai planificat și să-ți faci astfel mai mulțidușmani decât ai capacitatea de a învinge. Nu lăsa succesul să ți se urce lacap. Nimic nu poate înlocui strategia și planificarea atentă. Fixează-ți unobiectiv și, după ce l-ai atins, oprește-te.
ÎNCĂLCAREA LEGII
În anul 559 î. Hr., un tânăr pe nume Cyrus a adunat o armată
uriașă, alcătuită din triburile răzlețe ale Persiei și a pornit la luptă
împotriva bunicului său Astyages, regele mezilor. L-a înfrânt cu ușurință, s-a încoronat, la rândul său, rege al Mediei și Persiei și astfel a pus bazele imperiului persan. Au urmat, în ritm rapid, victorii după victorii. Cyrus l-a învins pe Croesus, regele Lydiei, a cucerit insulele Ionice și alte câteva regate, apoi s-a îndreptat asupra Babilonului și l-a zdrobit. A început să fie supranumit Cyrus cel Mare, regele lumii.
După ce s-a înstăpânit pe bogățiile imperiului babilonian, și-a pus ochii, mai departe către răsărit, pe triburile pe jumătate barbare ale massagetailor, care trăiau într-un ținut întins, aflat în vecinătatea Mării Caspice – un neam de războinici încrâncenați, asupra cărora domnea regina Tomyris. Nu erau atât de bogați ca babilonienii, dar Cyrus a hotărât totuși să-i atace, considerându-se un supraom imposibil de înfrânt. Era sigur că nu vor fi în stare să
facă față uriașei sale armate și că imensul său imperiu va deveni încă și mai vast.
În anul 529 î. Hr., Cyrus mărșăluia către fluviul Araxes, poarta regatului massagetailor. După ce și-a așezat tabăra pe malul de vest al fluviului, a primit un mesaj din partea reginei Tomyris: „Rege al mezilor”, spunea mesajul, „te sfătuiesc să renunți la planurile tale, căci nu poți să știi dacă până la urmă îți vor fi de vreun folos.
Domnește peste poporul tău și încearcă să te împaci cu gândul că
peste al meu domnesc eu. Dar sunt sigură că nu îmi vei asculta povața, căci să trăiești în pace este ultimul lucru pe care ți l-ai dori.”
Încrezătoare în armata ei și nevrând să mai amâne o bătălie pe care o știa inevitabilă, Tomyris s-a oferit să-și retragă trupele aflate de cealaltă parte a fluviului, ca să-i permită lui Cyrus să-l traverseze cu bine și, dacă vrea, să angajeze ostilitățile pe malul estic.
COCOȘELUL FANFARON
Doi cocoși se luptau pe o grămadă de bălegar. Unul din ei era maiputernic. L-a învins pe celălalt și l-a alungat. Toate găinile s-auîngrămădit în jurul cocoșelului victorios și au început să-l ridice în slăvi.
Cocoșelul voia ca puterea și gloria lui să fie cunoscute și în curtea vecină.
A zburat pe acoperișul hambarului, a bătut din aripi și s-a apucat să strigecât ce putea: „Uitați-vă la mine cu toții. Sunt un cocoșel învingător.
Niciun alt cocoșel din lume nu are atâta putere ca mine.” Nici nu aterminat bine ce avusese de spus că un uliu l-a și omorât, l-a ridicat îngheare și l-a dus în cuibul lui.
Fabule, Lev Tolstoi, 1828–1910
Cyrus a acceptat, dar în loc să treacă direct la atac, s-a gândit să
recurgă la un șiretlic. Massagetaii nu erau obișnuiți cu luxul. Odată
trecut pe malul celălalt al fluviului, și-a așezat din nou tăbăra și a întins masă mare, ca pentru un banchet bogat, cu mâncăruri multe, belșug de carne, delicatese și vin tare. Apoi a lăsat în tabără trupele cele mai puțin puternice, iar restul soldaților l-a retras către fluviu.
Curând, un detașament numeros de massagetai a pornit asupra taberei și, într-o bătălie crâncenă, i-a ucis pe toți perșii aflați acolo.
Apoi, atrași de ospățul fabulos rămas pe mese, au mâncat și au băut după pofta inimii. Într-un târziu, nici nu se putea astfel, au adormit.
Peste noapte, armata persană s-a întors în tabără și i-a omorât pe
mulți dintre ei, iar pe ceilalți i-a făcut prizonieri. Printre aceștia din urmă se număra și generalul lor, un tânăr numit Spargapises, fiul reginei Tomyris.
Când a auzit de cele întâmplate, aceasta i-a trimis un alt mesaj lui Cyrus, mustrându-l pentru că se folosise de viclenie ca să-i învingă armata. „Ascultă-mă”, i-a scris ea, „și te voi sfătui de bine: dă-mi înapoi fiul, părăsește țara mea cu trupele intacte și mulțumește-te cu faptul că ai triumfat asupra unei treimi din massagetai. Dacă refuzi, jur pe soare, stăpânul nostru, că o să-ți dau mai mult sânge decât ai putea să bei cu toată lăcomia ta.” Cyrus a preferat să disprețuiască batjocoritor și această povață: nu voia să-i elibereze fiul, ci să-i zdrobească pe toți acești barbari.
Văzând că nu avea să fie eliberat, prințul nu a mai putut suporta umilința situației sale și s-a sinucis. Vestea morții lui a umplut de durere inima reginei. Și-a adunat puterile și toți soldații pe care a reușit să-i mobilizeze, apoi, aprinzându-le în suflet dorința frenetică
de răzbunare, a atras trupele lui Cyrus într-o bătălie sângeroasă. În cele din urmă, massagetaii au învins. În furia lor cumplită, au măcelărit armata perșilor și l-au ucis și pe Cyrus.
După bătălie, Tomyris și războinicii ei au cercetat câmpul de luptă în căutarea trupului acestuia. Când l-au găsit, regina însăși i-a retezat capul, l-a vârât într-un burduf umplut cu sânge, strigând:
„Cu toate că te-am învins și încă sunt în viață, tu m-ai distrus luându-mi, prin viclenie, fiul. Acum vezi că fac așa cum te-am amenințat că voi face: ai mai mult sânge decât poți să bei.” Odată cu dispariția lui Cyrus, imperiul persan s-a destrămat cu repeziciune.
Cu un singur gest arogant, marele general și rege a dărâmat tot ceea ce clădise.
Comentariu
Nu există nimic mai îmbătător ca victoria – și nimic mai periculos.
Cyrus își ridicase imperiul pe ruinele altuia dispărut. Cu o sută
de ani înaintea sa, puternicul stat asirian fusese redus la neființă, iar din splendida lui capitală, Ninive, nu mai rămăseseră decât pietre îngropate în nisip. Asirienii avuseseră această soartă cumplită
pentru că nici ei nu se opriseră la timp, distrugând cetate după
cetate, până când au uitat ce țel urmăriseră în lupta lor și au ajuns să
