— Pora!
Lenţ îmi face semne să mă întorc.
— Ia-ţi caietul de comandant de pluton şi vino la adunare! Se verifică planul, programele şi caietele.
Pînă acum ni se controlau foarte rar caietele de comandanţi de plutoane. Locotenent-colonelul Sîrdă nu-şi pierdea vremea cu asemenea fleacuri. Deschid caietul să-l verific. Da: programul... orele... militarii, datele personale... ordinea de bătaie... toate sînt în ordine.
Mă întorc. Cînd s-or fi adunat aşa de repede? Sala e plină, iar discuţiile au început. Mă descopăr. Deschid uşa.
— Tovarăşe colonel, vă rog să-mi permiteţi...
— Ieşi afară!
Revin pe hol, întrebîndu-mă cu ce am greşit. În şcoala militară ne făceau aşa, prin anul întîi, cînd nu aveam ţinuta aranjată, îmi aranjez ţinuta. Apuc şapca atent, aşa cum scrie la regulament, cu degetul mare întins în prelungirea cozorocului, cu gura lipită de şold. Intru din nou:
— Tovarăşe colonel...
— Ieşi afară!
Mă scoate din uluială căpitanul Şoşu, care se ridică de la prezidiu, se apropie de mine şi-mi şopteşte printre dinţi:
— Bă, fir-ai al dracului dă locotenent prost! Tu nu ştii că trebuie să aştepţi întîi să-ţi dea voie comandantul să vorbeşti? Nu vezi că e în şedinţă, de ce îl întrerupi? Hai, ieşi afară şi intră iar!
Ca să vezi cu ce „încălcasem” regulamentul!
Intru pentru a treia oară şi aştept, aştept... Cei din prezidiu sînt foarte ocupaţi: arată sălii un caiet de comandant de pluton. Deodată, comandantul se opreşte şi-şi întoarce ochii spre mine:
— Da, tovarăşe locotenent, ce s-a-ntîmplat?
— Tovarăşe colonel, vă rog să-mi permiteţi să iau loc în sală.
O clipă... două... trei...
— Mda! Poţi lua loc...
Mă simt privit, urmărit cu atenţie pînă mă aşez pe un colţ de bancă.
— Atrag atenţia asupra punctualităţii... rosteşte comandantul. Ţin foarte mult la acest lucru.
Parcă s-a mai îndulcit tonul. Ia cuvîntul inginerul-şef:
— Stimaţi tovarăşi! Eu, ca să zic aşa, e de datoria mea, dracu’, că a căzut responsabilitatea asta, dar zic: hai, mă, fraţilor, să facem treabă, dacă tot mîncăm pîinea partidului! Eu mă uitai aşa, cu atenţie. Comandantu’ vorbea, unu’ se uita după vrăbii, altu’ se scărpina-n cap... Oprişan, căpitanu’, că-i e copilu’ bolnav, ăla, scriitoru’ întîrzie... De ce-ai întîrziat, mă?
Înţeleg că e vorba despre mine şi mă ridic în picioare.
— Nu te ridica, nu, zice colonelul Drumeza cu falsă mieroşenie, stai jos, să nu se rupă ceva în tine... Doamne fereşte, mai facem vreun eveniment...
— Tovarăşe colonel...
— Stai jos, că-mi rupi lacrimi, colega...
— Stimaţi tovarăşi, reia comandantul, am văzut cîteva caiete de comandant de pluton. Nu-mi plac! În noaptea asta, mîine (nu ştiu, vă interesează), lucraţi la caietele comandanţilor de pluton şi peste două zile mi le prezentaţi. Tovarăşe colonel Drumeza...
— Ordonaţi, tovarăşe colonel!
— Împreună cu tovarăşul căpitan Şoşu şi cu şeful de stat major numiţi o comisie care să se ocupe cu trasarea, ă, asta, ăă...
— Un model, tovarăşe colonel, intervine Şoşu.
— Da, un model de caiet de comandant de pluton. După acest model se fac toate caietele.
