— Hai să fumăm o ţigară!

Ieşim pe balcon, în răcoarea nopţii. Cerul e curat, puzdit de stele. Doamne, ce minunăţie!

Stăm unul lîngă altul şi fumăm, tăcuţi. Vuietul îndepărtat al oraşului seamănă cu zbuciumul mării.

Se aud paşi pe coridor. Tresărim. Cineva a urcat la etaj. Şi uşa se deschide brusc:

— Ce faceţi aici, domnilor? Aşa ne-a fost vorba?

Locotenent-colonelul Drumeza, maiorul Desagă şi căpita­nul Şoşu, maiorul Bureţa (şeful de stat-major) stau pe hol ca niş­te hultani care au ochit prada.

— Veniţi încoace! porunceşte Drumeza. Notează, iubitule (se întoarce către căpitanul Şoşu): Pora... Goanţă...

Secretarul de partid se opreşte deodată din notat:

— Aruncaţi, bă, ţigările! Măcar atîta! Sînt aici o groază de ofiţeri superiori, nesimţiţilor! Şi ia, bă, poziţia drepţi, că te ia mama dracului acuma!

Locotenent-colonelul Drumeza se plimbă încolo şi încoace, apucîndu-se teatral cu mîinile de cap:

— Lasă-i, bă! Lasă-i, bă, Şoşule... N-ai ce le cere! Uite, bă, cine mănîncă pîinea partidului!

— Tovarăşe colonel, întreabă Şoşu afectat, nu vă supăraţi, ăştia sînt cumva ofiţeri?

— Da’ de unde! Ciurucuri!

Apoi, către noi:

— Aţi verificat concentraţii?

— Tovarăşe colonel, intervine Goanţă, ne este imposibil să-i verificăm...

Inginerul-şef Drumeza se pune pe urlat:

— Imposibil e s-o verifici pe mă-ta, boule! Sictir, idioţii dra­cului! Împuţiţilor! Trîntorilor!

— Ce vă spuneam eu, tovarăşe colonel? conchide Şoşu. Tre­buie luate măsuri radicale, dom’le! Cu ăştia n-o scoţi altfel la capăt!

Se aude o uşă deschizîndu-se. Un concentrat iese din dormi­tor şi vine către noi clătinîndu-se:

— De ce nu lăsaţi la noi dormim? ... De ce gălăgie făcut?

Colonelul Drumeza ne arată cu degetul:

— Vedeţi, mă, ce faceţi?

Apoi către concentrat:

— Ne pare rău! Avem nişte probleme cu dobitocii ăştia de locotenenţi.

Concentratul devine ameninţător:

— Noi vrem durmim! Noi obosit! Altfel noi spargem capul la voi...

— Da, domnule, şi noi zicem la fel! Spargeţi-le capul!

Profitînd de descumpănirea soldatului, şleahta din statul-major se strecoară repede pe scări în jos. Ne salvează locotenen­tul-major Lupeş, care a urcat treptele gîfiind:

— Ce staţi, bă? Ce staţi? Veniţi cu mine!

Intrăm după el în cancelaria companiei. Se dezbracă de pu­foaică. E agitat şi transpirat de fugă. Abia vorbeşte, de parcă ar sta să-şi dea sufletul:

— Luaţi loc, care cum puteţi... Aşa... Ordinul comandantu­-

lui: pînă mîine, toată lumea (fiţi atenţi!) va prezenta caietul de comandant de pluton („Parcă era vorba că pînă poimîine”, mă mir în gînd). Pe coperta caietului va avea scris cu litere de tipar, dublate cu culoare roşie şi verde, gradul, numele şi prenumele. Gradul (ce e fiecare: locotenent, locotenent-major... atenţie, unde gradul e compus se scrie cu liniuţă, de exemplu sergent liniuţă major, dar „major” cu „m” mare!) cu literele scrise uşor aplecat spre dreapta, înalte de o jumătate de centimetru (notaţi, bă, că uitaţi!), iar numele şi prenumele scrise separat (adică lăsaţi distanţă între ele) cu litere drepte, de tipar, înalte de un centimetru. Asta una...

Locotenentul-major îşi consultă caietul cu atîta sîrg încît ai impresia că de sarcinile pe care ni le aduce la cunoştinţă depinde soarta unui război.

— Sub grad şi nume, cu carioca roşie, se scrie citeţ plutonul şi compania. Cu cifre de şablon! După aceea... deschideţi caietul comandantului de pluton... Aşa... Vedeţi, aici scrie iară: „Pl - 01 - B”, iar jos scrie tot cum scrie pe copertă. Ei, aşa cum aţi scris pe copertă scrieţi şi aici. Daţi foaia... Bun... Aici sînt pre­cizări pentru completarea carneţelului, nu ne interesează. Daţi foaia! Hopa! Aici lipiţi o foaie albă. Bă, da albă! Albă, albă! Ve­deţi că tov. comandant e foarte pretenţios! O foaie albă, ziceam, dacă se poate de-aia cretată, lungă de 46,5 centimetri şi lată de 47 de centimetri...

— Cum adică?

— Adică de la dreapta la stînga, aşa cum o lipiţi, să aibă 46,5 de centimetri şi să fie înaltă de 47 de centimetri.

— ?!...

