Grupuri de psihodramă

Synanon (grupuri confruntaționale de tip „scaunul fierbinte”) Grupuri de orientare psihanalitică

Grupuri-maraton

Grupuri fără conducător, ghidate de înregistrări audio Apoi am recrutat câte doi conducători cunoscuți din toate metodele. Mort Lieberman a construit o colecție consistentă de instrumente pentru măsurarea modificărilor înregistrate de participanți și pentru evaluarea comportamentului liderilor. Am cooptat și o echipă de observatori antrenați care să-i studieze pe membri și pe lideri la fiecare întâlnire. Am demarat acest proiect memorabil imediat ce planul de cercetare a fost aprobat de comisia de resurse umane a universității – a fost cel mai extins și mai riguros studiu asupra acestui tip de grupuri condus vreodată.

La finalul studiului am redactat o monografie de cinci sute de pagini, publicată la Basic Books – Encounter Groups: First Facts.

Concluziile generale au fost impresionante: aproximativ 40% dintre studenții care participaseră la un singur sfert de semestru raportau modificări personale pozitive, care au persistat cel puțin șase luni.

Au existat totuși și șaisprezece „victime” – studenți care au declarat că se simțeau mai rău după experiența de grup.

Eu am scris capitolele care descriu desfășurarea clinică și evoluția fiecărui grup, comportamentul liderilor și efectele asupra celor cu

„abilități înalte de învățare” și a „victimelor”. Capitolul despre victime a primit enorm de multă atenție din direcția opozanților 167

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

mișcării grupurilor de întâlnire, fiind citat în sute de ziare din toată

țara. Pentru dreapta conservatoare, era întocmai muniția de care avea nevoie. Pe de altă parte, capitolul despre studenții cu grad ridicat de învățare, adică numărul mare al celor ce au raportat modificări personale substanțiale în urma participării la douăsprezece întâlniri de grup, nu a primit niciun fel de atenție. O

consecință cu totul nefericită, întrucât eu am simțit foarte limpede dintotdeauna că acest tip de grupuri, bine conduse, au foarte multe de oferit.

Mișcarea grupurilor de întâlnire s-a vaporizat după zece ani – în multe dintre dormitoarele campusului Stanford a fost înlocuită de grupurile de studiere a Bibliei. Și odată cu mișcarea a dispărut și publicul cărții noastre Encounter Groups: First Facts, în afara specialiștilor, care au considerat utile multe dintre instrumentele de cercetare folosite de noi. Este singura carte care nu se mai tipărește, dintre cele scrise de mine. Soția mea nu a agreat niciodată acest proiect, deoarece îmi consuma atât de mult timp și din cauză că o întâlnire esențială de personal m-a împiedicat să o aduc acasă de la Spitalul Stanford după nașterea celui de-al patrulea copil al nostru, Benjamin Blake. A ținut minte că unul dintre recenzorii cărții a spus: „Cred că autorii au muncit într-adevăr foarte mult, deoarece rezultatul este foarte plicticos.”

Am continuat să lucrez la manualul meu de psihoterapie de grup (Tratat de psihoterapie de grup) încă doi ani, iar când am terminat, am zburat la New York pentru a mă întâlni cu editorii cu care vorbise David Hamburg în numele meu. Am luat prânzul cu Arthur Rosenthal, memorabilul creator al Basic Books, alegând să public cu el, deși existau și alte oferte. Rememorându-mi viața în aceste pagini, îmi amintesc în ce măsură mi-a susținut David Hamburg nu doar cercetările, ci și cariera scriitoricească.

168

- IRVIN D. YALOM -

Tratatul de psihoterapie de grup a fost un succes instantaneu, fiind adoptat ca manual, într-un an sau doi de la publicare, de cele mai multe programe de formare în psihoterapie din țară, ulterior și din alte țări. Util în formarea psihoterapeuților de grup, manualul a cunoscut cinci ediții revizuite și s-a vândut în peste 1 milion de exemplare, fapt ce în timp ne-a oferit mie și lui Marilyn un alt nivel de siguranță financiară. La fel ca mulți alți profesori de psihiatrie, mi-am rotunjit veniturile făcând consultații de weekend în diferite spitale psihiatrice, dar publicarea manualului mi-a permis să

abandonez consultațiile de weekend și să accept invitațiile de a conferenția pe tematica terapiei de grup.

