— Ce? Credeam că se duce să discute cu decanul despre Stein.
— Trebuie să-l găsim. Poţi găsi pe cineva să te înlo...
N-apuc să termin, că un sunet înfundat întrerupe convorbirea şi îl aud pe Charlie cum discută cu cineva la celălalt capăt al firului.
— Când a plecat Paul? întreabă el, revenind la telefon.
— Acum zece minute.
— Vin. O să-l prindem din urmă.
*
Volkswagen-ul Karmann Ghia din 1973 al lui Charlie apare în spatele internatului cincisprezece minute mai târziu. Bătrâna maşină arată ca o broască de metal ruginită. Nici nu apuc să mă aşez bine pe scaunul din dreapta, că Charlie bagă maşinuţa în marşarier.
— Ce ţi-a luat atât de mult? îl întreb eu.
— Când plecam, o reporteriţă a apărut la sediu, îmi răspunde el. Voia să discute cu mine despre noaptea trecută.
— Şi?
— Cineva de la departamentul de poliţie i-a povestit ce a spus Taft la interogatoriu.
Cotim pe Elm Drive, unde zloata de pe asfalt face şoseaua să arate ca un ocean încremenit.
— Nu tu mi-ai spus că Taft îl cunoaşte pe Richard Curry de multă vreme?
— Mda. De ce?
— Pentru că el le-a declarat poliţiştilor că îl ştie pe Curry numai datorită lui Paul.
Chiar atunci când intrăm în partea de nord a campusului îl zăresc pe Paul în curtea dintre bibliotecă şi departamentul de istorie, îndreptându-se spre McCosh.
— Paul! îl strig eu pe geam.
— Ce faci? izbucneşte Charlie, trăgând maşina cât mai aproape de Paul.
— Am rezolvat-o! exclamă Paul, surprins să ne vadă. Toată povestea. Am nevoie doar de schiţă. Tom, n-o să-ţi vină să crezi. Este cel mai ului...
— Ce? Spune-mi!
Dar Charlie nu vrea să audă nimic din toate astea.
— Nu te duci la Taft, proclamă el.
— Nu înţelegi. E rezolvată...
Charlie se lasă pe claxonul maşinii, umplând curtea cu zgomote.
— Ascultă-mă bine, îl întrerupe el. Paul, treci în maşină. Mergem acasă.
— Are dreptate, îl susţin şi eu. N-ar fi trebuit să vii aici singur.
— Mă duc la Vincent, rosteşte Paul încet, începând să meargă iarăşi în direcţia biroului lui Taft. Ştiu ce fac.
Charlie dă cu spatele, păstrând pasul cu Paul.
— Crezi că o să-ţi dea pur şi simplu ce vrei?
— El m-a sunat, Charlie. A spus că asta va face.
— A recunoscut că l-a furat de la Curry? îl întreb eu. De ce ţi-ar da schiţa acum?
— Paul, intervine Charlie, oprind maşina. Nu-ţi va da nimic.
Auzindu-l cât e de tranşant, Paul se opreşte.
Charlie îşi coboară tonul vocii şi îi explică ce aflase de la reporteriţă.
— Noaptea trecută, când poliţia l-a întrebat pe Taft dacă se poate gândi la cineva care să-i fi făcut rău lui Stein, Taft a declarat că se poate gândi la doi oameni.
Expresia de pe chipul lui Paul începe să se modifice, iar emoţia descoperirii îi dispare treptat.
— Primul era Curry, continuă Charlie. Cel de-al doilea eşti tu. Face o pauză, ca să se facă bine înţeles. Aşa că nu-mi pasă ce ţi-a spus individul la telefon. Trebuie să stai departe de el.
Pe lângă noi trece gâfâind o veche camionetă albă. Zăpada scârţâie sub cauciucurile ei.
— Atunci ajutaţi-mă, ne roagă Paul.