— Am înţeles!
— În a doua ordine de idei, fiecare ofiţer trebuie să ştie ca pe apă sarcinile care-i revin, extrase din documentele de partid, din cuvîntarea tovarăşului comandant suprem la Plenara comună din 28-31 noiembrie trecut. Vreau să atrag atenţia în mod foarte serios asupra acestui lucru. Se manifestă ac... ac... actualmente în lumea contemporană o ofensivă a propagandei ideologice burgheze împotriva comunismului. Se pare că sînt anumiţi ne... nemernici care dau ascultare acestei propagande. Stimaţi tovarăşi, vreau să subliniez că dacă prind o asemenea viperă o împuşc cu mîinile mele! Am observat de asemenea, chiar şi la ultima şedinţă de partid, cum au început să scoată capul... palavragiii! Stimabililor, pe voi nu vă interesează decît bucăţica voastră! Sînt alţii ca... care să se gîndească la treburile mai importante... Îţi faci treaba, n-am nimic cu tine! Nu ţi-o faci, ai de-a face cu mine! De fapt... aveţi să vedeţi că începînd din acest moment se vor schimba multe... La muncă, stimaţi tovarăşi! Lupeş!
— Ordonaţi!
— Eşti comandant de companie la a 2-a!
— Am înţeles!
Simt că îmi îngheaţă sîngele în vine. La compania a doua sînt eu.
Şedinţa ia sfirşit. Comandantul se pregăteşte să plece. Ne ridicăm în picioare la comanda „drepţi!” a inginerului-şef. În pragul uşii, locotenent-colonelul Mihail se întoarce spre noi:
— Este ora 22.30. Vă urez spor la treabă!
Iese.
— Rămîneţi pe loc! comandă inginerul-şef. Acum, comandanţii de companii îşi iau ofiţerii din subordine şi verifică bob cu bob toţi militarii concentraţi, în toate încăperile, după care se întocmeşte o situaţie a militarilor lipsă, specificîndu-se care sînt nemotivaţi şi care nu. Apoi se trece la întocmirea caietelor de comandanţi de plutoane, conform modelului care vă va parveni. Spor la treabă!
Ne ridicăm pentru a doua oară în picioare. De data asta părăsim cu toţii sala.
— Bă, era mai bine cu Sîrdă! şopteşte Gheorghe.
Intrăm în blocul unde este cazată compania noastră. La etajul întîi.
— Fiţi atenţi, ne spune Lupeş, fiecare comandant de pluton îşi verifică oamenii. Îmi raportează absenţii. Bob cu bob! Apoi, cînd ne vine ordinul şi modelul, ne strîngem la mine în cancelarie şi trecem la întocmirea caietelor de comandanţi de plutoane! Spor la treabă!
Intrăm fiecare în zona lui. Eu am cinci încăperi la etajul întîi.
Deschid prima uşă. Inăuntru e întuneric beznă. Simt că mă sufoc: un miros greu de transpiraţie, de picioare nespălate şi de bocanc soldăţesc, de gaze... Aprind lanterna. Cu gurile căscate, oamenii sforăie cuprinşi de un somn trudnic. Lumina alunecă pe chipurile lor slabe, istovite, cu barba ţepoasă... Imagini de coşmar. Filmele de propagandă despre imigranţii din Vest prezintă raiul în comparaţie cu promiscuitatea care domneşte aici. Mă împiedic de o grămadă de sticle, dar zgomotul nu deranjează pe nimeni. Chiar dacă aş vrea, tot n-aş putea trezi pe nimeni la ora asta. Ar fi, de altfel, o cruzime. Mă las păgubaş... De altfel, celelalte uşi sînt blocate pe dinăuntru. Pe timpul nopţii, concentraţii nu deschid nimănui de frica ungurilor, care la beţie umblă cu cuţitele, căutînd gîlceavă.
Pe hol mă întîlnesc cu Goanţă:
— Bă, pe ăştia e imposibil să-i trezeşti.
— Nimic nu e imposibil, tovarăşe!