Toată perspectiva mea asupra remunerației s-a schimbat radical la aproximativ cinci ani de la publicarea manualului, după o zi în care m-am adresat unei audiențe de mari dimensiuni la Universitatea Fordham din New York. Ca de fiecare dată, am adus cu mine o înregistrare video dintr-o ședință de terapie de grup condusă în ultima săptămână, cu intenția de a o folosi ca material didactic. Doar că videoproiectorul de la Fordham a refuzat să

funcționeze, iar tehnicienii au ridicat din umeri, lăsându-mă în postura descurajantă și stresantă de a improviza toată dimineața.

Am susținut conferințele pregătite după-amiază și o sesiune prelungită de întrebări și răspunsuri cu publicul, astfel că la finalul zilei eram absolut epuizat. La plecarea publicului s-a întâmplat să-mi cadă sub ochi broșura programului, din care am aflat că taxa de participare fusese de 40 de dolari (vorbim de anul 1980). M-am aruncat o privire în sală și am constatat că avea aproximativ șase sute de locuri. Un calcul sumar indica că organizatorii evenimentului rămâneau cu 20.000 de dolari, în timp ce pe mine mă

plăteau cu 400! De atunci înainte am semnat contracte pentru un procent onest din încasări la fiecare conferință, veniturile de conferențiar eclipsându-le curând pe cele de profesor.

169

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Capitolul 20

SEJUR ÎN VIENA

Imaginea Vienei a planat dintotdeauna în conștiința mea, fiind locul de naștere al lui Freud și leagănul psihoterapiei. Având în minte multe lecturi ale biografiilor lui Freud, m-am simțit acasă

acest oraș legendar, care i-a oferit lumii pe mulți dintre scriitorii mei preferați: Stefan Zweig, Franz Werfel, Arthur Schnitzler, Robert Musil și Joseph Roth. Astfel că în 1970 am acceptat fără să stau pe gânduri oferta celor de la Stanford de a ține un semestru de vară la tabăra studențească Stanford din Viena. Nu la fel de simplă era mutarea acolo: aveam patru copii, de cincisprezece, paisprezece, unsprezece ani, respectiv un an. Am luat cu noi o vecină în vârstă

de douăzeci de ani, prietenă cu fiica noastră, care a locuit cu noi în dormitoarele studențești și ne-a ajutat cu Ben, cel mai mic dintre copii. M-am bucurat de oportunitatea de a lucra cu studenții de la Stanford, iar Marilyn, ca întotdeauna, s-a bucurat de perspectiva unui sejur în Europa.

A fost extraordinar să locuim în centrul Vienei, unde a trăit Freud. M-am scufundat în lumea lui, plimbându-mă pe străzile pe care s-a plimbat el, vizitând cafenelele și minunându-mă de clădirea masivă de apartamente, de cinci etaje, nesemnalizată, de pe Bergstrasse 19, unde Freud a locuit patruzeci și nouă de ani. Ani mai târziu, clădirea a fost achiziționată de Fundația Sigmund Freud și transformată în muzeul Sigmund Freud, marcat cu un banner mare și roșu la intrare, dar la vremea vizitei mele nu exista niciun indiciu că locuise și lucrase vreodată acolo. Autoritățile orașului montaseră plăci din alamă pe casele multor vienezi mai mult sau mai puțin proeminenți, inclusiv în câteva locuri în care a stat Mozart, dar nimic care să semnalizeze căminul de-o viață al lui Freud.

170

- IRVIN D. YALOM -

Vizita acasă la Freud și plimbările pe străzile Vienei mi-au prins de minune treizeci de ani mai târziu, când am scris Plânsul lui Nietzsche. Pornind de la aceste amintiri și de la fotografiile realizate atunci, am reușit să creez o scenografie vizuală credibilă pentru întâlnirile imaginare dintre Nietzsche și faimosul medic vienez Josef Breuer, fostul mentor al lui Freud.

