— Îți mulțumesc pentru acest dar. Am fost pe la mulți psihiatri, dar ești primul care împărtășește ceva personal cu mine. Azi nu mai vreau să plec din cabinetul tău – aș sta de vorbă douăsprezece ore.

Mă simt minunat.

Pacienta mea a recepționat dezvăluirea mea în spiritul în care am făcut-o și din momentul acela relația noastră a început să se schimbe radical. Am muncit mult, cu intensitate, nerăbdător înainte de toate ședințele. Cum să descriu intervenția mea? Cred că a fost un act de compasiune, de iubire. Alte cuvinte nu găsesc.

299

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Capitolul 34

DOI ANI CU SCHOPENHAUER

Lecturile mele de filosofie au fost întotdeauna concentrate pe Lebensphilosophie, școala gânditorilor care abordează sensul și valorile vieții. Îi includ aici pe mulți dintre grecii antici, pe Kierkegaard, pe Sartre și, desigur, pe Nietzsche. Pe Arthur Schopenhauer, ale cărui idei despre influența subconștientă a dorinței sexuale le-au precedat pe ale lui Freud, l-am descoperit mai târziu. Pentru mine, Schopenhauer a deschis calea către psihoterapie. „Fără Schopenhauer nu ar fi existat Freud”, cum spune Philip, personajul meu din Soluția Schopenhauer.

Schopenhauer a fost aspru, neînfricat și extrem de izolat. Un Don Quijote de secol XIX, dezlănțuit împotriva tuturor forțelor, inclusiv a religiei. Dar a fost și un om tulburat, investind în lucrările sale mult din energia nefericirii, a pesimismului și a neobositei sale mizantropii. Gândiți-vă la viziunea asupra relațiilor umane exprimată în bine-cunoscuta sa parabolă a porcilor spinoși: aerul rece îi forțează să se strângă unii în alții, dar în felul ăsta se rănesc unii pe ceilalți cu ghimpii. După un timp descoperă că le e mai bine să păstreze o oarecare distanță. De aceea omul (ca Schopenhauer) care deține o abundență de căldură internă ar face bine să stea departe de ceilalți.

Primul contact cu pesimismul său profund a fost năucitor. M-am mirat că a avut abilitatea de a continua să gândească și să

muncească, în ciuda unei asemenea disperări. Mai târziu am înțeles că el considera că înțelegerea poate ușura din povara și celor mai nefericite personaje. Deși ființe efemere, ne place să simțim că

înțelegem, chiar și atunci când cunoașterea ne dezvăluie cele mai primare impulsuri și ne confruntă cu scurtimea vieții. În „Vanitatea existenței”, scria:

300

- IRVIN D. YALOM -

Un om nu este niciodată fericit, dar nu contenește să-și piardă

toată viața tânjind după ceva ce în opinia lui l-ar face fericit; rareoriîși atinge scopurile, iar când o face e numai spre dezamăgirea sa;sfârșește mai mult epavă și revine în port cu catargul și velaturiledistruse. La final nici nu mai contează dacă a fost fericit saunefericit; căci viața lui a fost doar un continuu moment prezentevanescent, iar acum s-a sfârșit.

În plus față de pesimismul său extrem, Schopenhauer suferea de o proastă dispoziție cronicizată din pricina tulburărilor provocate de dorințele sale sexuale intense și de incapacitatea sa de a relaționa cu ceilalți altfel decât sexual. A cunoscut fericirea doar în copilărie, înainte de înflorirea sexualității, și în anii târzii, odată cu domolirea apetitului. Așa scria în lucrarea sa majoră, Lumea ca voință și reprezentare, de pildă:

Copilăria, o vreme-n care teribila activitate a sistemului genitalîncă moțăie, în timp ce creierul a ajuns deja la deplinătatea funcțiilorsale, este cu adevărat epoca inocenței și a fericirii, binecuvântareavieții, Paradisul pierdut spre care privim cu dor tot restul vieții.

Dar afirmații pozitive la Schopenhauer n-o să găsiți; a fost de-un pesimism neobosit:

Niciun om sincer și cu mințile intacte nu și-ar dori, la finalulvieții, să mai treacă o dată prin ea. Un asemenea om ar prefera dedeparte nonexistența desăvârșită.

Cu cât am aflat mai multe despre Arthur Schopenhauer, cu atât mai tragică mi s-a părut viața lui: ce trist că unul dintre cele mai mari genii a fost atât de tulburat în toată viața lui. A fost un om, 301

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

cred eu, care-ar fi avut nespus de multă nevoie de terapie. Relația cu părinții săi aduce cu o dezolantă dramă oedipiană. Mai întâi și-a înfuriat tatăl refuzând să participe la afacerile mercantile ale familiei. În schimb, își adora mama, o foarte populară romancieră, într-atât încât, după suicidul tatălui, Arthur, în vârstă de șaisprezece ani, a devenit atât de insistent în încercările de a o poseda și controla, că Johanna Schopenhauer s-a văzut nevoită să

rupă relațiile cu fiul său, cu care nu a mai vorbit niciodată în ultimii cincisprezece ani ai vieții ei. Se temea atât de mult să nu fie înmormântat fără să fi murit de-a binelea, că a lăsat scris în testament să nu fie îngropat până ce corpul său nu începe să

polueze aerul de țară cu duhoarea sa.

Studiindu-i viața, am început să mă întreb dacă psihoterapia l-ar fi ajutat. Aș fi găsit oare, dacă m-ar fi consultat, o cale de a-i alina suferințele? Am început să-mi imaginez scene din terapia noastră și am ajuns, treptat, să conturez liniile unui roman despre Schopenhauer.

