niciodată nu a urmărit să se îmbogățească. În loc să-i domine pe curteni cu puterea pe care o deținea, s-a străduit să le câștige sprijinul. Nu a dat nicicând, nici cea mai mică dovadă de lăcomie sau de aroganță. Când nu a mai putut să satisfacă pretențiile erotice ale regelui, nu s-a neliniștit la gândul că locul ei din alcovul acestuia avea să fie luat de altcineva, ci a recurs la o stratagemă – l-a încurajat să-și ia amante tinere, știind prea bine cum stăteau lucrurile, cu cât erau mai tinere și mai frumoase, cu atât prezentau mai puțin pericol, pentru că în niciun caz nu se puteau compara cu farmecul ei sofisticat, iar Ludovic sfârșea întotdeauna prin a se plictisi de ele.
Un cunoscut cățărător în copaci învăța odată pe cineva cum să se suieîntr-un arbore înalt. I-a poruncit să taie crengile din vârf, dar când, întimp ce făcea acest lucru, omul a părut să fie în primejdie, priceputulcățărător nu i-a spus nimic. Abia după ce a coborât până în dreptulstreșinii cățărătorul i-a strigat: „Ai grijă! Fii atent cum cobori!”. L-amîntrebat: „De ce ai spus asta? De la înălțimea aceea putea tot atât de binesă și sară dacă voia”. „Tocmai de asta”, a răspuns priceputul cățărător.
„Câtă vreme era sus, la o înălțime amețitoare, unde ramurile amenințausă se rupă, îi era lui însuși așa de frică încât nu i-am zis nimic. Greșelilese fac întotdeauna atunci când oamenii ajung la partea mai ușoară adrumului.”
Omul acesta aparținea clasei celei mai de jos, dar vorbele sale se aflauîn perfectă armonie cu învățăturile înțelepților. Și în jocul cu mingea sezice că tocmai după ce o lovești corect cu piciorul ieșind dintr-o situațiedificilă și începi să crezi că următoarea va fi mai ușoară, atunci poți să fiisigur că o pierzi.
Eseuri despre lene, Kenko, Japonia, secolul al XIV-lea Succesul joacă feste inteligenței. Te face să te simți invulnerabil
și, în același timp, mai ostil și mai nestăpânit față de cei care îți contestă puterea. Din cauza lui, devii mai puțin capabil să te adaptezi împrejurărilor. Ajungi să crezi că victoriile se datorează
mai degrabă forței tale de caracter decât strategiei și planurilor bine concepute. Trebuie să înțelegi, asemenea doamnei de Pompadour, că tocmai în momentul triumfului se cuvine să mizezi pe abilitate și pe strategie, consolidându-ți baza de putere, recunoscând șansei și împrejurărilor importanța meritată și rămânând receptiv la orice schimbare a norocului. Tocmai în momentul victoriei este necesar să joci jocul curteanului și să respecți mai mult ca oricând legile puterii.
Cel mai mare pericol apare în clipa victoriei.
Napoleon Bonaparte, 1769–1821
CHEILE PUTERII
Puterea își are ritmurile și formulele ei. Reușesc să câștige cei care țin sub control aceste formule și le alternează după voie, destabilizându-i pe ceilalți în vreme ce bat tactul după cum le place.
Esența strategiei constă în a prevedea ceea ce urmează să se întâmple, iar euforia victoriei îți poate diminua această capacitate de control. În primul rând, pentru că succesul tău se datorează unei asemenea formule pe care te simți tentat s-o aplici din nou. Vei încerca să înaintezi în aceeași direcție fără să-ți pui întrebarea dacă
este direcția cea bună. În al doilea rând, succesul tinde să ți se urce la cap și să te facă să nu mai judeci limpede. Te simți invulnerabil și acționezi agresiv, iar această agresivitate va distruge tot ceea ce ai dobândit prin victoria deja obținută!
Lecția este simplă: Oamenii puternici schimbă ritmurile și formulele, modifică traseul, se adaptează la împrejurări și învață să
improvizeze. În loc să-și lase picioarele fără astâmpăr să-i poarte singure înainte, preferă să facă un pas înapoi ca să se uite pe unde calcă. Ca și cum în sângele lor ar exista un vaccin, se imunizează la beția victoriei, și își țin în frâu emoțiile; imediat după triumf își impun un gen de blocaj. Se domolesc, își acordă timpul necesar analizării celor petrecute, cercetează ponderea elementelor de context și a hazardului. După cum ți se spune la școala de echitație,
întâi trebuie să fii în stare să te stăpânești pe tine însuți și abia apoi știi să stăpânești calul.
Împrejurările și întâmplarea participă întotdeauna la jocul puterii. Acest fapt este inevitabil și face lucrurile mai interesante.
Dar indiferent ce ai crede, norocul este mai periculos decât ghinionul. Ghinionul ne dă lecții prețioase despre răbdare, planificare și nevoia de a fi pregătit pentru ce este mai rău, norocul, însă, te amăgește cu lecții contrarii și te îndeamnă să consideri că
inteligența ta infailibilă te va purta spre victorie. În mod inexorabil, norocul e schimbător, iar schimbarea te ia întotdeauna pe nepregătite.