Principala mea responsabilitate pedagogică în Viena a fost pregătirea unui curs despre viața și munca lui Freud pentru studenții de la Stanford. Cele patruzeci de prelegeri pregătite au devenit baza cursului „înțelegerea lui Freud”, predat rezidenților în următorii cincisprezece ani. Am accentuat mereu, în fața studenților, că Freud nu este doar creatorul psihanalizei (care acoperă mai puțin de 1% din oferta terapeutică de azi), ci inventatorul întregului domeniu al psihoterapiei: acesta nu a existat în nicio formă înainte de Freud. Deși am criticile mele față de analiza freudiană tradițională de azi, întotdeauna am respectat foarte mult creativitatea și curajul lui Freud. Mă gândesc adesea la el când fac terapie. Recent, de pildă, întâlnind un pacient bântuit de obsesii obscene față de membrii familiei sale, m-am gândit imediat la observația lui conform căreia în spatele acestui gen de obsesie persistentă se află adesea furia. Regret că Freud nu mai e deloc la modă astăzi. După cum mi-am intitulat unul din capitolele din Darul psihoterapiei, „Freud nu s-a înșelat întotdeauna”.

În ajunul plecării de la Stanford la Viena am suferit două

evenimente traumatice semnificative. În primul rând, am fost zdruncinat de moartea lui Al Weiss, răpus de cancer al glandelor suprarenale, pe care îl știam din perioada în care a fost rezident la Stanford. Eu și Al am fost, printre alte lucruri, parteneri de pescuit la suliță, mergând împreună în excursii în Baja.

Apoi, la o programare la stomatolog în ajunul plecării, dentistul a descoperit o leziune suspectă pe gingiile mele. Mi-a făcut o biopsie, rămânând ca raportul patologic să-l iau după revenirea de la Viena.

171

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Chiar atunci citeam despre cancerul bucal care l-a răpus pe Freud, provocat probabil de fumatul intensiv de trabuc, și am început să

mă îngrijorez în legătură cu obiceiurile mele de fumător: fumam pipă mare parte din zi, alegând în fiecare zi altă pipă din colecția mea, ca să mă bucur de aroma tutunului Balkan Sobranie. La Viena, tot așteptând raportul, am devenit extrem de anxios la gândul că aș

fi putut afla în scurt timp că sufăr de același tip de cancer de care a murit Freud.

M-am lăsat de fumat din prima săptămână în care am ajuns la Viena, ceea ce mi-a provocat probleme cu somnul, dar și un consum excesiv de bomboane cu gust de cafea cu care-mi astâmpăram poftele papilelor. Până la urmă am primit o telegramă de la doctorul meu, în care mă anunța că rezultatul era negativ. Chiar și așa, până a venit familia mea, am fost în doliu după prietenul meu.

Am încercat să mă forțez să lucrez – sosisem la Viena cu o săptămână mai devreme pentru a pregăti cele patruzeci de prelegeri

–, dar eram atât de anxios, încât am decis să solicit ajutor. Am încercat să ajung la consultație la un eminent terapeut vienez, Viktor Frankl, autorul popularei lucrări Omul în căutarea sensului vieții, dar serviciul de mesagerie automată de la cabinetul său m-a informat că era plecat peste Ocean într-un turneu de conferințe.

După sosirea soției și a copiilor mei, m-am liniștit și am început să mă simt mai confortabil, astfel încât șederea noastră de trei luni la Viena, împreună cu studenții de la Stanford, a ajuns să fie o experiență pozitivă, de neuitat pentru noi toți. Cei doi copii mai mari erau deosebit de încântați de contactul zilnic cu studenții. Am luat fiecare masă împreună cu ei, inclusiv masa la care l-am sărbătorit pe Ben când a împlinit un an. Un tort mare și-a făcut dintr-odată apariția pe masa noastră și toți studenții au cântat

„Mulți ani trăiască”, în timp ce Eve l-a ținut pe sărbătorit în brațe în fața audienței. Marilyn i-a dus pe toți copiii, individual, la Sacher 172

- IRVIN D. YALOM -

Hotel, pentru a savura din pe bună dreptate celebrele sachertrote, cele mai bune produse de patiserie din câte am gustat în viața mea.