— „Gata cu jocul.” Cu alte cuvinte, jocul a luat sfârşit.
— Nu zău, Charlie. De ce?
— Fiindcă s-a întâmplat ceva.
— Ceva?
Însă el ridică un deget, reducându-mă la tăcere. Undeva, la distanţă, se aud voci.
— Sunt ei, exclam eu.
Charlie îşi ridică arma.
— Haide!
*
Charlie măreşte pasul, iar eu nu am altceva de făcut decât să îl urmez. Abia acum, încercând să mă ţin după el, apreciez la adevărata ei valoare măiestria cu care el poate alerga prin întuneric. Abia reuşesc să îl menţin în raza de acţiune a lanternei mele.
Când ne apropiem de o intersecţie, Charlie mă opreşte.
— Nu da colţul. Stinge lanterna. Ne vor vedea venind.
Îi fac semn să meargă mai departe, în spaţiul deschis. Staţia radio pârâie din nou.
— Gata cu jocul, Charlie. Suntem în coridorul nord-sud, sub Edwards Hall.
Vocea lui Gil se aude mult mai limpede acum, mult mai apropiată.
Pornesc spre intersecţie, dar Charlie mă împinge înapoi. Două fascicule de lanternă lucesc în direcţia opusă. Mijind ochii în întuneric, zăresc siluete umane. Acestea se întorc, auzindu-ne cum ne apropiem. Unul din fascicule luminează în direcţia noastră.
— La dracu! latră Charlie, protejându-şi ochii.
Îndreaptă arma orbeşte spre lumină şi începe să apese pe trăgaci. Aud pocnetele metalice ale unei staţii prinse de piept.
— Opreşte-te! şuieră Gil.
— Care-i problema? strigă Charlie în vreme ce ne apropiem.
Paul stă nemişcat în spatele lui Gil. Cei doi se află se află într-un con de lumină aruncat de găurile unei guri de canal de deasupra capetelor lor.
Gil îşi duce un deget în dreptul buzelor, apoi arată spre capacul de sus. Zăresc cel puţin două siluete care stau deasupra noastră, în faţă la Edwards Hall.
— Bill încearcă să mă contacteze, spune Paul, ţinându-şi pagerul în dreptul razelor de lumină şi fiind în mod clar agitat. Trebuie să ies de aici.
Charlie îi aruncă lui Paul o privire nedumerită, apoi le face semn lui şi lui Gil să se dea la o parte din calea luminii.
— Nu vrea să se mişte, zice Gil printre dinţi.
Paul stă chiar sub capacul metalic, privind ecranul pagerului în vreme ce picături de zăpadă topită cad prin găuri. Deasupra se aud paşi.
— Ne pui pe toţi în pericol de a fi prinşi, şoptesc eu.
— Spune că nu poate recepta semnalul nicăieri în altă parte, continuă Gil.
— Bill n-a mai făcut niciodată aşa ceva, şopteşte Paul.
Îl apuc de braţ, dar el se smulge din strânsoare. Când luminează ecranul argintiu al pagerului şi ni-l arată, văd trei cifre: 911.
— Asta ce mai înseamnă? întreabă şoptit Charlie.
— Probabil că Bill a descoperit ceva, spune Paul, pierzându-şi răbdarea. Trebuie să-l găsesc.
Paşii care trec prin faţă pe la Edwards Hall trimit zăpadă topită prin gura de canal. Charlie devine tot mai încordat.
— Ascultă, zice el, e o cacealma. Nu poţi recepţiona nimic aici.
Dar e întrerupt de pager, care începe din nou să bipăie. Acum mesajul este un număr de telefon: 116-7718.
— Asta ce mai e? întreabă Gil.
Paul întoarce ecranul invers, formând un text din cifre: BILL-911.
— Eu plec de aici acum, se hotărăşte el.
Charlie clatină din cap.
— Nu prin gura aia. Sunt prea mulţi oameni deasupra.