După părerea lui Machiavelli, aceasta a fost cauza căderii lui Cesare Borgia. Repurtase numeroase triumfuri, era într-adevăr un strateg remarcabil, dar avea ghinionul de a fi prea norocos: tatăl său devenise papă. Apoi, când a cunoscut ghinionul autentic – moartea părintelui său – faptul l-a surprins total nepregătit, iar nenumărații săi dușmani au sărit să-l sfâșie. Norocul care te înalță sau își pune pecetea pe succesele tale aduce și momentul când e bine să deschizi ochii: roata te poate coborî tot atât de lesne pe cât te ridică. Dacă
ești pregătit pentru cădere, este mai puțin probabil să-ți frângi gâtul odată ajuns jos.
Oamenii răsfățați de succes sunt cuprinși de febrilitate și chiar dacă se străduiesc să-și păstreze calmul, cei de sub ordinele lor îi îndeamnă insistent să-și depășească ținta inițială și să se avânte acolo unde apa este primejdios de adâncă. Trebuie să ai o strategie și față de acești instigatori la imprudențe. Dacă pledezi pur și simplu în favoarea moderației, vei părea slab și fără orizont, iar impresia că nu ai fi capabil să-ți continui seria triumfurilor s-ar putea să-ți slăbească autoritatea.
Atunci când generalul și omul de stat atenian Pericle a condus un număr de campanii navale în Marea Neagră, în anul 436 î. Hr., victoriile ușoare le-au deschis concetățenilor săi gustul cuceririlor.
Au început să-și facă vise că vor supune Egiptul, îi vor zdrobi pe perși și vor ataca de pe mare Sicilia. Pe de o parte, Pericle ținea în frâu aceste stări emoționale primejdioase avertizând asupra exceselor de orgoliu care îi sfidează pe zei, iar pe de altă parte, le hrănea imaginația angajând trupele în mici bătălii pe care știa sigur că nu avea cum să le piardă și creându-le iluzia succesului continuu.
Abilitatea cu care Pericle făcea acest joc reiese din ceea ce s-a
întâmplat după moartea lui: puterea a încăput pe mâna demagogilor care au împins Atena la invadarea Siciliei și, astfel, printr-o singură hotărâre necugetată, au năruit un imperiu.
Ritmica puterii pretinde adeseori alternarea forței cu subtilitatea. Excesul de agresivitate generează reacții la fel de agresive; prin supralicitare și repetare, subtilitatea devine previzibilă și lesne de descifrat. Aflat în serviciul stăpânului său, shogunul Oda Nobunaga, marele general japonez (ulterior, împărat) din secolul al XVI-lea, Hideyoshi, a cucerit odată o uimitoare victorie asupra armatei temutului general Yoshimoto.
Shogunul dorea să meargă mai departe și să zdrobească încă un vrăjmaș puternic, dar Hideyoshi i-a amintit un vechi proverb nipon:
„După ce ai obținui o victorie, leagă-ți bine curelușa coifului.”
Hideyoshi considera că venise momentul în care shogunul trebuia să treacă de la forță, la viclenie și la manevre indirecte, instigându-și dușmanii unul împotriva celuilalt printr-o serie de alianțe înșelătoare. Astfel evita să fie socotit exagerat de agresiv. Prin urmare, atunci când ești victorios, oprește-te și creează-i adversarului tău iluzia că și el poate sta liniștit. Schimbările de ritm joacă un rol imens.
Oamenii care își depășesc obiectivul stabilit inițial sunt îndemnați, adeseori, de dorința de a-i face pe plac superiorului, dovedindu-i-se devotați. Totuși excesul de zel riscă să trezească mai degrabă suspiciunea. S-a întâmplat de multe ori ca generalii regelui Filip al Macedoniei să fie destituiți sau retrogradați imediat după ce își conduseră trupele la o mare victorie: încă un asemenea triumf, își spunea Filip, și omul acesta îmi va deveni rival în loc să rămână
supus. Când slujești un stăpân, este uneori mai înțelept să-ți măsori bine succesele, să-i lași lui gloria și să nu-l faci niciodată să se simtă
în pericol. Trebuie să i te arăți supus în orice împrejurare, pentru a-i câștiga încrederea. În secolul al IV-lea î. Hr., în armata generalului chinez Wu Ch’i, despre a cărui severitate se dusese vestea, exista un căpitan care a pornit la atac înainte ca bătălia să înceapă și s-a întors cu capetele mai multora dintre dușmani. Crezuse că își dovedea entuziasmul și curajul dârz, dar Wu Ch’i nu s-a lăsat impresionat.
„Un ofițer talentat”, a remarcat generalul, „dar indisciplinat” și, oftând, a dat ordin să i se taie capul.
Un alt moment periculos în care un succes mic îți strică șansa de a obține unul mai mare poate apărea și în situația când un superior
îți face o favoare – comiți o greșeală primejdioasă cerând mai mult.
Ai părea nesigur de tine: nu cumva simți că nu meriți această
favoare și cauți să iei tot ce poți apuca acum că ai o ocazie ce riscă să
nu se mai întoarcă? Atitudinea potrivită este să accepți cu eleganță
favoarea și să te îndepărtezi. Favorurile următoare vor veni fără să