Schopenhauer la terapie – imaginați-vă una ca asta! Oh, da, da –

și încă ce provocare delicioasă! Dar cine să fi jucat rolul terapeutului în povestea asta? Schopenhauer s-a născut în 1788, cu o sută de ani înainte de apariția psihoterapiei. Am cochetat mai multe săptămâni cu ideea unui fost iezuit empatic, citit, de formație filosofică, care i-ar fi putut oferi prilejul unor retrageri de meditație intensivă pe care probabil nu le-ar fi refuzat. Ideea avea potențialul ei. La vremea lui Schopenhauer existau sute de iezuiți fără lucru: ordinul iezuiților a fost destrămat de Papă în 1773, reluând ființă abia patruzeci și nouă

de ani mai târziu. Însă acest scenariu nu s-a coagulat niciodată, așa că am abandonat ideea.

M-am hotărât, în schimb, să creez o clonă Schopenhauer, un filosof contemporan lui, înzestrat cu aceeași inteligență, aceleași interese și aceleași trăsături particulare. Și așa apărut Philip. Pe el îl puteam plasa în secolul XX, când exista deja psihoterapia. Dar ce tip 302

- IRVIN D. YALOM -

de terapie ar fi fost cel mai eficient în cazul lui? Genul de probleme interpersonale acute de care suferea el sugerau terapie intensivă de grup. Și terapeutul de grup? L-am creat pe Julius, un practician înțelept, mai în vârstă, cu o abordare similară cu a mea.

Apoi am creat restul personajelor (membrii grupului de terapie), l-am introdus pe Philip în grup și le-am lăsat personajelor libertatea de a interacționa unele cu celelalte. Nu am folosit niciun fel de formule prestabilite: doar am înregistrat acțiunea așa cum s-a depănat în imaginația mea.

Imaginați-vă! O clonă Schopenhauer intră într-un grup de terapie, creează tulburare, îl provoacă pe lider și-i agasează pe ceilalți participanți, dar trece prin niște transformări dramatice.

Gândiți-vă la mesajul transmis domeniului meu: dacă terapia de grup îl poate ajuta pe Arthur Schopenhauer, cel mai mare pesimist și cel mai convins mizantrop din toate timpurile, atunci poate ajuta pe oricine!

Citind mai târziu romanul, am realizat că poate fi un instrument util pentru formarea terapeuților de grup, astfel încât în ediția a cincea a manualului terapiei de grup am introdus referințe la anumite pagini din Soluția Schopenhauer, unde studenții pot citi exemplificări dramatice ale principiilor terapeutice.

Am scris romanul utilizând o metodă mai puțin obișnuită, alternând capitolele care descriu întâlnirile de grup cu capitole de psihobiografie a lui Schopenhauer. Bănuiesc că mulți cititori au fost oarecum dezorientați de acest format, realizând eu însumi, chiar din timpul scrierii, că rezultatul va fi un amalgam straniu. Dar l-am construit cu certitudinea că detaliile din biografia lui Schopenhauer îl vor ajuta pe cititor să-l înțeleagă pe Philip, dublura filosofului. Și am mai avut un motiv: am devenit atât de fascinat de munca, viața și psihicul lui Schopenhauer, că nu am rezistat tentației de a specula pe marginea formării personalității sale. Cum nu am rezistat nici ispitei de a explora căile prin care Schopenhauer l-a anticipat pe Freud, deschizând drumul pentru apariția psihoterapiei.

303

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -

Cred că această carte este cea mai bună ilustrare a eficienței terapiei de grup din câte am scris. Julius este un terapeut așa cum mi-am dorit eu întotdeauna să fiu. Însă, în carte, el dezvoltă un melanom malign incurabil. Sfidând boala, continuă să găsească, chiar și în proximitatea propriei morți, un sens în viață, ajutându-i pe membrii grupului să-și trăiască mai deplin viața. Este deschis, generos, concentrat pe aici-și-acum, dispus să-și dedice energia rămasă asistării membrilor grupului în explorarea relațiilor dintre ei și în procesul descoperirii de sine.

Neobișnuit de anevoioasă a fost identificarea titlului romanului: am îmbrățișat varianta Soluția Schopenhauer imediat ce mi-a încolțit în minte. Mi-a plăcut sensul lui dublu. Schopenhauer, persoana, primește un tratament; Schopenhauer, gânditorul, ne oferă nouă un tratament.

Cartea e la fel de vie la doisprezece ani de la publicare. Urmează

a fi ecranizată de o companie cehă de film. Soluția Schopenhauer a anticipat, îmi spun liderii acestui domeniu, apariția filosofiei clinice.

Cu câțiva ani în urmă, numeroșii terapeuți care au participat la convenția anuală a Asociației Americane pentru Psihoterapie de Grup, organizată la San Francisco, au asistat la o piesă de jumătate de zi, în care un grup de actori a reprodus, sub coordonarea lui Molyn Leszez, un fost student, coautor al celei de-a cincea ediții a manualului de terapie de grup, situațiile de grup din roman. Actorii au fost selectați de fiul meu, Ben, el regizând piesa și jucând, de asemenea, unul dintre roluri. Actorii nu au urmat niciun scenariu, fiind instruiți să se imagineze într-o terapie de grup, să păstreze liniile personajelor și să interacționeze spontan cu ceilalți membri ai grupului. În anumite secțiuni ale interacțiunii lor am intervenit și eu cu comentarii. Fiul meu, Victor, a editat filmarea evenimentului și a pus filmul la dispoziția publicului pe pagina sa web dedicată

educației. Mi-a plăcut enorm să mă las pe spate în fotoliu și să

304

- IRVIN D. YALOM -

privesc o interacțiune adevărată între niște personaje inventate de mine.

305

- CĂLĂTORIA CĂTRE SINE -