— Da’ ce credeai? ... Aşa. O lipiţi cu marginea stîngă de ca­iet, în rînd cu celelalte foi şi o liniaţi şi pe o parte şi pe cealaltă, de la un capăt la altul, aşa cum se liniază caietul de dictando, numai că între ele, între linii, să fie o distanţă de zece milimetri. Apoi, atenţie: începeţi acum şi trageţi linii de sus în jos, la o dis­tanţă de: 1 cm, 0,5 cm, 0,5 cm (notaţi, bă, nu vă uitaţi la mine ca la felul şapte!), 4 cm, 1 cm, 1 cm, 1,5 cm, 3 cm, 0,5 cm, 0,5, cm, 1 cm, 1 cm, 2 cm, 8 cm, 8 cm, 8 cm, 6,5 cm (adunat dau 46,5 cm, nu?). E, vă ies nişte căsuţe. În prima căsuţă (luăm căsuţele de pe

acelaşi rînd) scriem marca, în a doua grupa sanguină, în a treia grupa din care face parte în pluton şi în a patra căsuţă numele concentratului. Apoi vine în continuare (în căsuţele următoare, tot pentru acelaşi concentrat): gradul, funcţia, data naşterii, se­ria şi numărul buletinului de identitate, unde a mai lucrat, spo­rul de vechime, categoria pe care o are, cum îl cheamă pe inginerul-şef de la întreprinderea la care a lucrat ca civil, cum îl cheamă pe maistru, cum îl cheamă pe şeful postului de miliţie din satul lui (sau oraşul lui) şi ce grad are! Scriem în continuare: apartenenţa politică a concentratului, starea civilă (căsătorit, necăsătorit, cîţi copii are), domiciliul actual, domiciliul părin­ţilor, de unde este soţia şi domiciliul părinţilor soţiei! Dom’le, în caz că fuge, să ne ducem după el şi să-l aducem, îl căutăm pînă-n pînzele albe... Bun... Să zicem c-am terminat şi cu foaia asta. Ba nu: căsuţele se colorează, de sus pînă jos, toate căsuţele de la aceeaşi rubrică, nu şi cele de alături, cu o culoare. De exemplu, căsuţele (primele) care arată marca la un concentrat se colorea­ză toate cu galben. Următoarele cu verde, cu roşu, albastru, por­tocaliu şi albastru deschis. Aceste culori se repetă în aceeaşi or­dine pentru toate şirurile şi căsuţele! Bun! Acuma, după ce am făcut şi treaba asta, urmează prezenţa la instrucţie. Daţi foaia! Aici e clară, e liniată de fabrică. Deci ştiţi... Sus scrie: luna... com­pletaţi voi luna. Atenţie cu prezenţa! Cred că ştiţi că peste tot apare 11 ore muncite la fiecare concentrat.

— Şi dacă fuge, toa’ lent-major? Dacă dezertează?

Lupeş trînteşe violent caietul pe masă şi sare de pe scaun:

— Băi, şi comientiezi băi, omuli? Şi tot comientiezi, băi? Si­gur că la tăţi!

Se aşază răsuflînd greu.

— Mai departe, aveţi cîteva foi... Treceţi! Aveţi situaţia re­capitulativă a plutonului după datele demografice. Adică, vedeţi cîţi ofiţeri, subofiţeri, maiştri, soldaţi şi gradaţi aveţi la pluton. Puneţi la ofiţeri: 1. Atît, că subofiţeri n-aveţi. Atenţie la gradaţi şi soldaţi! Am uitat să vă spun că totul trebuie scris citeţ (prefe­rabil cu litere de tipar). Acum, atenţie! Trecem peste evidenţa rezultatelor la pregătirea de luptă (completăm şi aici, dar la or­din). Ne oprim la... Fiţi atenţi, că nu notaţi şi vă dau de pămînt,

să ştiţi!... Da... Am zis că trecem la notări asupra militarilor. Aici se face o scurtă prezentare a militarului în felul următor: se scrie cu carioca roşie, cu litere de tipar, numele concentratului, apoi se arată dacă s-a acomodat sau nu cu viaţa de cazarmă. Apoi se scrie: dacă e bun lucrător sau nu, dacă e bun membru de partid, bun executant de ordine, ce categorie are, dacă solicită des învoiri şi permisii şi dacă întîrzie sau nu la întoarcere, dacă are probleme deosebite, dacă e mulţumit cu viaţă pe care o duce, dacă comentează ordinele, dacă are ieşiri imprevizibile şi cît al­cool consumă, ce fel de fire are, ce înclinaţii artistice, dacă e bun să ia parte la festivalul „Cîntarea României”, dacă are vorbirea fluentă sau cu ticuri, sau greoaie, cîte kilograme are, dacă are dantura întreagă sau nu, ce înălţime are şi care e culoarea ochi­lor, dacă are lobii urechilor lipiţi sau nu şi dacă are comporta­ment psihic normal, dacă a făcut armata sau dacă nu, dacă a de­pus jurămîntul militar, dacă este preocupat de gospodăria lui, dacă are rude în străinătate, cîte şi unde, dacă e respectuos şi îi ajută pe colegi, dacă e credincios sau nu, dacă face parte din vreo sectă, dacă a făcut puşcărie, unde şi cînd şi pentru ce, dacă a fost divorţat, dacă e slab sau e gras, dacă e brunet, blond, sau şaten, dacă are scris frumos şi citeţ, dacă are sprîncenele unite sau nu, dacă-i place sportul şi care sport, dacă-şi respectă cuvîn­tul dat, dacă are platfus sau degete lipsă sau alte semne parti­culare pe faţă sau tatuaje. Se mai trece în această rubrică: ce şcoli are, vîrsta şi dacă ascultă noaptea posturile de radio străine...

— Păi de unde să ştiu eu astea, toa’ lent-major? întreabă lo­cotenentul Vicenţiu Broscăuţeanu.

Lupeş trînteşte din nou caietul de masă:

— Şi işti aşe prost, băi, locotinente? Marş afară, băi!

Broscăuţeanu iese afară spunînd: