— Da, tovarăşe colonel!
— Dumneata mă cunoşti pe mine?
— Nu, tovarăşe colonel.
— Sînt adjunctul colonelului Mădureanu, secretarul de partid pe Direcţie. Dar asta nu are importanţă. Tovarăşe locotenent, te-am chemat aici pentru nişte... probleme...
— Ordonaţi, tovarăşe colonel!
— Dumneata nu-ţi prea faci datoria, tovarăşe locotenent!
— Am înţeles, tovarăşe colonel!
— Şi nu numai atîta. Îl sfidezi pe comandantul de companie, instigi oamenii să-l bată pe comandantul unităţii. Unde te trezeşti, măi, tovarăşe? Ia spune, ce s-a întîmplat aseară?
— Tovarăşe colonel, raportez: în timp ce aşteptam maşinile să ne ducă la cazarmă, cîţiva soldaţi din plutonul meu s-au îmbătat...
— De ce s-au îmbătat? Dumneata de ce eşti pus acolo? Ei, drăcia dracului!...
— ... şi au vrut să dea în mine...
— Lasă-mă domnule, cu poveştile! Răspunde-mi de ce s-au îmbătat soldaţii!
În clipa aceea în încăpere intră maiorul Mihail.
— El este? întreabă scurt colonelul Matei, arătîndu-mă din priviri.
— Da, el este...
— Bine, Mihaile, poţi pleca!
Apoi, către mine:
— Răspunde, dom’le! De ce s-au îmbătat concentraţii? Ce e debandada asta în plutonul tău, locotenente?
— Tovarăşe colonel, am în subordine aproape o sută de concentraţi...
— Şi ce e cu asta, tovarăşe locotenent? Dumneata ştii cîţi subordonaţi aveam eu cînd eram locotenent? Şi nu mişca unul în front! Dacă subordonaţii dumitale se îmbată înseamnă că eşti incapabil, dragă tovarăşe!
Apoi, după o scurtă pauză, studiată:
— Dragă tovarăşe Pora, eu ţi-o spun prieteneşte: armata noastră n-are nevoie de oameni ca dumneata! Onoarea de ofiţer... Ştii dumneata ce e onoarea de ofiţer? Dumneata ai absolvit Institutul militar, nu?
— Da, tovarăşe colonel!
— Şi cum ai ajuns în Bucureşti?
— Am absolvit cu medie mare...
— N-are importanţă, să ştii! Experienţa a demonstrat că de obicei cei consideraţi codaşi în şcoală ies foarte buni ofiţeri. Ajung comandanţi de unităţi şi mari unităţi, generali... Aşa că să nu ne lăudăm decît cu rezultate concrete. Îţi faci planul?
— Da, tovarăşe colonel! L-am depăşit în fiecare lună.
Mă priveşte fix:
— Vorbeşti cam mult. Eu te-am întrebat dacă-ţi faci planul şi atîta tot. Nu stăm la taclale!
— Am înţeles!
— Mda! Uite ce e, tovarăşe locotenent! Nu ştiu dacă-ţi dai seama sau nu. Dumneata, aseară, te-ai dedat la o acţiune gravă, instigînd oamenii din pluton să-l bată pe comandantul unităţii...
— Nu este adevărat! Tovarăşe locotenent-colonel...
Pumnul greu al colonelului se abate asupra mesei:
— Lasă vorba, locotenente! Unde te trezeşti aici? Îndemni soldaţii la crimă? Pentru că asta e o crimă, tovarăşe!... Ca atare vei fi judecat frumuşel în Consiliul de onoare şi trecut în rezervă. Avem date că te ocupi cu studiul limbilor străine. Pot să ştiu şi cu în ce scop?
— Mă pregătesc pentru admitere la filologie.
— Mda! Facultate! De-asta nu-ţi făceai treaba la Pantelimon?
— ...
— Mda! Tovarăşe Pora, dragă, acum te duci dumneata la pluton şi aştepţi ordinele noastre.
— Am înţeles! Să trăiţi!
Îmi pun şapca pe cap şi ies.
Adun oamenii în holul larg al etajului întîi. Mulţi au fugit deja la masă. Îi încolonez şi cobor cu ei către stadion.
La mica alimentară din malul rîpei este coadă. Văd şi mulţi militari, unii concentraţi, alţii în termen, trimişi de şefi să ia pui. „A băgat pui”...
E amiază. Pe stadion, comandamentul unităţii e adunat în
păr. Mii de militari aşteaptă în formaţie, de o jumătate de oră, să se adune toată lumea. Semicercul enorm, ale cărui margini se sprijină pe gardurile de sîrmă ale fostului stadion, îl are în faţă, la aproximativ cincisprezece metri, pe comandant, însoţit de statul major. Locotenent-colonelul Sîrdă Marin are chipul tras şi-şi ţine mîinile la spate, într-o atitudine teatrală. Între el şi masa militarilor, două echipe de civili (mulţi dintre ei ţigani) joacă fotbal. Sînt mereu aceiaşi. Joacă pe bani, aşa că partida e foarte încinsă. Cu mari eforturi, primite cu urlete şi fluierături de către „sportivi”, jocul este întrerupt.
— Începeţi prezenţa! ordonă comandantul. Fiţi atenţi, că nişte tovarăşi vor face astăzi verificarea prezenţei. Bob cu bob, om cu om! Iată-i că vin!
O rumoare, un freamăt străbate rîndurile.
— Ofiţerii!... Ofiţerii în faţă! strigă cineva. Comandanţii de plutoane, treceţi în faţă!
Apoi alt glas:
— Toată lumea, cu buletinele de identitate în mînă! Se verifică fotografiile şi actele.
Îmi număr oamenii: lipsesc doi, unul e în infirmerie, celălalt planton la materiale, sus, în Casă.
